„Minciuna începe întotdeauna cu un zâmbet frumos de fată...”

Pentru el, ea era doar minciună. Ea era totdeauna minciună, indiferent că era spusă cu voce tare sau doar bănuită. Ea avea să fie totdeauna minciună...pentru că cum poți să-i spui că e urât și prost și că nimeni nu-l va iubi niciodată ?
Pentru el, minciuna era totdeauna gri. Pur și simplu gri. Așa, ca viața lui. Așa ca fiecare zi în care n-o vedea. Sau, ca fiecare zi în care o vedea abătută, strânsă, ascunsă...Așa cum nu trebuia să fie. Așa cum era, din ce în ce mai des.
Știuse de la început că minte, că totul era o minciună. Nu era el alesul, ci doar un gladiator sacrificat. Pentru păcatele cui ? Bietul gladiator sacrificat, bietul K, cel care visa dragostea eternă, dragostea care trece peste tot și toate...atunci când vorbea despre orice femeie parcă vorbea despre ea, parcă își cânta melancolia , atunci când vorbea despre ea, cu acel regret cântat în voce...ea, orice femeie era ea...cea crudă, cea mincinoasă, cea rea.
Ea, numai ea...cu încruntătura aceea rea atunci când o întreba unde a fost. Cu strâmbătura aceea când îl vedea, de parcă ar fi văzut un gândac mic și inutil, un gândac pe care poți așa de ușor să calci....
Știuse de la început că minte, că îl păcălește. Cum ar fi putut să-i placă de el, cum ar fi putut să-l iubească pe el ? El era doar o paranteză, un accident temporar în viața ei. El era odar o virgulă, nici măcar pusă acolo unde trebuie. O dovedeau veșnica ei încordare, veșnica ei reținere forțată. Veșnica ei teamă de întrebări mari și stupide „Mă iubești ?”. Veșnica ei retragere.
Atingerile acelea mincinoase, contactele pasagere ale epidermelor, căldura efemeră de-o clipă a degetelor ei...țipătul, dorința, câmpul cu maci direct spre moarte. Minciuni, minciuni, minciuni.
Acea retragere, nici minciună, nici adevăr, acea rușine a rușinii ei că el știe că ea știe că minte...acea cârpă ruptă, zdrențuită și care se încăpățâna să mai lupte...dragostea lui sinistră ca o flegmă uscată a unui tuberculos pe caldarâmul prăfuit.
Ea târfa, ea mincinoasa, ea pura...ea și numai ea. Simțea că trăiește 24 din 24 doar pentru ea. Simțea că iese în lume gol, fără armură și că toți râd de el. Toți întorc capul și râd de el și el se strecoară printre trupuri mătăhăloase și puhave, printre munți de transpirație care se apropie din ce în ce și se închid, nelăsându-l să ajungă la ea.
Ea, târfa...se întreba adesea cum e cu celălalt. Se întreba adesea dacă atunci era fericită, în îmbrățișările lor fugare, în îmbrățișările lor mințite, în gâfâieturile forțate din camera de hotel închiriată cu ora....bine, totul o să fie bine, mai repede, mai repede, iar apoi ea se întâlnea cu el iar celălalt pleca acasă, la soție și fetiță...