agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3242 .



realități din realitatea imeadiată
proză [ ]
o lehamite nocivă: eurosceptici(ni)smul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2005-05-26  |     | 



Îmi fac deseori cu ochiul, mă hlizesc la mine, îmi dau pumni, K.O., și probabil, freudian vorbind, totul pare O.K. . Tot atât de des nu mă înțeleg, nu-mi explic comportamentul, nici când citesc Istoria Bibliei nici când mă gudur respectuos în fața vreounui ghișeu murdar încercând docil să-i suflu lecția funcționarului de serviciu, care mereu vine cu temele nefăcute și îmi trântește în silă actele pe biroul birocratizat, nu înainte de a glumi cu omonimul de la ultimul ghișeu bâiguind cu un surâs înfundat o aluzie sexuală, să țipe după hârtie de fax, să își roadă o unghie, să ordoneze un dosar, să închidă messangerul sau măcar să-l minimalizeze, să redeschidă dosarul cu pricina – poate a uitat ceva – și unghia degetuluio mică de la mâna stângă neterminată la clientul precedent, și iritat de insinuările mele semi-malițioase să se răstească calm la mine că nu am scos buletinul,îi explic că nu îl am, a fost orpit de gazda din București, unde sunt student, pentru nu știu ce motiv, așa că inventez repede o scuză plauzibilă pe jumătate, îi spun că am în schimb pașaportul, el îmi zice că pașaportul nu este act de identitate, că el e bun numai în alte țări, îi explic că pe la noi, la vămi, dacă dai șpagă grasă nici nu îi interesează dacă deții așa ceva, îmi returnează actele plictisit(ă), i le împing înapoi explicând că este o situație excepțională, țipă, țip, își cheamă șeful să îmi arate nu știu ce regulament de ordine interioară, între timp redeschide dosarul ca să-i arate de la ce treburi importante l-am întrerupt, vine șeful, îi explic, îmi explică, până la urmă scot legitimația de reporter de la cotidianul local de unde mi-am dat demisia acu un an jumate, șeful se îmbânzește, îi explică subordonatul că domnu e de la presă și în loegătură cu actele s-au lămurit lucrurile, iau pachetul plin cu cărți comanadate prin Internet la o editură importantă de pe la noi (nu de alta da pe Net sunt reduceri) și plec fericit acasă să le răsfoiec întrbându-mă dacă nu ne putem descurca și altfel, adică așa cum mă descurc eu de o jumătate de an de când mi-am pierdut buletinul – și așa prespălat – și mi-a fost lene să mă duc după unul nou. Se pare că da, cel puțin la Oficul Poștal Sud din Focșani merge.
Morala: când ești chiriaș gazda e mereu vinovată.

***
Întrebare: cupoanele care asigură gratuitatea călătoriilor cu trenul pentru pensionarii însoțiți se dau numai la începutul anului? Nu de alta dar de un timp din Gara de Nord vrednicii pensionari speculați lipsesc și nimeni nu-ți mai oferă o călătorie la juma de preț. Poate doar nașu!

***
Flash: Tren. MP3 – playerul deschis. Volumul la maxim mă împiedică să aud rețete de sezon, bârfe de vagon, nude salon, de vagon, Băsescu, Ceaușescu – ce bine era maică – Iliescu, „uite domnule ce scrie în ziarul ăsta”, „nu a-ți greșit eu sunt 07..........”, se deschide ușa: cerșetorul dintre București și Ploiești, eterna poveste, deja nu le mai dau bani. Închide ușa cu lehamite, trece la următorul compartiment, citesc. Ies pe coridor la o țigară, ahh... scuze era să uit, deschid cutia de bere cumpărată pe fugă, motiv de priviri pline de subânțelesuri a celor două vecine de canapea, „Ceasuri, telefoane, casete, Guță, selecții”, șterg un perete cu tricoul să treacă nea cu casetele, mă uit pe geam fără să văd, știu peisajul. Între timp trenul se oprește, defecțiune. Eu care speram să se fi dus unul după cogniac – „apă domnule” - , „Ceasuri, telefoane, casete, Guță, selecții”, s-a întors cam repede îmi zic, mă lămuresc repede. Am loc în penultimul vagon. Sting țigara. „Bere rece domnilor, bere rece, sucuri apă minerală”, mă uit la berea mea, îl întreb: „te mai întorci?”, doar știu că va coborâ ori la Buzău ori la Râmnic (dacă suntem în accelerat), îl las să treacă, mă înjură, credea că o să-i fac safteaua. Mă forțez să îmi tremin berea mai repede că se întoarce, între timp vine iar ăla cu ceasurile, îmi aprind altă țigară, o termin, mă întorc în compartiment, citesc, vine nașul. Surpriză: îi arăt biletul. Nemulțumit îl compostează.
Atenționare: supracontrolorii îți dau bile la preț triplu.

***
Prima TV difuzează două emisuni proaspăt (ca peștele congelat) importate. „Trădați din dragoste” și „Schimb de mame”. Sugestie: să cumuleze emisunile păstrând ideea de cuplu, să schimbe protagoniștii, adică să facă lipeala bărbatului trădat de săptămâna trecută cu femeia fidelă de săptămâna asta, și invers. În acest fel putem vedea mame la muncă în casele altora și cupluri fericite fără Mircea Radu.

***
2 mai a.c. Mă întoarceam de la mare, cu un personal execrabil care încă nu pornise din Gara Constanța. Eram două cupluri dar acest amănunt nu are relevanță. Geamul slinos oferea printre petele translucide imaginea gării. Un roker înalt, cu pantaloni de piele, bocanci făcuți cu grijă, un tricou fără mâneci, un tatuaj micuț pe brațul drept își aștepta prietena, eventual soția. La mâna stângă avea două „brățări” din acelea de piele cu țepi asemănătoare zgărziilor de câine, la gât încă una identică. În spatele lor observ un polițist și încă un ins vorbindu-i la ureche și aruncând priviri spre cuplu. Insul, căruia sacoul neîncheiat a dat la iveală o pereche de cătușe: era probabil un polițist civil, se duce drept la roker și îl somează să își scoată accesoriile. De ce? Nu cred că înțelege nici el. Conform cărei legi sau cărui amendament, nu se știe. Din precauție greu de crezut. Am vrut să deschid geamul și să huidui. Am vrut să cobor, dar nu aveam o legitimație ca să pot pune întrebări. Tren mai aveam și peste trei ore. Mi-e silă și mi-e rău de ce se întâmplă câteodată la noi.
P.S. Rokerul era pașnic și nu deranjase în nici un fel.

***
Acestea sunt câteva realități din realitatea mea imediată. Între 2001 și 2003 am hoinărit prin Uniunea Europeană. Mare parte a timpului am stat în Germania. Sunt părți bune și părți rele însă parcă nu e ca la noi. Sigur. Ca la noi la nimenea. Așdar îmi este lehamite. Nu pot să plâng așa că voi râde vorba aceea: “dacă umor nu avem măcar să fim penibili”. Nu sunt eurosceptic, pentru că nu aștept de la integrare covrigi lapte și miere, nu aștept schimbări în bine în perioada imediat următoare, dar din păcate nu mă aștept ca lucruri de genul celor de mai sus să schimbe cât ai zice “pește”. Nu știu dacă se vor schimba curând, intregați ori ba.

Cosmin Dragomir 23.05.2005.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!