agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1900 .



Survival Kit - contact cu neantul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [multzgomot ]

2005-07-02  |     | 



Am dubla senzatie că sunt cel mai puternic om de pe pământ, cresc până la cer, nimic nu-mi poate sta în cale, nu există piedici pe care să nu le depășesc…și dintr-o dată mă uit atent la mine, sunt o ființă sărmană, care abia își târâie supraviețuirea în jurul ei, în mediul ei, un copil prost, fără minte, batjocorit și umilit, înapoiat mental, rămas în urmă, în lumea unor basme despre care, cel puțin acum, știe că nu mai sunt adevărate…

Când mă cred copil prost, ca acum, este pentru că reacționez prostește, pentru că oamenii mari, care nu înțeleg niciodată nimic, râd de ideile mele utopice, râd de gândurile mele lipsite de spirit de autoconservare, râd de prostul meu simț de a nu deranja pe nimeni, râd de incapacitatea mea de a mă da mare în fața altuia, râd de lipsa mea de interes în discuțiile lor lumești, și probabil că râd și de imaturitatea mea afectivă.

Când sunt cel mai puternic om de pe pământ, este pentru că, cel puțin pe o perioadă de timp, am senzația acută că pot încercui o bulă energetică de conviețuire, că există șansa unei treceri în celălalt și a unei dăruiri reciproce care atinge limitele insuportabilității, și odată șansa prezentă, premisele lucrului măreț creează însăși finalitatea sa. Atunci simt că în sfârșit acel „nimic altceva nu mai are rost” se completează firesc cu faptul că toate capătă un sens, sensul pe care ele, lucrurile și ființele, îl primesc de la mine fără ca eu să știu că-l ofer...

[...]

Nu pot să nu-ți reproșez ochii închiși... în spatele lor, în spatele săgeților și a influenței lor, sunt închiși. Nu pot nici să-ți reproșez că sunt închiși. Nu există om fără frici și nu există frici fără om.

[...]

Nu disimula neinfricare. Curajul nu este decât metrul de măsură a fricii.

[...]

Sunt prinsă între patimă și liniște.
Un drum mă cheamă spre tine, aș face orice pentru tine, aș putea să fac acest orice, nimic nu-mi stă în cale...aș putea să mă dăruiesc ție complet și să nu vreau nimic, să nu sper nimic, să nu sufăr nimic, să nu regret nimic, să nu mai știu nimic, să nu-mi mai doresc nimic nimic nimic... pentru că simt acut. Altul îmi spune să te aștept...să venim împreună spre un punct, pentru că îmi spune câtă plinătate are calmul, liniștea lucrurilor care pot urma, câtă bucurie și ce viață lungă poate avea fericirea ca sentiment trăit constant, așezat, prețuit, curtat, îngrijit și hrănit constant și echilibrat...

[...]

Vreau două puncte într-unul singur...

[...]

lupta cu demonii...
numai iubirea poate să îi anuleze. iubirea divină și dragostea între oameni...
iar noi nu reușim să închegam o relație autentică de dragoste nici măcar în monogamia noastră patetică...
lupta asta nu se va termina niciodată atât timp cât nu sunt îndeplinite cele două condiții ale iubirii: verticala și orizontala...
de orizontală suntem responsabili.

[...]

în anumite secunde văd ființa care se exprimă, cea care deschide subiecte, cea care vorbește în continuu, ca și cum ți-ar spune: “vorbesc și eu, poate astfel reușesc să te fac să nu mă auzi...”

în alte îndelungate secunde văd ființa care ascultă fără ca tu să simți, care-ți răspunde fără să ai timp să respiri, care te aude fără să vorbești...

și mai sunt și alte secunde în care aud ființa care-ți taie elanul, ființa care vrea să te zgârie, ființa care vrea să te convingă că nu există...

în alte secunde văd ființa care se zbate, care încearcă să spună și nu-i ies cuvintele așa cum vrea, și-atunci se reîntoarce la cele mai carnale simțuri, la cele mai simple cuvinte, la descrierile lumești, la formele simple, la simbolurile clar zicătoare...

mai sunt și secundele în care văd ființa stăpână pe sine, ascunsă în sine, fără trebuință de altceva, fără trebuință de altcineva, ființa supusă doar sieși, ființa care refuză, ființa care nu vrea, ființa care nu cere, ființa care nu are încredere, ființa care se reîntoarce doar în sine...

sunt alte secunde în care văd ființa așteptândă, ființa care ar vrea deși se teme, ființa care se pierde fiindcă se lasă în pierzare și crede că puterea e tot a ei...

[...]

ai simplificat lucrurile...

cred că îți place și te simți bine în spatele negației... “iată că nu, iată că voi face altfel...” spuse ea, și astfel își dovedi că are putere...

[cred că dețin tainele mele și știu ceva din secretele unei lumi, și totusi nu cred că am mereu dreptate – asta ca să contracarez posibilul tău gând pe care-l întrevăd]

...

poate m-am blocat în drumul meu spre fericire, tot încercând să ajung cu spiritul prin trup spre ea... și tu-mi vii din nou să-mi spui că nu, că lumea asta nebună vrea invers, vrea de la carne la spirit spre fericire... ați tâmpit cu toții??...

...

eu caut ceva... nu-mi permit să-ți neg spusele / chiar dacă nu vreau să le cred / chiar dacă nu le cred... dacă te joci cu cuvintele este pentru că nu ai primit lecția importanței lor în distrugere... dacă te-ai întrebat de ce nu sunt directă și de ce invălui lucrurile/cuvintele, este pentru că vorbele omoară... cel mai bine este să nu fii înțeles atunci când spui ceva, tocmai pentru a-i da celui ce va face efortul șansa să priceapă...

...

aș putea să îți vorbesc zile în șir despre tainele lumii tale ascunse... și nu eu aș fi cea care găsește cuvintele cu conținut – tu ai fi cea care le trezești la viață... asta este ceea ce-ți ofer... ofer pacea și voi [simbolul diferențierii mele] vreți tumultul... ofer liniștea și voi vreți zbuciumul... dacă este adevărat că nu putem obține tot ceea ce ne dorim, tot atât de adevărat este și că nu putem ajunge acolo unde și la ceea ce nu ne dorim...

[...]

finalitatea iubirii (aceea, completă, unde persoanele se câștigă și se multiplică prin renunțarea la ele, prin dăruirea de sine către cealaltă, monogamă încă, ce-i drept, asta fiind natura pământeană a putinței noastre limitate) este înălțarea către dumnezeu...
........eu cred asta.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!