Nu dupa mult timp au intrat si ei asezandu-se la masa.
-Ei, cum a-ti dormit? am intrebat eu.
-Bine, dar tu te-ai cam foit toata noaptea.
-N-am putut sa dorm, dar hai, pofta buna.
-Pofta buna, raspunsera ei in cor.
Am inceput sa mancam in liniste, fiecare cu gandurile sale. Ceva nu se lega, o stranie distanta se asezase intre noi si ori ce dialog parea fortat. Nu mai era optimismul cu care plecasem de la Rucar,entuziasmul muntelui parea ca se transformase intr-o corvoada silnica, iar minunatiile lui erau trecute cu vederea. Ce mai, era cea mai ratata iesire a mea pe munta. In timp ce mancam ma gandeam la visul de azinoapte, cu toate ca nu sint o fire cu inclinatii superstitioase, nu-mi dadea pace, premonitia ca ceva se va intampla imi creea un fel de panica straina mie.
-Hai, mancati, ca intr-o ora trebuie sa plecam, sa nu ne prinda ploaia pe drum.
-O sa ploua? intreba Monica inocenta.
-Nu prea pare, interveni Mihai, apoi adauga: dar daca zice meteorologul de servici, trebuie sa ne conformam.
Nu am raspuns, am continuat sa mananc linistit in dialog cu gandurile mele.Am terminat de mancat si la fel de linistit m-am ridicat si am inceput sa-mi stang lucrurile si sa le bag in rucsac.La scurt timp m-au urmat si cei doi, totul intr-o tacere deplina iar cand totul a fost gata, le-am zis:
-Acum sa facem putina ordine si s-o intindem.
In zece minute paraseam refugiul cu directional sud spre varful La Om, urmand cararea de pe creasta.Spre stanga culmile Bucegilor, si Leaotei, deja iesite de sub boaghe si invaluite in razele binefacatoare ale soarelui, in dreapta culmile inegurate ale Fagarasului, iar in fata Capitanul si Papusa desenandu-si contururile pe fondul indepartat al muntilor Lovistei, inegurati si ei la aceasta ora. Priveam in stanga seaua dintre Bucegi si Piatra, cu sate mai indepartate sau mai apropiate, si vedeam fumul iesind din cosurile caselor muntenesti, ciopoare de oi, pete albe pe fondul verde crud al pasunilor alpine, apoi drumul ce facea legatura intre Brasov si Campulung, serpuindu-se pe muntele mai mic de sub Piatra si care se pierdea in padurile seculare, ca apoi sa apara mai jos, continuandu-si sinusoida. Partea dreapta, mai salbateca si mai "coltoasa", saraca in asezari omenesti,doar cate o stana ici colo, amintind prezenta omului,dadea inchipuirii puritatea imensitatii. In fata doi trei munti,isi scoteau capetele plesuve de sub gulerele impadurite, ca intr-o pictura renascentista.
Dupa aproximativ doua ore,timp de mers,de contemplat si de comentat, am ajuns la varf. Am ordonat oprirea si timp de voie.
Mihai m-a intrebat atunci:
-De aici au pornit Radu si Venera,spre crevasa?
"Ei, pe dracu, mi-am spus eu in gand, asta chiar e nebun de insista atat cu povestea asta".
-Nu ma, stai linistit si o sa-ti arat si unde s-a petrecut tragedia, ce dracu nu mai ai putina rabdare?
-Pai cand am plecat de la refugiu ai spus ca santem in criza de timp si acum tot mie imi reprosezi?
-Nu-ti reprosez nimic, Mihai, dar lasa dracului aceasta insistenta stresanta, ce vrei sa afli o sa afli, dar respecta niste limite.
S-a inchiondorat la mine dar a tacut. Am mai stat pe varf o jumatate de ora si ma gandeam ca pana la marcajul spre refugiul Grind, o sa gasesc ceva convenabil ai arata lui Mihai, locul accidentului.Monica, spirituala ce de obicei, a fost amfitrioana momentului de odihna.
Am pornit din nou la drum, eu cu ochii dupa marcaj, ei cu ochii aiurea, am gasit abruptul de care "aveam nevoie" am gasit marcajul, asa ca am dat din nou ordin "stati".
-Aici e baiete, si l-am tras catre marginea prapastiei, de aici au cazut Venera si Radu.
Monica a ramas decenta in spate, contempland departarile, Mihai, tremurand, s-a apropiat de marginea abruptului privind cu teama in jos,s-a ingalbenit la fata,s-a dat doi pasi inapoi clatinandu-se, si a ingaimat:
-Dar unde e jnepul de care a ramas agatata Venera?
Imi venea sa-l iau la pumni.
-De unde sa stiu eu unde e jnepul? Ce treaba ai tu cu el? Sant zece ani de atunci, ce-i fi vrand sa traiasca o vesnicie? Auzi ma, gata, ti-am facut toate mofturile, ti-am aratat tot ce ai vrut, de acum incolo, pana ajungem in Rucar nu mai iesi din cuvantul meu, panamaesi?
Monica se uita la mine lung, semn ca a inteles totul.
Capitanul se inegura din ce in ce mai mult, Papusa nu se mai vedea de sub neguri,semn ca ploaia se apropia. Norii dinspre Fagarasi se apropiase si ei de Piatra,amenintatori. Era cazul sa cam parasim creasta, asa ca le-am zis:
-Gata, ascultati comanda la mine, directional stanga, pe marcaj rosu alb, adunarea la refugiul Grindu.
-Cum ai zi...
-Ordinul se executa nu se discuta, soldat de rand, mai ai timp de comentarii?
Monica radea la comenzile mele butaforice. Nu, ceva se intapla cu Mihai, ceva care pe el il subjuga, iar pe noi ne punea pe ganduri.
Gata pregatiti de lupta, am inceput coborasul, singurile discutii, fiind purtate numai de mine si de Monica,Mihai coborand taciun dupa noi, ca ursul brun din Carpati.