agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-25 | |
Ascunsa dincolo de intinderile miscatoare si fierbinti ale pustiei arabe, se afla o cetate ca nici una in lumea aceasta, o cetate bogata , nespus de frumoasa, cu ziduri groase si porti cu zavoare de aur si de alama, purtand pecetea temutilor sultani ai Rasaritului. Negustori din miazanoapte, apus, rasarit si miazazi veneau in aceasta cetate, purtand pe spinarea camilelor lor, felurite covoare persiene, saci cu aur, argint, nestemate stralucitoare si preafrumoase mirodenii.
Sultanul cetatii, se numea Al Mustafa, si era un om cu mare dare de inima, cu frica de Dumnezeu, si se spunea ca poporul il iubea foarte mult.Nu era zi in care sa nu iasa din palatul sau aurit si mergand pe strada, impartea din avutul sau celor nefericiti, ajuta pe cei aflati in suferinta, impartea dreptatea sa celor nedreptatiti si impaca pe cei certati. Nu era om pe care sa nu il stie, sa nu il cunoasca personal, asa de mare era dragostea sa de oameni. Intr-o buna zi, sultanul Al Mustafa s-a dus sa se roage in moschee, multumind inca odata lui Dumnezeu pentru bogatiile sale, pentru prietenii sai si pentru sotiile sale.Si, fiindca era evlavios, Dumnezeu S-a indurat de el, si a trimis pe unul din ingerii Sai sa ii vorbeasca. Precum vazu sultanul chipul de aur al ingerului inalt, balai si incins cu o grozava sabie de aur, cazu in genunchi. -Nu-ti fie teama, sultane, ii grai ingerul cu glasul sau preabland.M-a trimis Dumnezeu, caci El stie ca tu ai inima curata, si vrea sa iti faca niste descoperiri. Deodata, sultanul cazu la pamant, in nesimtire.Isi reveni imediat, si mare mirare ! Se simtea asa de usor, asa de liber, cum nu a mai fost niciodata... nu mai simtea pe el greutatea vesmintelor, nici caldura arzatoare a soarelui, nici bataia vantului aspru. Se ridica, dar cand se scula se desprinse din trupul sau, intocmai cum se desprind asternuturile de pe pat.Mirat, sultanul isi privi propriul trup intins in nesimtire pe podea.. -Ce s-a intamplat cu mine, preamarit trimis al lui Dumnezeu , intreba sultanul cu multa mirare in glas. -Acum ai murit, cinstitule sultan, ii raspunse ingerul cu un glas preabland.Inalta-te deasupra cetatii tale si priveste... Sultanul isi inalta sufletul deasupra cetatii sale, si privi...Sotiile sale, erau asa de fericite... parca niciodata nu le-a vazut sa zambeasca asa de mult...desi el le iubise, conform legilor pamantului aceluia...daduse fiecareia aur, argint, nestemate, le tinuse la mare cinste...Oare de ce se veseleau ? Se cobora mai aproape ca sa le auda vorbind... se bucurau de moartea sa... ca scapasera de aceasta pacoste.... ca s-au casatorit din sila, ca au trebuit sa joace un teatru toata viata lor, acum insa sunt libere sa plece fiecare cu amantii lor ascunsi... Sultanul isi ridica sufletul si se duse la fiii sai...Care zambeau, erau fericiti... acum imparatia era a lor, puteau avea doar ei aurul, argintul, femeile cele mai alese.... curtenii toti se veseleau.. Sultanul incepu sa planga... Ingerul se apropie de el si ii grai: -Preacinstite sultan, a venit vremea sa te intorci inapoi la viata. -Nu, lasa-ma aici te rog...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate