N-am să-mi explic niciodata ce-a fost cu vrerea aceea de a ieși din casă pe-o ploaie deasă, cadențată. Rîșnița cerului slobozea stropii cam mari și de ce mă udam, de ce voiam să merg cît mai mult iar ploaia să nu contenească. Dar, iată! Euforia drumului meu s-a intersectat cu vrerea altui călător care n-o să-mi explice imediat pe el ce vrere l-a scos din casă. Am tresărit brutal: Nicu?
- Mă cunoașteți? mi-a răspuns bucuros că și-a regăsit o cine știe de unde cunoștință, dar pe mine m-a trădat supărarea. Cum să mă întrebe dacă îl cunosc? Nu m-o fi găsit în sufletul lui pentru că timpul s-a scurs nemilos în defavoarea noastră? De ce m-o fi asigurat in urma cu treizeci de ani că sunt "Unica" și că, dacă nu va sucomba în urma despărțirii noastre temporare, fenomenul nu-și va da verdictul pentru că se poate hrăni din amintirile impregnate în sufletul lui flămînd de mine. Pe atunci eu am fost cea rea, cel putin așa am crezut pînă la tamponare. Mi-a zis:
- Haideți să intrăm în local!
Am intrat că altfel nu aveam cum să-l descos cu ceea ce s-a întîmplat între noi dar surpriza, bezmetica surpriză care mi-a luat nu numai graiul dar și vrerea de a mai trăi s-a desfășurat într-o frază:
- Recunoașteți că m-ați confundat!
- Da, te-am confundat cu Nicu! Dar nu trebuie sau poate e mai bine să mă explic pe îndelete. Cred că din cauza ploii nu am putut desluși tinerețea de pe chipul tău...
- Și tata spune că dacă nu ne-ar despărți 30 de ani, ar crede că sunt o clonă!
-Vorbește-mi despre tatăl tău! am încercat să mă apropii de acest Nicu numai că am cunoscut un bărbat identic la chip.
- Tata a fost cel mai generos om: după ce m-am născut, mama a avut un accident mortal și a trebuit să mă crească singur!
- Locuiți în acest oraș?
- Numai de cîteva luni! Eu aici m-am născut dar după pierderea mamei, am fost nevoiți să mergem la bunici tocmai în...
- Cînd te-ai născut? l-am întrerupt pentru că mă ardea inima și trebuia să ies iar în ploaie.
- Pe 15 mai, acum treizeci de ani... mă scuzați a venit tata ...aveam întîlnire aici...
S-a sculat de la masă și parcă împins din nou de aceeași soartă l-a luat de braț pe taică-su și au dispărut. Doar de-un minut am avut nevoie ca să mă dezmeticesc, și să-l pierd definitiv pe fiul meu de care am fost despărțită atît de brutal și mincinos în urmă cu treizeci de ani.