- Eu nu înțeleg un lucru: de ce numai eu sunt pus întotdeauna în frigider? Trebuie răcit laptele, se ia castronelul verde și în frigider cu el. Rămâne mâncare de la masă, în castronelul verde se pune, și în frigider cu el. Să știți că eu am să mă revolt.
- Da’ noi cu ce suntem vinovate, mă rog? Dimpotrivă. Ar trebui să ne simțim ofensate că stăpâna noastră nu ne ia în seamă, îi întoarce vorba Castronelul Galben. Uite! Pe mine s-a pus deja praful. Nesuferit mai e neamul ăsta al prafului! Peste tot se bagă. Zău așa! N-am înteles de când m-am născut acolo, în fabrică, la ce-i bun praful ăsta.
- Ei, și tu, acum! Noi vorbim de lucruri importante. Personalitatea nostră e în joc, iar tu faci teoria prafului, îl repede Castronelul Albastru.
- Vedeți că nu înțelegeți nimic. V-am spus de-atâtea ori că lucrurile mici sunt importante în viața castronelelor. Iar tu, care o ții una și bună cu personalitatea, mai bine ai fi atent cum stai pe raft, altfel ai să vezi tu personalitate, nu se lasă Castronelul Galben.
- D-apoi știu că v-a dat Dumnezeu gură bogată. Mie îmi clănțănesc dinții în gură în frigider, apa mă arde, detergentul ăsta nesuferit mi se bagă în suflet, iar voi îi dați, ba cu personalitatea, ba cu praful. Ce treabă am eu cu toate astea, zău nu știu.
- Să stii că ăștia se trag din același arbore genealogic, se aude și vocea Castronelului Alb.
- Ei, ce mai este și asta? Nu mai pricep nimic. Săriți de la una la alta. Și apoi, spune nemulțumit Castronelul verde, vorbiți de parcă toată lumea ar fi învățată ca voi.
- Știi ceva, intervine Castronelul Galben. Nu-i nevoie să fii învățat ca să-ți dai seama că și praful și detergentul sunt la fel de nocive.
- De noci…ce? întreabă Castronelul Albastru, nedumerit.
- De nocive. Te pomenești că nici asta nu știi. Mă întreb ce-ai făcut tu până să ajungi aici, pe raft cu noi? se burzuluiește Castronelul Alb.
- Știi ceva? Să nu te legi de personalitatea mea!
- Of! Iar a inceput. Nu știu de unde știe castronelul ăsta ce-i aia personalitate.
Deodată, se aud voci de oameni , și toate castronelele se liniștesc ca prin miracol.

Iar eu profit ca să vă spun și vouă cât de frumoase sunt de fapt aceste castronele: Castronelul Verde are pe el desenați doi pui de caprioară, Castronelul Galben e pictat cu raze de soare, Castronelul Albastru, cu ghiocei, iar Castronelul Alb, alb ca zăpada, este tot numai o dantelă. De aceea le-a și pus stăpâna lor împreuna, pe cel mai frumos raft din bucătărie.

Liniștea castronelelor n-a durat însă mult.
- Sigur, ca de obicei ! Când să vă spun și eu năduful meu, voi vă luați la harță. Sunt și eu în sfârșit pe raft cu voi, vreau să-mi trag sufletul și…, Uite! În loc să am puțină înțelegere din partea vostră, că, de, suntem din același neam….
- Hm! se aude tușind Castronelul Alb.
- Ei! Da! Știu, dragă, că tu vii de pe un raft mai sus, se grăbește să adauge Castronelul Verde.
- Hm! se aude același tușit.
- Da. Și mai știu că ești din porțelan fin și ai stat mai mult prin bucătăriile alea elegante, de care am auzit de la stăpâna nostră, când povesteaște prietenelor ei despre anii cât a fost studentă la Oxford. Într-o zi, când s-a întâmplat ca stăpâna să mă scoată și pe mine pe terasă, chiar m-am gândit la tine, Castronelule Alb. Și mi-am zis:”Ce viață pe el! Nu frigider, nu resturi de ou, nu apă rece, nu apă clocotită.” Asta da, viață de castronel.
- Dacă-i mai spui și asta, apoi chiar că o să i se urce detot la cap, intervine Castronelul Galben.
- Eu chiar nu înteleg ce vi s-a cășunat astăzi pe mine! Acum vă luați și de condiția mea de castronel…
- Sss! Se aud iar voci de oameni.
- Cred că a venit stăpâna noastră acasă.
Și cum stăteau ele acolo pe raft, ciorovăindu-se, numai ce se aprinde lumina . Așa au putut castronelele să vadă că stăpâna lor venise acasă cu o prietenă, căreia tocmai îi spunea ceva despre castronelele cele frumoase, de pe raftul din bucătărie.
În scurt timp, bucătăria s-a umplut de vorbele celor doua prietene, și de aroma de cafea.

Iar castronelele se dădeau în vânt după aroma de cafea. E adevărat că ele mai aveau și alte preferințe: mirosul de pâine caldă, aroma de vanilie…, dar cafeaua le întrecea pe toate.
Furate așadar de aroma cafelei, dar și de discuția dintre cele doua prietene, - doar discutau despre neamul castronelelor – castronelele nu apucă bine să-și dea seama ce se întâmplă, când Castronelul Alb e ridicat de pe raft, și o aud pe stăpâna lor spunând :
- Draga mea prietenă, pe ăsta ți-l dau ție. Știu că porțelanul e pasiunea ta.
Cum aude Castronelul Alb una ca asta, se face și mai alb la față decât era și, întorcându-se către celelalte castronele, începe să țipe :
- Nu. Nu merg nicăieri. Eu vreau să rămân cu prietenele mele….
- Ai spus ceva, dragă prietenă? Deci, pe acesta unic, ți-l dau ție.
- Hei! Hei! Ai auzit, dragă castronele? “Unic”! îi spune Castronelul Albastru celui Verde.
- Dar voi ați auzit ce-a spus”Unicul” nostru mai înainte? Intervine și Castronelul Verde.
- Nu. Ce-a spus?
- A spus că el nu-si părăsește prietenele.
- Atunci să-l ajutăm să rămână cu noi.
Și numai ce încep cele trei castronele să se foiască pe raft, gata-gata să-l răstoarne.
- Draga mea, dar ce se întâmplă cu raftul tău?
- Nimic. Ce să se întâmple? răspunde stăpâna castronelelor, aruncând o privire către raft, fără să observe ceva deosebit.
- Poate mi s-a părut mie…și totuși, uite!…dau să vină jos. Da’ ce zarvă fac!
- Cine? Cine?
- Castronelele care au rămas pe raft. Uite ce agitate sunt.
- Ajutor! Ajutor! a prins curaj Catronelul Alb din mâna prietenei.
Nu, nu trebuie să mă las. Vreau să mă întorc la prietenele mele. Vreau să le spun că eu, de fapt, le iubesc chiar mult…
- Uite! Și castronelul din mâna mea se mișcă. Uf! Da’ ce puternic e! Mai mai să-l scap. Stii ceva, dragă prietenă…Apreciez tare mult că vrei să-mi dai castronelul ăsta frumos, și într-adevar se potrivea cu cele pe care le am, dar cred că e mai bine ca el să stea aici la tine, pe raft. Așa am să-l pot admira de fiecare dată când mai vin să bem o cafea împreună.
Prietena s-a mai uitat o dată la castronel, i-a mângâiat dantela fină, și apoi l-a pus cu grijă pe raft, alături de celelalte castronele, care mai aveau puțin și cădeau de pe raft de atâta agitație.
Și așa Castronelul Alb a ajuns înapoi la prietenele lui, de-abia trăgându-și sufletul de spaimă.
- Am reușit! Am reușit să-l aducem înapoi! au strigat castronele în cor.
- Ba eu am venit singur, că doar eu….Oh! Nu! Nu-i adevarat. Toate am luptat din greu. Știi ceva, Castronelule Verde, data viitoare mă duc eu în frigider…
- Iar eu n-am să mai fac atâta caz de praf, se grăbi să adauge și Castroneleul Galben.
-Iar eu….
N-au mai apucat să-și termine promisiunile, pentru că stapâna lor tocmai s-a apropiat de raft, s-a uitat lung la ele, le-a mângâiat pe fiecare în parte, dupa care a plecat să-și conducă prietena, stingând lumina în urma ei.
Așa au putut castronelele să vadă că afară începuse să ningă cu fulgi mari de zăpadă.
- Mai țineti minte? Când ne-am întâlnit toate aici, pe raft, tot așa era iarna, și afară ningea liniștit….spune pe gânduri Castronelul Alb.