Stătu pe ace de cum sosi acasă. Se așeză pe canapeaua din living și-l aștepta să se întoarcă. Orele trecură rapede și-și pierduse orice speranță. S-o fi rătăcit prin pădure băiatul meu, gândi Donna. Ochii săi se bulbucară vizibil. Neliniștea, teamă iar mai apoi groaza i se cuibăriră rând pe rând în suflet. Picior peste picior, începu să bată darabana cu degetele pe tăblia mesei. 23:38... Nimic. Liniște deplină.
Își aminti episodul de la Black Mill când fu sigură că simți prezența cuiva în spatele său. Dar a cui? Kyle, Kyle, îi reveni în minte vocea șoptită a băiatului, pulsând ritmic. Cine era Kyle? Își trecu mâinile prin păr oarecum deziluzionată. Înnebunesc. Se simți la capătul puterilor.
Trase aer în piept. Liniștește-te Donna. Băiatul tău este probabil la vreun prieten, își induse ea. Dar stai, pe cine păcălesc?! Matt nu avusese niciodată vreun prieten.
Auzi ușa din fata deschizându-se și închizându-se puternic.
-In sfârșit, băiatul meu. Matt, dragă...icni ea.
În loc să îi răspundă băiatul o privi cu acei ochi sfredelitori străpungând-o cu privirea ca pe un obiect insignifiant.
-Uite ce murdar ești pe mâini. Mergi sus și spală-te. Pregătesc eu masa.
La fel de absent că și înainte Matt urca greoi scările, fără a scoate o vorbă.
Donna scoase un preparat din acelea care se găsesc în supermarket, pe care trebuie doar să-l încălzești la cuptorul cu microunde. Îl desfăcu de “coaja” și îl azvârli într-un bol mare apoi roti butonul. În câteva minute “cina” fu gata . Dacă se putea numi așa.

La început păru a fi doar o șoaptă dar sunetul ce venea de nicăieri capăta tonalități neașteptate, reale. Ca și cum ar fi izbucnit în capul său. Ca și cum ar fi fost propria sa voce – reacție logica și firească a propriilor sale gânduri. Dar poate că era vocea sa și nu conștientiza acest lucru, de fapt.
Dar atunci de ce își vorbea așa?
“Matt hai să ne jucăm scra...”
Urase scrabble-ul dintotdeauna. De când primise unul de la tatăl său de ziua să, cu mult timp în urmă și pe care îl ascunse vreme îndelungată. Aproape că uitase că-l mai are. Dar vocea îi aminti...
Asemeni unei pelicule ce se derulează în slow-motion, revăzu figura osoasă și răpusa de băutură a tatălui său zâmbindu-i ironic în față.
“Dar tată, de ce trebuie să pleci așa de repede, abia ai ajuns, începu a se plânge el.
Eu am ceva treabă la firmă, ceva de rezolvat, i-o tăie Jack. N-o să înțelegi.”
Puștiul își întinse mâinile spre taică-su, apucându-l neputincios de cureaua pantalonilor într-o încercare nereușită de a-l îmbrățișa.
Fusese prea mult pentru un băiat de numai opt ani. O gheară de gheață îi provoca o durere surdă în piept, cumplită.
“De ce, tată, de ce? Mi-ai promis că astăzi vom sta împreună toată ziua și acum...adăugă el aproape izbucnind în lacrimi.”
Rămase pironit în pragul casei privind norul de praf ce se crease în urma mașinii. Privi de asemenea casa familiei Mann unde Tom și tatăl sau jucau baseball împreună. “Tată, tată, iar ai scăpat mingea în tufișuri...”
Curând ochii lui Matt se umplură de lacrimi. Își întoarse capul înciudat și-și baga privirea în pământ, resemnat.
O să vadă el ce-o să pățească...își amenința tacit tatăl.
Aruncase pe undeva scrabble-ul acela nenorocit. La fel de nenorocit precum fusese tatăl său atunci. Un gând negru, mai negru chiar decât noaptea ce tocmai se instalase peste orășel, îi încolți în minte.
Nici nu realiză că piesele de scrabble erau deja așezate pe covor. Erau puse total aiurea. Împărțite în patru grămezi inegale. Începu jocul. Întâi făcu el primul cuvand – B-A-R-C-Ã. Apoi celălalt băiat, Kyle, continuă – O-M-O-A-R-Ã. Mâinile lui Matt lucrau febrile, că teleghidate, cu o dexteritate inumană, mașinală. Kyle îl rugă pe Matt să scrie cuvântul următor pentru el. La fel cum îl scrisese și pe primul. Iar Matt nu-l refuza. Mâinile sale dibace compuseră un alt cuvânt - . . .
Zâmbi pentru prima oară de când el și maică-sa sosiseră aici. Acum erau doar el și Kyle și asta era ceea ce conta cel mai mult.
“M-A-M-A” fusese ultimul cuvânt pe care Kyle i-l șopti la ureche. Iar Matt înțelese foarte bine cuvântul. Totul căpăta sens din acest moment.
Mintea eliberată de învelișul cețos al amintirii tatălui său, înțelese acum. Totul mergea bine între cei doi acum. Se înțelegeau că doi buni prieteni. Împrăștie piesele până ce niciun cuvânt nu se mai putu distinge. Cobora scările în jos spre bucătărie, tropăind.