Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simțuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalități. Asta ne mai liniștea. Virtuțile ineficace ale plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. Caii noștri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite.
Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.