Ne-am dezbrăcat amîndoi și am intrat în mare.
Seara cobora încet, aruncîndu-și mantia neagră și multă liniște. Acum se auzeau clar valurile ce se izbeau de țărm, într-o tînguire mordantă. Am ieșit din apă înfrigurați. Frigul pusese stăpînire pe mine și tremuram ușor. Mihai m-a luat de mînă, trăgîndu-mă ușor spre el, lipindu-și corpul de al meu. I-am simțit căldura trupului, cum aceasta se strecoară prin porii mei. Am rămas o vreme îmbrățișați, o singură umbră pe plaja pustie.
- A fost o seară frumoasă, Ela...
- „ Toată viața ne facem planuri, dar întîmplarea e cea care o dirijează “. Cîteodată lucrurile mărunte schimbă ordinea, firescul. La ora asta trebuia să fiu acasă, în fața unei cafele, savurîndu-i aroma, încercînd să mă adun după o zi de muncă… Și eu m-am simțit bine cu tine, Mihai. Chiar aveam nevoie de aceste momente de relaxare. Uitasem să mai ascult vuietul mării, să mă mir de frumusețea apusului, să privesc această nemărginire … A trebuit să cadă o nevinovstă insectă în farfuria ta , ca totul să devină altceva.
- Ne vedem și mîine ?
- Ce-o să mai îmi spui că a căzut în ciorba ta ?!
- ... Poate vii în același loc, la aceeași oră.
- Se pot întîmpla atîtea pînă mîine...
Ne-am despărțit în stația de autobuz. Se făcuse nouă cînd am ajuns acasă. Am găsit-o pe mama puțin neliniștită. I-am povestit că îl cunoscusem pe Mihai, că ne-am plimbat împreună.
- Viața lîngă un marinar înseamnă singurătate, fata mea, multă singurătate... Mi-ar plăcea să nu însemne nimic această cunoștință, să rămînă doar un fapt banal.
Mihai a venit și a doua zi la terasă. Avea în mînă un buchețel de fori, pe care mi l-a dat stînjenit, ca și cum ar fi vrut să scape cît mai repede de el.
- Acesta e pretextul meu pe ziua de azi.
- Mulțumesc, sunt așa drăguțe ! Cu ce vă servesc, azi, domnule ?
- Cu un răspuns, numai atît. Ai rămas datoare aseară...
Era agitat, își frămînta mîinile. Și-a aprins o țigară din care a tras adînc în piept.
- Ce zici Ela , vii ?
- Dacă nu intervine ceva, o să vin, dar tot după șase și jumătate.
S-a luminat dintr-o dată, mi-a zîmbit, și-a stins țigara.
- OK, te aștept.
L-am găsit în același loc, hrănind peștișorii cu firimiturile de pîine pe care le arunca în apă.
- Scuză-mă, am întîrziat... A fost o zi mai grea astăzi, am avut mulți clienți. Se întîmplă de fiecare dată cînd vremea este frumoasă, lumea profită de aceste ultime zile călduroase.
- Nu trebuie să te scuzi. Și eu am venit de cîteva minute și nu am avut timp să mă plictisesc.
M-a întrebat unde mergem.
- Nu contează, ne plimbăm aiurea...
Era preocupat, serios.
- Ce o să faci după terminarea liceului ?
- Mi-ar plăcea să fiu profesoară.
- Trebuie să te pregătești...
- Da, o să fac și meditație . Două ore pe săptămînă. Restul, studiu individual. Tu ai terminat de mult Institutul de Marină.
- Acum trei ani, ca șef de promoție...
- Felicitări !
- Mulțumesc. A fost visul meu din copilărie , acela de a conduce o navă , de a o ține la suprafață pe furtună și a o aduce întreagă la mal.
- Un vis împlinit, dar care cere sacrificii, o viață restrictivă. Nu ți-e greu ?
- Mi-am asumat aceste riscuri de atunci. Știam ce mă așteaptă.
- Cînd pleci ?
- Peste trei săptămîni, din portul Hamburg, unde este acum ancorată nava.
A urmat un moment de tăcere. Și-a aprins din nou o țigară.
- Fumezi mult, nu-i așa ?
- Aproape două pachete de țigări pe zi.
- Nu crezi că e cam mult ?
- Ba da, dar nu mă pot lăsa. Am încercat, însă după cîteva zile, am început iar să fumez.
A tras din nou din țigară și m-a întrebat sec :
- Ela, nu vrei să te măriți cu mine ?
Întrebarea lui a picat ca un trăsnet, m-a bulversat.
- Doamne, Dumnezeule ești nebun? Ce ți-a venit, ne cunoaștem de două zile...
- Pentru mine au fost suficiente aceste zile. Eu nu am pe nimeni, Ela, am crescut într-un orfelinat. Nu mi-am cunoscut niciodată părinții, nu știu dacă am rude. Sunt obișnuit cu singurătatea, dar mi-ar plăcea ca atunci cînd arunc ancora, să am unde trage, să știu că cineva mă așteaptă pe țărm. Tu nu știi ce înseamnă să nu ai pe cineva, să știi că nimeni nu te așteaptă, nu îți duce lipsa. De multe ori îmi simt mintea goală, îmi lipsesc pînă și gîndurile.
- Dacă o să-i spun mamei, o să facă o criză de nervi. Chiar aseară îmi spusese să stau departe de marinari, de ce înseamnă o viață legată de cea a unui rătăcitor pe ape .
O căsătorie este pe viață, Mihai, nu o joacă de copii. Înseamnă în primul rînd dragoste. Să conștientizezi acest sentiment. Cum putem numi relația noastră în acest moment ? Ești un tip drăguț, o persoană fermecătoare, educat, dar este oare suficient ?
- Te rog gîndește-te cîteva zile. Tot ceea ce am, este în fața ta . Nu am nimic de ascuns. Știu că trebuie să-mi iubesc soția, familia, să am responsabilități.... Căsătoria pînă la urmă este tot o loterie : poți trage, sau nu, biletul cîștigător. Să joci de mai multe ori, e doar pierdere de timp. Eu risc totul acum.

-
-