agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-26 | |
De doi ani stătea Margareta închisă în grotă. Ea, cei doi lei și cei peste o sută de șobolani albi. Și unul negru. Leii, Arthur și Lale, au devenit cei mai buni prieteni ai Margaretei. La început le povestea despre suferința ei, însă leii îi răspundeau cu tăcere. După un timp, Arthur nu a mai putut să tacă. Iar când Margareta plângea, ghemuită lângă unul dintre pereții grotei, Arthur i-a spus: “Nu te necăji, Margareta, toate în lumea asta au un rost. Nimic nu se întâmplă doar așa, fără un motiv. Viața îți trimite semne, dar tu, chibzind după ele, trebuie să alegi ce făgaș vrei să urmezi.” Așa i-a spus Arthur. Iar Margareta a înțeles că era într-un moment de răscruce.
I-au fost de mare ajutor prietenii despre care oamenii spun că sunt gără grai. Șobolanii o făceau să râdă cu poveștile lor mereu altfel, iar gândurile cele mai negre și mai înflăcărate le discuta cu Arthur și cu Lale. Până într-o seară, când a avut un vis. Se făcea că Margareta urca pe un deal. Urca și iarăși urca, dar dealul nu se mai sfârșea. Se făcea că în vis apărea și Casius, care stătea pe o bancă, în vârful dealului, alături de o fată frumoasă. O fată cu rochie albă, de mătase, cu plete blonde și ochii ca de smoală. Casius picura vorbe de dragoste în urechea ei. Atunci a știut Margareta că timpul se scurgea în nenorocul ei, așa că l-a trimis pe Ianis, cel mai iute dintre prietenii șobolani, să le dea de veste Hestiei și Nerissei. Hestia, sora Margaretei, stătea deasupra unui borcan cu șerpi neveninoși, pe care îi învăța trucuri vrăjitorești, când Ianis i-a bătut în geam. Dacă ar fi știut Eliza că animalele împreună cu care și-a închis fiica nu îi vor face rău, ba mai mult, o să îi țină de urât și o s-o ajute la nevoie, ar fi pogorât asupra lor un blestem de moarte, să nu se mai nască niciodată nici lei, nici șobolani. Dar n-a știut. Ianis a așteptat ca Hestia să deschidă geamul, a icnit de câteva ori și și-a dat, săracu, duhul. Hestia a înțeles mesajul, timpul din clepsidra Margaretei s-a sfârșit. S-a dus în camera mamei ei și i-a cerut îngăduința de a o asculta. “Mamă, vreau să știu ce plănuiești pentru mine. Sunt destul de mare și, dacă Margareta nu mai este, aș vrea să mă ocup eu, în totalitate, de treaba ta. Tu odihnește-te, dragă mamă, că ți-o fi ajuns și tie…” Mama ei a fost atât de bucuroasă să audă că fiica ei, care, după spusele ei, “Nu o să știe niciodata unde e locul Dracului în casă”, a ajuns femeie și că “munca” de vrăjitoare a Razboiului s-a sfârșit pe acest pământ, încât s-a luminat ca o torță fermecată. “Bine, fiica mea. Cu ce vrei să începi? Ah, numai ieri am primit o vizită din partea regelui Tatum, care are nevoie de ajutor, de ajutorul tău acum, ca să câștige bătălia cu regele Vadis.” Atunci Hestia a cugetat, apoi i-a răspuns mamei sale: “Îmi este teamă să merg singură în această misiune, mamă, așa că o s-o rog pe Nerissa să mă însoțească. Poate că o să am nevoie de… nori și de ploaie”. Mama ei a încuviințat. Se sarutară, iar Hestia plecă. Nerissa, care își iubea nespus mama, dar căreia nu a putut să îi povestească nimic despre Margareta, a decis să își calce pe inimă și să mintă… Cele două fete s-au întâlnit la o răscruce de drumuri, între Munții Gemeni, unde era închisă Margareta, și Tarâmul celor Doi Morți, unde erau ținuturile celor doi regi, Tatum și Vadis. “Nu va trece mult și cineva îi va da de veste mamei. Îi va spune că nu am ajuns la Tarâmul celor Doi Morți. Atunci va fi vai și-amar de noi. Furia ei nu ne va cruța, iar Masa Marilor Vrăjitoare va fi distrusă. Definitiv.” spuse Hestia. Dar Nerissa se arătă mai curajoasă: “Decât să moară Margareta, mai bine să se termine cu Masa Marilor Vrăjitoare. Hai să apucăm spre Munții Gemeni.” Drumul a fost lung și anevoios, dar când au ajuns acolo, cele două fete s-au bucurat nespus. Visau să o salveze pe Margareta și să plece toate în lume. Cu tot ce știau, ar fi putut să ducă o viață lipsită de griji. “Iubirea dintre două surori de mamă, sparge munți. Dar, atenție, nici una dintre cele două nu poate folosi nici o vrăjitorie. Ci doar iubire sinceră.” Așa spune Cartea. De aceea era nevoie de Nerissa. Cu vraja ei și cu iubirea celor două surori, nu se putea întâmpla nimic rău. Trei zile a tunat și a fulgerat Nerissa, trei zile au ridicat rugăminți fierbinți spre cerul negru Margareta și Hestia. După trei zile, muntele a început să se clatine, puțin câte puțin, mai tare și din ce în ce mai tare, până când bucățile mari de piatră s-au făcut scrum. Atunci s-a auzit o bufnitură până în fundul iadului, până în camera Elizei, până în mormântul Quilitei. Și Margareta a văzut lumina zilei. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna, dar slăbită și fără lumină în privire. S-au îmbrățișat și au plâns cele trei fete, ore în șir. Apoi, Hestia și Nerissa au fugit către Tarâmul celor Doi Morți, ca să ducă la bun sfârșit războiul regilor Tatum și Vadis. Margareta a plecat spre Casius, despre care nu mai știa dacă trăiește sau nu, dacă o mai iubește sau nu… L-a găsit în pridvor, lustruindu-și sabia. A văzut-o cum vine din vale, cu mersul ei ușor, și s-a ridicat în picioare. Era la fel de oacheș ca odinioară, dar pe chipul lui nu se vedea bucuria, ci rămășițe ale fricii. A strigat ceva înspre casă și, până să ajungă Margareta, în pridvor a mai ieșit o femeie blondă, cu trei copii în brațe. “Era adevărat” și-a spus Margareta. “Visul meu era adevărat”. S-a oprit, a privit familia de pământeni temători și a făcut cale întoarsă. Atunci l-a auzit pe Casius strigând: “Margareta, Margareta, cât te-am așteptat”. Venea alergând în vale, iar chipul femeii blonde s-a înseninat, s-a deschis într-un zâmbet larg. Hestia și Nerissa nu numai că au rezolvat războiul între regii Tatum și Vadis, dar i-au și făcut frați de foc. Iar ei aveau să domnească până la finele zilelor, împreună, peste cele două regate. Eliza și Smaranda trăiesc și acum, urâte și buboase, își ghicesc în cărți de tarot și își amintesc de vremurile în care conduceau lumea. Margareta mai stă și acum în casa lui Casius, împreună cu sora acestuia, care trage de ultimele clipe ale vieții, cei trei băieți ai ei și fiica Margaretei. Ana, singura vrăjitoare din lume care nu va ști niciodată tainele vrăjitoriei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate