agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-08 | |
„Întrerupem programul obișnuit pentru o știre de ultimă oră: Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, a dat peste cap comunitatea medicală internațională. În urma unui control medical de rutină, a ieșit la iveală că bărbatul era însărcinat în luna a opta…” Am închis cu scârbă televizorul. Mi-am șters fruntea cu un șervețel umed, încercând să mă răcoresc. Cu greu m-am ridicat din șezlong și, discret am privit pe fereastră, dând la o parte un colț de draperie. Armata de ziariști și reporteri era încă în fața casei mele. De când cu toată istoria asta, toți stau buluc, urmărindu-mi orice mișcare. Uneori încerc să le dau dreptate. Un bărbat gravid este o știre senzațională. Poate că dacă aș fi fost în locul lor, m-aș îngrămădi și eu în mulțimea de gură-cască să văd minunea de aproape. Dar pentru mine, în situația în care sunt, e dificil. Pântecul îmi e deja mare și mă incomodează la orice mișcare. E un chin să mă dau jos din pat și mai greu să mă urc.
„Ela, adu-mi, te rog, o felie de portocală!” Ea, singură, e cea care mă înțelege și mă susține, Nu știu cum mă mai suportă cu toate pretențiile pe care i le fac. Într-o noapte am avut poftă de piept de pui afumat. A trebuit să plece, în toiul nopții, la singurul magazin non-stop din cartierul nostru, care era la câteva străzi mai departe pentru asta. Spre disperarea ei, nu am luat decât o îmbucătură și imediat, am fugit la baie să vărs. Totul a început acum vreo opt luni de zile când, m-am trezit de dimineață cu o durere de nesuportat în măruntaie. Era cinci și jumătate, ora la care mă ridicam din pat pentru a mă pregăti pentru muncă. O fi de la cina copioasă de cu o seară înainte, mă gândeam. Avusesem musafiri și masa a fost îmbelșugată. După jumătate de oră de stat în baie, sprijinit de marginea rece a scaunului de veceu, mi-am mai revenit. La muncă, nu mai suportam mirosul de cafea ce picura leneș din cafetieră, iar fumul de țigară, îmi întorcea stomacul pe dos. Colegii, făceau glume pe seama mea. Doar o secretară mărunțică, cu ochelarii pe nas, mă privi atent, strângând în brațe un teanc de dosare colorate. „Nu vrei un ceai? Ești cam palid…” I-am făcut semn să mă lase. Starea asta a continuat câteva zile la rând, până ce, la insistențele iubitei mele soții, a trebuit să merg la medic. „O fi ceva de la ficat… Þi-am spus s-o lași mai moale cu grăsimile. Dacă, Doamne ferește, faci o hepatită!” se îngrijoră ea. Medicul, cu mișcări lente și reci îmi întinse gelul pe abdomen și începu să-mi exploreze cu terminalul ecografului ficatul. „Aici e în regulă.” Apoi tăcere. Gogoloiul de plastic aluneca încoace și încolo pe burta mea și doctorul privea în monitor mușcându-și buzele. Am observat că picături de sudoare începuseră să-i strălucească pe frunte. „E de rău..” șoptii eu. „Nu știu cum să vă spun. Depinde cum o luați…” „Domnule doctor, vă rog să fiți sincer… Am încercat să duc o viață echilibrată…” „Nu despre asta e vorba.” Îmi răspunse într-un târziu doctorul, cu ochii lipiți de monitorul cenușiu. „Nu despre asta e vorba…” Am întors capul spre ecranul ecografului încercând să înțeleg ce se întâmplă. N-am văzut decât o ceață alburie și niște puncte negre din care un profan ca mine nu pricepe prea multe. Undeva în centrul imaginii era ceva ca o boabă de fasole albă. „E cancer?” „Nu, e cu totul altceva…” îmi răspunse medicul privind pierdut. Mintea mea tensionată începu să urzească scenarii din ce în ce mai înfricoșătoare: dacă nu e cancer, sigur e vreun parazit periculos, sau mai știu eu ce maladie rară, care se întâlnește doar în cărțile de medicină. Mă gândeam cu groază cum voi muri în chinuri, cu un sobor de medici în jurul meu care vor trage neputincioși din umeri, cum trupul meu va ajunge cobai de experimente pentru Centrul de Cercetări Medicale și, în fine, voi fi pus într-un imens borcan cu formol. Tremuram și în același timp, gândul acesta îmi provocă o greață cumplită, încât mă smulsei din pat și aproape că am vărsat acolo. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate