Asta seara am vazut o stafie, palida si pierduta in umbre era ca o fanstasma, ca o pura inchipuire, o simpla festa jucata de ochii mintii in miez de noapte pentru a accentua starea de anxietate. Cel putin asta am crezut la inceput. Dar stafia era acolo, pana cand nu am simtit raceala pe care o emitea si cocktailul de sentimente dulci-amare pana nu s-a ridicat parul pe mine nu am crezut in existenta ei. Era acolo ascunsa in umbre si o simteam cu se apropie de mine, imi vad aburi in respiratie simt cu totul ingheata pe langa mine. Dau sa fug dar picioarele nu ma asculta, deschid gura sa vorbesc dar cuvintele nu isi gasesc calea spre corzile vocale. Lumina ma paraseste si ma inghit umbrele acolo unde stafiile pot sa etaleze in toata splendoarea lor cenusie. Ma inconjoara si ma mangaie si cu fiecare atingere imi aduce amintiri moarte, ingropate frumos intr-un cimitir cu cruci, nume, poza data de nastere si liniuta. Un cimitir in crestere, in dezvoltare cu morti care nu mor si cu stafii care nu vor sa ramana in umbre departe, intr-o lume paralela, utopica. E obositor sa iti revezi viata, e dureros sa o vezi proiectata prin prisma de culori cenusii ale unei stafii. Imbacsita de trecerea timpului devine subiectiva, selectiva, momente neplacute, stanjenitoare, sentimentul echivalent pe care il simte o rama cand este pusa in ac de catre pescar priceput. Incet, tacticos, temeinic. Insuportabil.

M-am trezit ud leaorca. Broboane de transpiratie imi acopera fruntea. Trec cu mana prin ele si sangereaza pe mana mea jenate parca. Mi-e frig, mi-e greata, simt ura, simt frica. Inima bubuie in piept de parca ar fi vrut sa nu fie parte din mine in acel moment. Am lichid in gura, imi vine sa vomit parca ar fi un lichid strain in mine ce nu are ce cauta acolo. Bajbaind, alunecand pe gresia, lovind o piesa de mobilier pe care o blestem din instinct murmurand, lovind usile prea tare in linistea noptii, gasesc baia si vomit. E foarte frig, imi arcuiesc degetele de la picioare ridicandu-le instictiv de pe gresie, mi-e frig in interior.
Patul ma gaseste iar cu mai putina ura, mai cald, fara greata. Il iau in brate ca pe un imens urs de plus incercand sa il conving sa imi dea alte vise, vise mai noi, vise color, vise de sezon mai calde. De undeva de afara un scuter tureaza un motor ce incepe sa se piarda in departare, un radio scartie o chitara incet de tot.
Somnul, timorat, imi da tarcoale. Chitara moare incet si se ascunde cand somnul ma invaluie
Ultimul gand. Sa fie fara vise.