agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Life is life
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-28 | |
Moto:"Și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai înveÈ›e o dat' poveÈ™tile uitate ale sângelui" L. Blaga Mâinile mele strângeau gâtul îngrozitor de alb. Unghiile negre mi se umpleau de carne È™i de sub ele vedeam cum ies viermi roÈ™ii care se târau, mâncau,muÈ™cau. Din găurile în care îmi încleÈ™tasem degetele curgea zeama, începusem È™i eu să plâng fără să È™tiu È™i capul mă durea îngrozitor. Aveam o imediată senzaÈ›ie de căldură în tot corpul. Mă înfuriasem pe mine È™i pe viaÈ›a mea de rahat, pe toată lumea È™i strângeam È™i mai tare, gâtul acela enervant de alb, mă agățam cu disperare de acest gest mecanic ce trebuia dus până la capăt. Mă revedeam înotând în ocean: fără nicio putere, cu mâinile ca niÈ™te mături rupte ce încercau împotrivirea. Mă ducea tot mai departe, plămânii mi se umpleau treptat de apă È™i dintr-o dată: mâna salvatoare de care mă agățasem È™i pe care o strângeam cu toată puterea. Ea demult nu mai răsufla È™i eu strângeam în continuare È™i mă salvam din oceanul ăla blestemat ce mă cuprinse pe toate părÈ›ile. De aici încolo a urmat nenorocirea pe care vi-o puteÈ›i imagina fără mare greutate. AÈ™a s-a petrecut întocmai, reluai eu, privind apoi absent, dincolo de creionul ce mă scotea din sărite în isteria lui, dincolo de zelul bărbatului care se afla în faÈ›a mea È™i-È™i lua notiÈ›e ca de la un mare cărturar. Nici nu voiam să mă gândesc la toate grozăviile pe care le nota, că-mi venea direct să vomit. - PuteÈ›i să reluaÈ›i mai explicit toată acÈ›iunea în sine?, îmi spuse pe o vocea ce se vroia blândă È™i răbdătoare. Cotrobăiam să mai găsesc ceva, să-mi reîmprospătez memoria, dar pe măsură ce mă strofocam, uitam tot mai mult.Ce naiba era aÈ™a mare lucru de spus, că doar am spus clar È™i răspicat È™i prima oară? - Purta o cămașă în carouri, zic eu, timid È™i uÈ™or amuzat. Și era dată pe buze cu un ruj tare roÈ™u. Mă-nebunea rujul ăsta al ei. AÈ™a, È™i ce aÈ›i gândit în acel moment? Fără sfială, orice detaliu ajută, îmi spuse, È™i eu mă simÈ›eam ca un elev nătâng, scos la răspuns È™i îmbiat să zică ceva, orice, chiar È™i bălării. Important era doar actul în sine È™i intenÈ›ia, ce presupunea totuÈ™i un anumit efort, mai ales din partea mea. Era de zece ori mai greu să spui aiureli cu sens, mai ales când nu È™tiai nimic. ÃŽmi era cald È™i mă moleÈ™isem destul de tare, aÈ™a că mi-am zis că ar fi mai bine să spun ce mi-o trece prin cap. Bun. - Păi, îmi venea direct s-o dezbrac, zic eu gândindu-mă la culoarea ce îmi dădea palpitaÈ›ii. ÃŽmi mai amintesc că televizorul mergea, era dat destul de tare, pe un canal din ăsta de È™tiri. Era o È™tire ciudată despre un prost la care au intrat noaptea hoÈ›ii în casă È™i el s-a pus să le dea o lecÈ›ie, că dacă se prefăcea că nu-i, sau că doarme, È™i-i lăsa în plata lor, poate scăpa. AÈ™a, a ajuns în comă la spital È™i cu banii luaÈ›i. ÃŽncepeam să mă încălzesc de-a binelea, transpiram È™i am întrebat dacă se poate deschide geamul. -La spital am cunoscut-o prima dată È™i pe Ioana, am continuat eu. Urma să-È™i pună mâna în ghips È™i urla ca toÈ›i dracii de durere pe holul spitalului, cât eu încercam să citesc domol un ziar, dar mă poticnisem la prima frază de minute în È™ir. Până la urmă, m-am dus să caut o asistentă È™i am început să È›ip È™i eu la ea, să facă naibii odată ceva în afară de a plimba cafele, că sunt oameni aici cu probleme sau ea n-are urechi? Am observat cum în jurul meu s-a făcut liniÈ™te, nici Ioana nu mai È›ipa, È™i eu m-am pus să-mi recitesc articolul. AÈ™teptam È™i eu, cu o trimitere în buzunar să-mi facă cineva niÈ™te analize. Pe Ioana au luat-o în primire imediat È™i când a ieÈ™it, după vreo oră, eu tot mai aÈ™teptam pe banca cu ziarul la aceeaÈ™i pagină. Se strănuta È™i se tuÈ™ea în jurul meu, pe toate cele opt voci, din ce în ce mai grotesc de-mi venea să-mi smulg părul din cap. Muci È™i È™erveÈ›ele, copii plângând È™i mame isterice, o ambianță numai bună pentru a citi despre gripa porcină, despre antidotul-mincină È™i tot tacâmul. Atunci ea s-a aÈ™ezat lângă mine, mi-a spus că sunt un dobitoc, dar că-mi mulÈ›umeÈ™te È™i m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea în plimbare până la un magazÃn unde a lăsat niÈ™te plase. Oricum mai lipsea destul până să se ajungă la incredibilul număr 42. De unde era să È™tiu că s-au dat numere de la È™ase dimineaÈ›a. ÃŽn fine, plec cu ea, ce altceva mai bun aveam de făcut. Și asta a fost, aÈ™a am cunoscut-o. Creionul nu înceta să scrâșnească. ÃŽl vedeam cum dansează pe foaie, o foaie care creÈ™tea amenințător, ajungând la dimensiuni halucinante, iar scârțâitul se trasnsformă într-un flamenco trist È™i răguÈ™it. Eu eram ud, ud tot È™i năucit, pe fotoliul acela în care mă adânceam din ce în ce mai mult, mă făceam din ce în ce mai mic. Prin faÈ›a ochilor mi se pendula o luminiță. Clipeam. Deasupra mea se aplecau niÈ™te figuri È™i am descifrat-o prima pe a mamei care plângea È™i mă strângea tare de mână. - Ce s-a întâmplat?, întreb eu cu un glas ce de abia mi-l recunoÈ™team - EÈ™ti în spital, dragul meu, nu-i nimic, e totul bine, îmi răspundea mama printre lacrimi, te-ai trezit, am È™tiut eu că o să vii înapoi la mine, am È™tiut. Făcu o mică pauză, în care mă sărută de vreo câteva ori pe fiecare obraz, apoi continuă, È›i-au spart apartamentul È™i au intrat la furat. Nu-È›i mai aminteÈ™ti? Mi se perindau unele imagini prin faÈ›a ochilor, ca dintr-un film vechi È™i cu banda arsă pe alocuri. -Scumpul meu, le-ai È›inut pieptul cât ai putut, dar las’ că avem noi timp mai încolo È™i pentru astea. Mă durea îngrozitor. Mi-am dus mâna instinctiv È™i am simÈ›it o pânză care luase forma capului meu, iar mâna îmi era moale È™i fără putere. Eram obosit. Mi-am întors privirea spre stânga È™i am văzut un pat identic cu al meu în care stătea liniÈ™tit È™i cuminte ca un sugar ce tocmai primise laptele, o mahala de om. PuÈ›in mai încolo asistenta vorbea în È™oaptă cu un poliÈ›ist. Am vrut să întreb ceva dar mi-au atras atenÈ›ia mâinile lui îngrijit aÈ™ezate pe lângă corp, cu degete groase È™i unghii lungi È™i ascuÈ›ite, ca ale unui chitarist ce trebuie să piÈ™te coardele cu putere. Am rămas privind tâmp omul acela cu expresia lui calmă, până când ochii au început să mă usture È™i lacrimile îmi udau obrazul È™i perna. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate