agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-31 | |
Da veniți de bolci nu? Ne întreba bunică-mea pînă era să pierdem autobuzul.
Se întîmpla de fiecare dată cînd se apropia Sfîntul Francisc D.Assisi. Cum naiba puteam lipsi noi de la bolci. Era hram în sat bucurie sănătate persane puse pe gard. Cam ca la premiția unui preot fiu al satului. Pe vremea aia mirosul de struguri te amețea de tot. Mai ales strugurii de pe acoperișul fierăriei unde lucra bunică-miu. Dis-de-dimineață ne trezeam și căscam gura la poartă să vedem dacă și-au întins țiganii tarabele. Nu știu de ce rîd ca și cum aș plînge cînd îmi aduc aminte. Eu aveam părul creț și tot timpul trăgeam de el să se îndrepte. Bunică-mea ne zicea că cel mai bun gel e apa cu zahăr. Sau te dai cu sare în păr și te duci la vacă să te lingă. Nici acum nu știu dacă a vorbit serios dar eu am făcut asta de două ori. Curios cum te întoarce viața. Parcă cineva te-ar desena pe hîrtie vede că nu a reușit te șterge moaie creionul pe limbă apoi te desenează din nou. Te pune să asculți vibe fm să ții cu Steaua să uiți aproape tot. Bolciul începea întotdeauna cu slujba mare. Cînd trăgea a-ntîia oftam toți copiii din sat. Probabil dacă oftaturile noastre s-ar fi unit s-ar fi creat o rugăciune arzătoare către Dumnezeu care ar fi suspendat slujba mare numai să scape de noi. Cînd trăgea a doua știam că nu mai avem scăpare și ne îmbrăcam în silă după ce ne spălam picioarele în lighean. După o săptămînă în care mergeam desculți prin sat. La început era greu că-ți intrau pietricelele de pe drum în tălpi. Dar învățai să calci într-un fel anume și nu te mai durea. După ploaie era timpul nostru. Călcam prin toate bălțile stăteam pe podețul din fața porții cu picioarele în apa din șanț. Atunci am luat prima dată rîie. Două zile m-a frecat bunică-mea cu spirt medicinal. Pînă a găsit taică-miu sticla de plastic a filtrat-o prin pîine a amestecat-o cu cafea și apă apoi zicea că bea lichior de cafea. Cînd trăgea a treia tot clanul nostru de verișori și verișoare păziți bine de părinți bunici mătuși luam drumul către biserică. Ne priponeau într-o bancă de regulă printre primele de lîngă altar. Să ne vadă dacă vorbim între noi sau dacă sîntem atenți. Știam că după liturghie ne puneau să facem o dare de seamă cu privire la ce a spus parohul în timpul predicii. Liturghia dura o jumate de oră și era mai înălțătoare cu fiecare an. Noi ziceam că dacă ar fi fost atît de înălțătoare atunci nu le-ar fi dat inundațiile din '90. Poate n-a fost așa de înaltă încît să o vadă Dumnezeu. Atunci mi-a dat prin cap că Dumnezeu e pitic și de aia s-a dus așa de sus. Ca să nu ajungă nimeni la el. Al doilea lucru la bolci era înghețata de la Bulbuc. Clanul nostru adică al lui Morțun a hotărît că se merită să înduri o oră jumate de cîntece litanii și cuvinte înălțătoare(în timpul predicii prindeam muște) pentru divina înghețată de la Bulbuc. Roz în cornet de napolitană despre care am aflat mai tîrziu că se cheamă wafe. De regulă Bulbuc punea cîte trei linguri în cornet. Dacă încerca să ne tragă pe sfoară două sute de ochi încruntați îl sfredeleau ca o bormașină. Aducea butoiul cu înghețată într-un cărucior și-l lega de gardul casei bunicii mele. Mi se părea de neconceput să mă înșele tocmai pe bine. Din contră. Pentru privilegiul de a-l lăsa lîngă gard ar fi trebuit să-mi pună patru linguri de înghețată. Apoi dădeam iama pe la tarabe. Fluiere ochelari morișcă roți de noroc improvizate baloane pistoale pistoale cu apă pistoale cu baterii care imitau sunete pistoale cu bile. Strîngeam monedele în palme pînă se umezeau. Ai noștri puneau masa. Femeile scoteau sarmalele din cuptor și checul. Bărbații scoteau vinul. Negru ca sîngele primului și ultimului porc pe care l-am tăiat vreodată. Se punea masa în curte. Þigănci cu puradei veneau la cerșit. Ai noștri făceau pachețele cu sarmale și cozonac și eu le dădeam țigăncilor. Eu nu mă temeam. Atunci mi-am jucat tot norocul. Eram cu clanul meu de veri și verișoare. Sau piei roșii cum ne numeau ceilalți copii din sat. Că noi eram de la oraș. Ne-am oprit în dreptul unui țigan care avea un petic de nailon împărțit cu carioca în trei. În stînga scria mică în dreapta mare iar pe mijloc 7. Pe vremea aia nu știam ce-i aia barbut. Am pus prima dată o monedă pe mică și m-a pus să dau cu zarul. Am cîștigat. Am pus tot pe mică. Am cîștigat. După 16 aruncări cu zarul țiganul a mormăit ceva a strîns peticul de nailon și m-a alungat. Mult mai tîrziu am pariat la Pari Loto 17 meciuri. Am pierdut unul. Middlesbrough-Steaua. Poate ar fi o morală dar nu e. Doar că uneori îți joci toată viața cîștigi pe moment apoi te întrebi de ce nu cîștigi. De ce nu folosești combinații cîștigătoare. Da nu-ți aduci aminte că ai cîștigat la bolci cît pentru toată viața. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate