Nici nu știu de la ce ne luasem. Deschide ușa că te omor. Ușa de la sufragerie era decupată și avea un geam imens de sticlă mată.
Nu vreau a zbierat frate-miu de după ea.
A urmat un moment de nebunie în care n-am știut și n-am văzut nimic. M-am trezit că stăteam cu genunchii pe pieptul lui frate-miu cu un ciob de sticlă în mînă. Din călcîiul drept se căsca o tăietură adîncă un fel de gură fără dinți din care țîșnea sîngele. Am înțeles atunci că spărsesem geamul pentru că frate-miu nu dădea drumul la ușă să-l bat.
Te omoară mămica.
M-a cuprins groaza. Singura mea șansă era să fug. Să-mi pierd urmele să nu mai știe nimeni de mine.

Era spre sfîrșitul iernii. Se apropia luna martie. Terminasem de citit Acolo unde se avîntă vulturii și imaginația mi-o lua razna repede. Nemți avioane pistoale castele zapădă.
Nu mi-a trebuit mult să mă decid. Știam că sub cărțile din bibilotecă avea frate-miu ascunși niște bani pentru cadou mamei de 8 martie. Erau vreo 300 de lei. I-am înhățat pe toți. M-am îmbrăcat cu o salopetă groasă de fîș căptușită cu vată și o geacă la fel. Am pornit.

La început dezorientat. Malul Moldovei era înzăpezit iar podul susținut de șufe înghețat. În pilonul de pe mal era scobită o cameră. M-am gîndit că ar fi un adăpost bun pentru iarnă. Mai ales că nu era la vedere. Mă gîndeam că venea primăvara rîul s-ar fi dezghețat și aș fi dat la pește. Pînă atunci m-aș fi descurcat. Aș fi găsit eu ce să mănînc. Îmi era prea teamă de furtunul de la mașina de spălat. Mă gîndeam că trebuie să-mi pierd complet urma așa că am renunțat la adăpostul de sub pod. Am luat-o ușor la pas.

M-am trezit la marginea orașului. Mergeam greu prin zăpada întărită de pe Europeană. Eram complet singur într-un deșert alb și doar mașinile rare și alea îmi țineau tovărășie.

O căruță a trecut pe lîngă mine. Șchiopătam tot mai tare. Șoseta de la piciorul drept se îmbibase de sînge. Mă copchile uni merji? La Suceava. Ești nebun? Știi cît e pînă acolo?
Da' ce faci? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata de aia șchiopătez. M-a dat afară din casă. Da' cum ti chiamă? Ionuț Corbea.

O vreme mi-a fost bine în căruță. Bărbatul îmi acoperise picioarele cu o pătură. Apoi m-a lăsat la Castelul de apă. Acolo drumul se bifurca: o direcție spre Iași una spre Suceava. Am stat un timp în cumpănă apoi am luat-o spre Suceava.

M-am oprit la Moțca să-mi trag răsuflarea. O bătrînă stătea la ocazie. M-am așezat și eu lîngă ea. Vreo juma de oră au trecut cîteva mașini dar n-a oprit nimeni. În cele din urmă a oprit o rabă. Unde mergeți mă? La Suceava. Hai că vă duc pînă la Fălticeni. Pe drum am intrat în vorbă. În ce clasă ești mă? Într-a șaptea. Și ce faci tu la Suceava? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata și m-a dat afară din casă. Cei doi au început să mă compătimească. În Fălticeni șoferul și bătrîna mi-au dat cîte o monedă de cinci lei.

Habar n-aveam încotro merg. Pe un copac de pe stradă am văzut o săgeată pe care scria Către Muzeul de Științe ale Naturii. M-am îndreptat spre muzeu. Am plătit intrarea și am căscat gura o vreme la animalele împăiate. Apoi am luat vreo zece diapozitive. Știam că avem acasă un aparat cu care puteam vedea diapozitivele. În toanele lui bune tata ne punea seara diapozitive cu țări străine. Mă gîndeam să i le fac cadou lui frate-miu. Mă simțeam vinovat oarecum că i-am furat banii.

Se înserase iar eu părăsisem pe jos orașul. Habar n-aveam încotro mă îndrept. Se pornise și viscolul iar frigul deja începuse să muște din degete ca un cîine căruia îi cresc dinții și roade tot ce prinde în cale.

În cele din urmă mi-am luat inima în dinți și am început să fac semn mașinilor. A oprit un Wolkswagen gălbui. Un bărbat m-a invitat înăuntru. Era atît de clad că m-am moleșit imediat. Cum te cheamă băi puștiule? Ionuț Corbea. Și unde mergi? La Suceava. Măăă da ai luat-o în direcția greșită. Da ce faci acolo? Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă și acu mă duc la mama la Spitalul TBC.

Am ajuns într-un oraș. Nu știam cum se numește pentru că nu fusesem atent la indicatorul de la intrare. Bărbatul m-a dus la gară mi-a dat o monedă de cinci lei apoi a vorbit cu un controlor de tren pe care îl cunoștea. M-a suit în tren și i-a zis controlorului să aibă grijă de mine pînă la Suceava.

Era întuneric cînd m-am trezit. Eram zguduit din toate părțile și după un moment de confuzie am realizat că sînt încă în tren. La prima stație m-am dat jos. Cîmpulung Moldovenesc. Un orologiu a bătut miezul nopții. Eram atît de obosit încît mi se părea că trag după mine tot muntele care se contura în zare. Ce dracu' caut eu aici m-am întrebat. M-am urcat în primul tren care a venit în gară.

Biletul la control. Biletul la control. Controlorul mă lovea cu lanterna încercînd să mă trezească. N-am. La următoarea te dai jos. Controlorul a ieșit din compartiment apoi am adormit.

M-a trezit frigul și un fîsîit supărător. Compartimentul era plin de abur iar holul plin de zăpadă. Se fisurase conducta care asigura încălzirea. În compartiment se mai strînsere vreo două bătrîne care molfăiau încet niște colaci cu broboada trasă pe gură. Mațele începuseră să-mi chiorăie și-mi era rușine. Da unde merge trenul ăsta? La București.
Am înlemnit. Toate ca toate. Una e să-ți pierzi urmele alta e să ajungi la București. Era cam după Revoluție și aveam o teamă cumplită de București.

La prima stație am coborît. Rîmnicu-Sărat. Aveam vreo 600 de lei la mine cu tot cu banii lui frate-miu și cu ce-mi mai dăduseră cei de pe drum. Am cumpărat un hot-dog. Primul hot-dog din viața mea. Cîrnațul fierbinte îmi ardea cerul gurii dar m-am lăsat în voia arsurii. Nu mai știam de cîte zile sînt plecat. M-am gîndit să-mi iau ceva de citit. Mă uitam pe la tarabe și am dat de Aventurile lui Tom Sawyer. Am cumpărat-o instantaneu. Am iești să mă plimb prin oraș și am dat de un oficiu poștal. Am cerutt un plic și hîrtie. I-am scris mamei că sînt bine și că voi veni acasă cînd voi fi mare și voi avea bani destui să pun geamul. În plic am pus diapozitivele luate din Fălticeni. Cadou pentru Cristi. Am început să plîng.

Era soare și drumul plin de utilaje de deszăpezire. Un autobuz ticsit a oprit lîngă mine iar șoferul mi-a făcut semn să urc. M-am înghesuit și eu printre oamenii din față. Un' te duci mă? La Buzău. Da ce faci acolo. Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă și acuma mă duc la mama la Spitalul TBC. Oamenii au început să vorbească între ei. Au făcut chetă și mi-au dat o punguță cu monede. Am început să plîng.

Stai că parchez autobuzul și te duc eu la spital. Șoferul vorbea foarte serios. Mi s-a făcut inima cît un purice. Lăsați nu-i nevoie. Ba da mă că nu te descurci. La spital la secția de Contagioase erau două asistente. Cum te cheamă copilaș?. Ionuț Corbea. Și pe mama? Am ezitat un moment. Elena. De cînd e internată? De trei luni. S-au uitat în registru. Nu e nimeni cu numele ăsta. Poate la alt spital. Ia doi covrigi și niște bănuți să te întorci. Ne pare rău.

Am mers toată ziua prin nămeți. Bocancii luau apă iar ridurile de la șosetele flaușate mi se imprimaseră în tălpi. Am reușit să curăț o bornă înzăpezită: Brașov 154 de kilometri. De-abia mergeam. Mă uitam după un loc cu zăpadă mai mare. Mă gîndeam să sap în zăpadă un adăpost dacă nu se întîmplă o minune. Încercam să-mi imaginez ce înseamnă 154 de kilometri. Noaptea a venit mai repede decît mă așteptam. Am umblat o vreme bezmetic de parcă eram orb. Nu mai știam dacă am rămas pe șosea ori merg pe cîmp.

În cele din urmă am văzut în depărtare cîteva luminițe. Apoi s-au înmulțit pînă s-a făcut un sat. Cîndești. Þipenie de om pe străzi. Singurul meu tovarăș îmi era aburul respirației. M-am așezat lîngă o bornă kilometrică. Mi-am pus picioarele în rucsac și am încercat să dorm. Tocmai atunci a trecut un bătrîn pe stradă. Ce faci mă copile aici? Încerc să dorm. Tu ești nebun? Da n-ai casă? Nu. Și unde mergi? La Brașov. Omul și-a făcut cruce. Da ce cauți tu acolo? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata și m-a dat afară din casă. Hai măi și dormi la mine și mîine te pun în tren. Am mers cu el în tăcere pînă am ajuns la o casă dărăpănată. Îl aștepta o bătrînă cu niște mămăligă și scrob. Casa avea doar un holișor și o cameră care servea de bucătărie și dormitor. M-au pus la masă în timp ce hainele mi se uscau pe sobă. În noaptea aia am dormit între ei. Aveau un televizor diamant. Era într-o vineri seară iar la televizor începuse Destinul familiei Guldenburg.

Dimineață bătrînul m-a dus la haltă. Mi-a dat ultimii bani din casă. Las că ai să te rogi cîndva pentru noi mi-a zis.

În tren spre Brașov am văzut pentru prima dată Bucegii. Mi-a încolțit atunci un plan în minte. O să mă întorc acasă o să-mi iau șosete curate și-o să mă duc în Bucegi să mă fac pădurar.

În Brașov am ajuns seara. Nu erau trenuri spre casă decît spre dimineață dar trebuia mai întîi să ajung la Iași. Foamea se cuibărise în mine ca un lup care a dat peste o vizuină bună și nu vrea să mai plece. Pe tren controlorii au vrut să mă dea jos de două ori.

Am umblat toată ziua fără direcție prin Iași. Am ajuns în Piața Mihai Eminescu. Era plină de ruși care vindeau tot felul de prostii la tarabe. M-am apropiat de o tarabă cu cărți. Nu mai aveam nici un ban. Într-un moment de aglomerație am pus mîna pe-o carte și am șutit-o. Tremuram tot. Laleaua neagră de Alexandre Dumas. La o altă tarabă se vindeau mărțișoare. Am pus mîna pe un coșuleț de flori făcut din săpun și l-am șutit.

În gară un bețiv zăcea într-o baltă de pișat. Și în baltă cîteva monede de-o sută. Le-am cules și le-am șters. În sfîrșit a venit trenul. Stăteam la clasa I era cald mă gîndeam doar la șosete uscate și la pădure. Apare controlorul. Biletul. N-am. Dă să-mi scrie amendă. Cum te numești? Ionuț Corbea. Și unde mergi. La mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata și m-a dat afară din casă. Controlorul a lăsat chitanțierul cu amenzi deoparte. Hai să-mi fac o pomană cu tine.

Acasă am ajuns noaptea. Lîngă ușa de la intrare a apartamentului încă mai era sania de lemn cu care mă dădeam iarna. Am luat-o și m-am tras pe derdeluș de vreo două ori cu ea. Apoi am încercat să dorm pe ea dar frigul de pe casa scării îmi ținea ochii deschiși de parcă aș fi băut cofeină în exces. M-am dus la gunoi am luat cîteva cartoane și m-am culcat sub scările de la intrarea în bloc. Începuse să viscolească.

Dimineață m-am trezit în camera mea în pat. Maică-mea era la capul meu cu o cană fierbinte de ceai. Nu mi-a spus nimic. A tăcut toată ziua. Am aflat apoi că dimineață mă găsise sub scară un vecin. Sforăiam și a crezut că e vreun cîine rătăcit. El m-a dus în casă.

După două zile a ajuns acasă și scrisoarea din Rîmnicu-Sărat. Cu tot cu diapozitive.