Dragă moșule Wednesday, November 25, 2009 13:56 PM
From: [email protected]
To: [email protected]
Cc: [email protected]

Bună seara sau dragă moșule,

Îndrăznesc să scriu aceste rânduri și m-am gândit mult la formula de început. Dar în eventualitatea în care vei dori să-i pasezi rugămintea mea lui Moș Crăciun, ar fi trebuit să scriu Dragii mei moși. Știu că partea introductivă poate sau nu să aibă importanță, nu cred că puterea magiei tale stă în cât de corect construiesc eu frazele, dar am vrut doar să fiu politicos. Recunosc că uneori îmi vine să pun virgulă între subiect și predicat, numai ca să se oftice unii. Cineva mi-a spus că-i de la lipsa de calciu. Aiurea. Mi-am făcut analizele de trei ori anul acesta. De două ori moca, și o dată pe banii mei. Că-mi era rău și, de gura familiei, am scos 300 lei din buzunar pentru o glicemie, (mică), o calcemie (normală) și un helicobacter amărât care a dat bir cu fugiții la primul strop de amoxicilină. Invadatori lași, la fel cred că e și cu gripa asta aviaro-porcină. Dar n-am luat-o. M-am spălat pe mâini, cum ne îndeamnă la TV și acum am rană în podul palmei. Dar nu le poți avea pe toate. Am scăpat de gripă, chiar dacă am mâinile badijonate cu cremă de gălbenele de trei luni.
Dar nu asta era rugămintea mea. (Fac o pauză că se aud niște tocuri în fața ușii și trebuie să fie Marina. Doamne, urăsc pantofii cu toc, țăcănitul pe marmura albă mi-a adus fiori în cei câțiva ani de când lucrez aici. La bugetari adică. Nu reușesc mereu să-mi ascund romanul sub birou și să mă fac că lucrez, ea intră, pe tocuri totdeauna, dându-mi noi ordine, ignorând starea mea de transă datorată poveștilor. Azi l-am înghesuit pe Daniel Pennac în câteva secunde într-un sertar. Căpcăunii lui veseli n-au zis nimic. Așa. Acum a plecat. Mi-a dat o oră la dispoziție pentru o situație semestrială. Am făcut-o de ieri. I-am anticipat gândurile.)
Am o oră să-ți trimit o scrisoare. Mi-aș fi dorit să o scriu pe hârtie albastră, așa cum făceam în copilărie. Aș fi spart un globuleț, l-aș fi pisat mărunt, și l-aș fi lipit cu făină de grâu muiată în apă, pe marginile scrisorii. Asta pentru a intra mai ușor în atmosfera de iarnă. Apoi, cu stiloul chinezesc cu penița de aur, pe care l-aș fi luat pe furiș de la Maria, aș fi scris câteva rânduri tremurate. Pe plicul alb eu nu desenam niciodată floricele, treceam adresele citeț, simplu, aveam strania premoniție că plicurile împodobite în fel și chip vor da naștere curentului manelist de astăzi. Apoi aș fi alergat la poștă, cu plicul în buzunarul paltonului, ferit de fulgii jucăuși. Cu mâini tremurate, i-aș fi dat drumul în cutia poștală, mare și galbenă, alături de un oftat.
Toate dorințele mele încăpeau atunci pe o coală mică de hârtie. Mai încap și acum. Numai că dorințele mi s-au schimbat. Nu mai doresc dulciuri. O vizită la dentist costă cât o croazieră pe Mediterana. Nici nu vreau să-mi dea atenție colega cu ochi albaștri din prima bancă. Anul trecut o altă colegă de la resurse umane mi-a zâmbit, cu ghinion, pentru că a aflat soția mea și eram să petrec sărbătorile la Polul Nord (adică în grădină).
Sunt de trei zile în concediu fără plată, ca să ofer țării, bugetului ei, nu cât mai mult cărbune, nu, asta s-a dus, ci un procent de bunăstare. Din bunăstarea mea personală. Cuvântul ăsta ar fi trebuit dezlegat? Nu mai am timp să caut pe google. Dar știu că înțelegi. Nu mă plâng, că oricum, mi-am spălat balconul, am fost cu amicii la fotbal, la sală, mi-am făcut ordine prin facturi. Problema e că și ea, soția mea adică, a fost în concediu fără plată.
Doi oameni de treizeci de ani, singuri în casă, trei zile. Am dereticat, una, alta, dar tot ne-a mai rămas timp. Pe cei mici i-a luat mama o săptămână, că i s-a făcut dor de ei. Am răsuflat ușurat azi dimineață, când și-a făcut testul și a ieșit negativ. Dar, Moșule, în decembrie ne trimit iarăși pe amândoi în fără plată!

Un bugetar care vrea să lucreze