Merg printr-un șir de camere. Nu sunt luminate și simt ca și cum mâinile mele ar trece prin pânze de paiajen. Se cade să spun că nu-mi pasă de nimic, nici de mutrele voastre solemne și grave care acum probabil că mă privesc. Pășesc într-o altă camera pe dibuite. E mai mică și respir un aer de fier de parcă aș fi la multe mile sub apă. Asta seamănă cu un joc de-a ascunselea doar că nu știu dacă eu caut sau sunt căutată sau amândouă de-o potrivă. Sunt numai oglinzi pe pereti și ai impresia că imaginea ta multiplicată, în negură se poate întoarce din clipă în clipă asupra, lovindu-te, nimicindu-te. Pășesc de parcă aș merge la râu să spăl pe pietre. Lumina mă doare și respir sacadat ca și cum aș avea cioburi de sticlă în plămâni. Cum e să tot simți că ieși și intri din pântec și nu știi unde-i mai bine? Și Evi a trecut prin asta cu mai mult curaj decât mine. De aici mă arunc înainte, fie ce-o fi. Mi-e frică. Din pereți iese un miros de haine fierte în leșie. Tu ai crezut Evi când ți-au spus? Ai crezut tot? Și tu ai umblat prin negura asta și ai simțit cum hainele sunt grele și se trag în jos? Parcă și unghiile sunt îmbibate de apă. Îmi pipăi fața și cred că sunt tot eu. Acum se aude un zgomot ca de mere care pică sistematic din copac. S-a dus. O vizită inoportună. Așa am să numesc povestirea asta dacă ies vreodată de aici și apuc să-o scriu, mă auzi Evi? Râd singură șoricește, apoi mă apucă tremuratul. Mi-e sete. Merg, merg, merg. Nu mă lovesc de nimic în drumul meu și asta mi se pare suspect. Poate că afară e cald tare, de încep ăia să pună dozatoare de apă prin parc. Poate nu o să mai ajung să scriu nimic niciodată, poate că...Departe văd o lumină ca o gutuie ce lucește stins în întuneric. Mă grăbesc spre ea. Mă împiedec acum de toate nebuniile. Lumina crește ușor și eu calc pe ea. E dulce și zemoasă. Un vânt ușor trece din spatele meu de parcă ar fi niște aripi de porumbei. Mă opresc. Lumina e puternică acum, dar nu te doare și am sentimentul că s-a încheiat, orice căutare, orice neputință, acum s-a încheiat. Și stau așa legănată de o muzică pe care sunt sigură că doar eu o aud.
În felul ăsta m-am vindecat iremediabil de frică.