Dorina se gândi că gălăgia se va potoli, ca să poată dormi în continoare și să rămână în part, leneșă, nemișcată, uitată de lume. Mii de vise i se perindau agale prin minte, de la o scenă la alta, fără nici o noimă. Era evadarea perfectă; rațiunea parcă încetase cu desăvârșire. Ar fi fost în stare să stea așa o veșnicie. Dar gălăgioa nu mai contenea. "Of, de s-ar opri odată! O să visez în continuare." Acum, gălăgia, când apărea, când dispărea din vis. Era enervant. Neplăcut. Era... era totală lipsă de politețe!

"Dar să vedem mai bine ce a rămas din vis. Unde rămăsesem?"

Gălăgia sporea. Copii. Asta era. Copii!

"Eu n-am copii mici. Nici vecinii n-au. E doar un vis."

Parcă era un teren de joacă. Se auzea sute de voci, de toate culorile, -ipând, zbierând, râzând.

"Încă nu m-am trezit", se gândi Dorina. "Nici n-am de gând să mătrezesc. Nu-mi puteți face așa ceva."

Își dădu totuți seama că stătea cu capul pe pernă. Întinse repede mâna și pipăi cearșaful. Era trează. Ba mai mult, niște copii se jucau afară, chiar lângă fereastră. "Ceea ce înseamnă că nu se poate să fiu trează. Încă visez. Nu se poate să fie copii la mine în curte; este imposibil."

Se opri pentru o clipă să se gândească. Era trează. Era sigură de asta. Se uită în jur, toate erau la locul lor în dormitor. Îi putea auzi clar pe copiii ce se jucau afară. O cuprinse dintr-o dată mânia, ceea ce cu siguranță însemna că e trează.

"Copiii ăștia m-au trezit! Nu-mi vine să cred, nu pot să cred, nu merit așa ceva; cineva trebuie să dea socoteală!"

Se ridică din pat și stătu, amețită, în capul oaselor. Draperiile erau trase; o lumină firavă, difuză, pătrundea indecisă în cameră. "Cât o fi ceasul?" Se întinse peste pat încercând să se uite laceasul de pe noptieră. Ceasul nu era acolo. "L-o fi luat Alex. Sau poate că Ionuț o fi avut nevoie de el. E pentru ultima oară!"

Trase draperiile. Lumina îi înțepă ochii și le închise la loc. Parcă orbise. Se gândea că văzuse ceva afară, ceva care se mișcă... Dar renun-ă la idee și lăsă draperiile închise. Încă vedea ca prin ceață. Își puse halatul, își luă papucii și se duse la ușă.

Îi era un pic teamă. Stomacul i se strânse. Ochii o îțepară din nou. Holul nu arătase niciodată ca astăzi: era plin de o lumină strălucitoare. Lumina soarelui - dacă era, într-adevăr, de soare - pătrundea în casă prin toate ferestrele, din toate părțile. Se opri în pragul ușii, dar ezită să treacă.

- Alex?

Nici un răspuns.

- Maria?

Casa era tăcută și liniștită - mai puțin copiii de afară.

Ochii se obișnuiră cu lumina. Teama o părăsi încetul cu încetul, fără măcar să-și dea seama. O luă înainte pe hol, se uită în baie, în dormitor, în camera lui Maria. Nu era nimeni acasă. Mânia o cuprinse din nou. Au plecat cu toții, lăsând-o singură cu problema asta, cu invazia asta care o trezise atât de brusc! Întră hotărâtă în bucătărie, se etrecură ușor pe lângă frigider... și, deodată, se opri în spatele ușii glisante. O lumină strălucitoare inunda casa, iar ea se feri din nou, dar de astă dată reuși să vadă. Vedea totul. Nu-i venea să creadă. Dincolo de ușă, în curte, se jucau copii: erau cu sutele. Dorina își puse mâna streșină la frunte. Nu reușea să cuprindă întreaga curte, dar nu vedea nici gardul. Tot ce vedea era o mare de copii, plină de viață, foială și veselie.

Puse mâna pe clanță, își făcu curaj și deschise ușa. Copiii nu păreau s-o fi văzut sau s-o bage în seamă. Continuau să se joace, să alerge, să bată mingea, să țopăie, să fugă unul după altul, să se cațere în pomi, făcând o zarvă cumplită.

Dorina porni energic spre ei. Sub piciorușele care nu aveau astâmpăr, pajiștea din fața casei era acum ca vai de lume. Trebuia să oprească nebunia asta!

- Hei!

Câțiva dintre copii o văzură, în cele din urmă; Ceilalți, însă, erau ocupați cu alergatul, cu prinderea mingilor și cu cățăratul.

- Hei!

Un "pssst!" străbătu mulțimea de copii de la o margine la alta, iar zarva se potoli ca din senin. Sute de ochișori se îndreptau spre Dorina și o priveau cu atenție mărită. Dacă ar fi fost o altă zi, lui Dorina i-ar fi mers la inimă buna lor creștere, dar acum era de-a dreptul furioasă.

- Măi copii, ce căutați cu toții la mine în curte? întrebăea îndeajuns de tare ca să fie auzită și de cei din ultimile rânduri. Dacă nu știați, vă spun eu că sunteți chiar lângă dormitorul meu, iar eu încercam să dorm! Ia faceți bine și... hmm...

Cuvintele se revărsau cu nemiluita și nu se mai putea controla. Ce se petrecea cu ea? Păi, se pare că vorbea cu o hoartă de copii, care erau în curtea ei fără vre-un motiv anume.

Copiii însă o ascultau, cu urechile ciulite, așteptând să le spună tot ce avea de zis. Dorina nu se putu abține să se uite din nou la ei toți: în dreapta era o grămadă pestriță de vajnici fotbaliști, în stânga niște ștrengari care jucau șotron, chiar în față o mulțime de fețe durdulii, și tocmai în spate niște cățărător5i neîntrecuți. Erau toți în carne și oase. Arătau ca oricare alți copii care se joacă. Unii erau albi, alții negrii, alții asiatici; unii mai răsăriți, alții mai urâței; unii mai rușinoși, alții plesnind de energie: ce mai, erau de toate soiurile.

Un singur lucru nu se potrivea cu priveliștea: copiii o ascultau foarte atent.

Lui Dorina îi veniră pe limbă câteva cuvinte, pe care le rosti în mare grabă, ca nu cumva să irosească clipa:

- Ia faceți bine și... și spuneți-mi de unde veniți. Da, Chiar, de unde veniți?!

Un puști din față îi răspunse prompt și răspicat:

- Păi, aici locuim!

Nu, nu, nu era răspunsul pe care-l aștepta.

- Cum adică "aici" locuiți?

O negresă miocuță repetă răspunsul, mândră nevoie mare:

- Noi locuim aici.

Un băiețel 'năltuț și slăbuț spuse și el:

- Da! Toți locuim aici.

Dorina dădu din cap nemulțumită și îi amenință cu degetul, semn că nu mai dorea astfel de glume.

- Nu, dragilor, nu! Ascultați-mă pe mine: asta este casa mea, și asta este curtea mea. Voi nu locuiți aici!

O blondină micuță ciripi și ea:

- Noi locuim aici, adică pe aici, prin împrejurimi.

Cei care o auziră chicotiră și râseră pe înfundate, Da cu siguranță asta chiar lămurea lucrurile...

Dar lucrurile nu erau clare nici pe departe, cel puțin nu pentru Dorina.