agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1562 .



Șarpele de aramă (XIII)
proză [ ]
XIII

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ardagast ]

2010-02-06  |     | 




În bucătărie scăpă de interogatoriul mamei, plecată să-l hrănească pe tatăl bolnav. Era greu să treacă ușor peste cearta cu Lacedemona, înainte de fuga ei cu băiatul patronului de la „Vinul Negru”. Se mulțumiră să privească împăcați șirul cănilor de lut din galantar și să alimenteze cu ciocălăi focul din soba de fier. Nici cu mama lucrurile nu erau simple.
După masă, mergea în camera tatălui și, chiar dacă nu putea să-i vorbească, îi veghea liniștea citind. Seara bătea prundurile lacului cu undița. Pescuia mai mult în zona cimitirului lacustru, lângă Bulboană, locul cel mai sinistru unde, de secole, sinucigașii neprefăcuți beneficiau de o moarte sigură. Cu puțină vreme înainte, în acel loc periculos, pe buza malului dinspre Bulboană, geambașul își așezase temeliile unei case de cărămidă cât un palat în care să-i încapă toți copiii. Se vorbea că găsise în apă în dreptul temeliilor o cască de soldat plină cu bani de aur. Ultimul care își găsise sfârșitul aici fusese Petre Nebunul care, în cădere, strigă numele iubirii sale secrete: Ziana.
Se lăsase pradă unui delir al liniștii, al neclintirii plutelor, până îl strigau copiii de pe faleză
și-i coborau cu frânghia împrumutată de la priponul vacii coșul cu mâncare.
Se întorcea acasă, când ultima geană de lumină mai lucea pe frunzele arinilor, totdeauna frânt de oboseală, dar cu patima licărindu-i în ochi.
În ziua următoare o lua de la capăt. Veniră și zile bogate în plătici de argint, crapi hârșâiți în driluri, cleni șireți lăsându-se momiți doar de rotative minuscule semănând cu aripile străvezii ale muștelor. Bogăția prăzii îl atrăgea tot mai mult în vraja malului stâncos al lacului.
Uneori, lăsa lansetele pe mal și înota până la cimitirul lacustru să pipăie prin apa surie literele de pe crucile de piatră. Găsi mormântul bunicului și-l mătură cu mâinile de alge și cochilii. Curăță făgașele inscripției și legă la suprafață o cruce flotabilă. Aici dorise și bunica să fie înmormântată, sub stejarul falnic, umbrind mare parte din incinta micului cimitir și din a cărui măreție mai rămase doar rădăcina pietrificată. Murise după ce apele îi invadaseră locurile atât de dragi spălând cu șuvoaiele viiturilor urmele vechiului sat. Avu parte de primul mormânt al cimitirului din deal. O dată cu demolarea vechiului sat, oamenii se mutară departe de apă, plângând și blestemând-o. Fiecare lăsase ceva scump se piardă acolo, dorind să se întoarcă atunci când împărăția lor va ceda iar domniei verzi a uscatului.
Acum aveau parte de locul numit „ Calicii noi”, în apropierea gropii în care erau aruncate animalele moarte. În fiecare vară luptau cu muștele, bolile, șobolanii și câinii vagabonzi atrași de mirosul pestilențial. Se bucurau numai de pământul gras și de viermușii culeși în groapă și vânduți magazinelor de momeli și articole de pescuit din oraș. Și Druțu vizita des locul pentru a schimba pește pe momeli și să admire pe-ascuns superbele fete cu trupurile înalte și mlădioase, cu părul ca păiușul uscat de pe dealurile abrupte. Îi purtau noroc, când le întâlnea la Ariniș spălând rufe pe stâncile din râu, îmbrăcate numai în rochii de stambă și scăpând în apă vârfurile părului despletit de după umerii rotunzi. Privea mâinile înroșite de soare și leșie răspunzând cu un zâmbet încurcat la rugăminților glumețe prin care îi cereau măcar o coadă de pește.
Frumuseți bizare născute în sărăcie, crescute într-o atmosferă de infern, muncind din copilărie la scuturatul cadavrelor și la culesul momelii albe pentru peștii pretențioși.
Trăia un vis cu ape și năluci mlădioase îmblânzind în aura lacului crestele valurilor.
Îmbătat, confunda forța frumuseții feminine cu pajiștile și florile de câmp. Seara, la întoarcere, se scutura de închipuirile feline născute din farmecul senin al crepusculului și accepta ca un mucenic durerea unui sfârșit de zi din care rămânea doar esență fără miros.
Totul se prăbuși:
-Azi nu pleci nicăieri, hotărî mama punându-și șorțul să intre în bucătărie. Mergi în locul meu să mă înscrii la asociație pentru porumb. Suntem mulți acum, la iarnă n-o s-avem ce mânca dacă nu ne îngrijim din timp.
Trebui să se supună fără tragere de inimă. Cerul prevestea ploaie, iar mama părea copleșită de muncă atunci când Lacedemona n-o putea ajuta.
Ieși pe poartă abătut. Asfaltul fierbinte îl umplea de moleșeală. Bătrânele cu broboadele de vară căzute pe ochi îl urmăreau de după garduri și se mirau cu glas tare: „ Cine o fi străinul acesta”?
De-a lungul drumului pustiu, din fiecare grădină venea miros de iasomie și muguri tineri de brad, rândunelele găseau culoar de zbor ocolindu-l cu îndemânarea unor fregate; fluturi albi pluteau spre bălțile de soaie din șanțuri.
La „Asociație” găsi mai mult de jumătate de sat; femei cu baticurile legate de-a moda, bărbați agățându-și sapele în dudul umbros și copii sălbateci cu buzunarele pline de gorgoaze.
Bătrânii păreau nemulțumiți; tinerii râdeau țanțoși cerând de la copii acrituri. Păreau altoiți din fața curată a lacului, însă Druțu știa la fel de bine ca oricine din sat că imitau sau chiar moșteneau metehnele moșnegilor. Cei săraci păreau să aștepte masa a doua la un praznic boieresc.
Se așeză la coadă și, în curând, ajunse la binefăcătoarea balustradă de care doreau să se sprijine toți cei aflați la rând. Îi părea ciudat că nimeni nu intra în vorbă cu el. Era privit ca un străin și era ignorat cu băgare de seamă. Cei care ieșeau din biroul inginerei, se așezau pe prispa de beton, mai așteptau parcă ceva. Ieși afară și inginera negricioasă și mărunțică să-l strige pe contabil. Părea una din țărăncile ce așteptau să se înscrie cu pământ, când mâna oamenii la treabă cu înjurături împrumutate de la căruțașii străinii. Se opri doar în fața lui Druțu; pe vremuri mai venea pe la ei acasă.
-Măi Alini, voi nu v-ați înscris anul trecut cu pământ. Cum să vă dau eu anul acesta să prășiți și să culegeți?
-Doamna ingineră, dar mama s-a înscris în fiecare an, din câte știu eu. Cum să nu ne-nscriem? Poate ați confundat …
-Ce confundat? Oare nu mai cunoaștem oamenii din sat? sări Merinosul cel Bătrân. Voi ați luat tot timpul unde era pământul mai bun. Acu’ vi se mai înfundă și vouă.
-De-asta te-a trimis mamă-ta pe tine, adăugă o femeie pe care n-o cunoștea.
- Las’ că nici tu nu ești mai bun; sunteți și voi blestemați de oameni și , n-ați mai ajunge! Nu degeaba e bolnav tac’tu, iar Lenuța lui Busuioc nu i-a adus lui Alini pământ cu barca de la Pălămizi, de peste lac.
- Trebuie să fie o greșeală, doamna ingineră, nu se poate să nu ne fi înscris cu pământ, noi cu ce să-l arăm?
- N-ai de unde ști, interveni gâjâit Vâlsan Odobescu, mai bine ai face să mergi acasă, n-om sta noi acum‚ să te scarpini dacă ai fost sau nu înscris, că te și spurc acum!
Ieși buimac în drum; acum sigur era în gura tuturor. Cerul era negru. Păianjeni de furie neputincioasă îi acopereau ochii. Să fi murit împușcat în armată mai bine. Glasurile auzite mai înainte îi ajungeau acum la ureche și mai provocatoare. Îi tremurau mâinile; simțea sângele pulsând alert în vene și picurându-i din nas. Trebuia să se așeze undeva. Dinspre linia ferată veneau femei și bărbați purtând sape. Un copil scotea apă, sărind în sus datorită roții prea mari. Își aminti anul săpării fântânii inscripționat pe colacul de piatră; era și anul nașterii sale. Rândunelele sondau întinsul drumului în zborul lor grăbit spre lac. Acolo plutesc pe valuri lebedele și cufundarii, iar deasupra zboară nagâții cu strigăte de copii. I se întuneca în fața ochilor; în zadar încerca să se liniștească dorind să-și amintească glasul său de copi, de exemplu la înmormântarea bunicii Maranda. Târziu îl trezi din reveria sa un motor de mașină. Rezistă primului impuls de a sări în șanț și mai făcu doi pași revăzând sicriul de brad coborând în groapă. Izbitura nu-l duru, deși simțea o presiune asupra plămânilor, împiedicându-l să respire. Sângele din nara dreaptă îi picură leneș pe asfaltul fumegând de căldură. Se chinui să se ridice. Glasul buhos al străinului îl izbi în același timp cu scândura luată în grabă din remorcă.
- Vrei să mă bagi în pușcărie, nătărăule? Nașterea cui te-a închinat! Vrei să fac pârnaie? Candela mă-ti! Din cauza ta ?
Lovi până ce Druțu se prăbuși iar pe asfalt ascunzându-și instinctiv capul cu mâinile. O altă lovitură, un picior în stomac, îi smulse primul urlet de durere. Furia îi revenise, dar durerea îl țintuia jos. Lovit și în cap leșină.
Se trezi purtat pe un țol de cordele. Tinerii alergaseră după mașina șoferului străin aruncând cu pietre. Nu se opriseră încă din înjurături. Se adunară toți să-l poarte pe o prispă, la o casă vecină.
- De ce să mori, măi băiete? îl întrebau bătrânii. N-are mamă-ta destule necazuri pe cap?
Capul i se legăna nefiresc și, din când în când, făcea grimase de durere. Pe buze i se ivi un zâmbet de martir.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!