- e foarte curat și limpede discursul poetic
- nu știu cum s-ar percepe fără tablou în față.
- are viață în sine. dacă ar fi o pânză goală înainte, ar zidi-o poemul. exact la o astfel de imagine duce.
- știi, pentru mine este o provocare, un exercițiu interesant, pentru că de multe ori mă simt golit.
- de ce golit?
- nu-ți pot explica. dar cum apare un imbold din exterior mă trezesc pur si simplu.
- și totuși, uită-te mai bine la chip, la unghiile picioarelor, par a fi ale unui băiat...
- este inexpresivă fața...
- nu al unei femei, e ambiguă imaginea. are cearcăne și nasul urât, pare un băiat de cincisprezece ani.
- voiam să sugerez în poem că este o femeie care vrea să evadeze în trecutul ei îndepărtat. e impresionant cum își ascunde sânii în spatele genunchilor...
- poate e un băiat care se ascunde, l-au bătut colegii lui, a fugit de la scăldat și stă ascuns sub frunze. n-are mușchi să riposteze. e acea stare în care fiecare dintre noi am vrut să fim de partea cealaltă. n-ai vrut niciodată să fii femeie?
- nu cred.
- eu am vrut să fiu bărbat.
- femeia de aici știe că nu poate redeveni copil dar...
- hm...
- nostalgia ei se poate împlini având unul.
- uită-te la tunsoare, e tunsă băiețește, nu are șuvite rebele de femeie. pomeții, trăsăturile în ansamblu sunt ale unui adolescent.
- poziția aceea fetală înseamnă reintoarcere...
- sau dorința de a fi protejat.
- nu.
- are buze vinete semn al frigului
- în niciun caz, acolo e teamă și pândă.
- a ieșit din apă, nu stă pe iarbă ci pe un pat.
- e ciudat tabloul. chipul e prea încercănat în comparație cu albeața trupului. nu e repaos adică odihnă, ci nesomn. sau neliniște.
- e vânăt pe alocuri.
- iar luminile nu sunt potrivite.
- semn al frigului. îmi pare ieșit din apă deși nu e ud. mai e ceva interesant: conturul coapselor e difuz, tocmai partea cărnoasă a femeii, ceea ce mă face să cred că am dreptate când spun că e băiat. uite la șoldurile care trebuiau să se vadă! îs topite în lumină. e băiat dupa pomeți și osatura feței.
- ar putea fi copilul pe care nu l-a avut autorul.
- are un zid în spate și frunze, semn de arbore. doar buzele sunt vinete nu și corpul. umbrele sunt violacee.
- uită-te mai atentă la ochii aceea complet inexpresivi.
- parcă e un portret robot, o reconstituire, o pierdere a inocenței, un abuz. privirea este acuzatoare.

- sadic și pervers constrângătorul, creatorul picturii.
- totuși, o imagine nu te limitează, dimpotrivă, te face să visezi mai mult.
- desigur, dacă ne-ar fi adus niște fluturași îl catalogam naiv...


http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13926685/timp_amniotic