agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-03 | | Ziua era pe sfârșite. Soarele cobora obosit spre apus trăgând după el lumina zilei. Fiecare din cei ai casei avea câte ceva de făcut pentru a încheia cu bine treburile acelei zile. Bunica mulgea vaca, strângea în doniță cu truda mâinilor sale, jet după jet laptele proaspăt și aproape aburind. Când termină , lăsă vițelul să se bucure de porția lui și plecă la bnucătărie cu donița plină. -Unde este Viviana? Îl întrebă pe tatăl fetiței. -Pe aici pe undeva trebuie să fie, la joacă. Fetița avea obiceiul ca in fiecare seară să stea pe lângă bunica atunci când aceasta mulgea vaca și să soarbă cu poftă spuma laptelui proaspăt muls. Dar de câteva seri începuse să lipsească iar tata avea o bănuială pentru această pricină. Bunică o chemă pe fetiță și-I spuse: -Du-te să duci laptele la coana preoteasă; și-i înmână sticla cu lapte. Viviana o luă și plecă, fără tragere de inimă și cam tristă, darn u îndrăzni să spună nimic. Tata o urmări din spatele portiței și-l văzu pe Toma, un băiețel din vecini, de-o vârstă cu Viviana, cum s-a așezat în fața ei în mijlocul drumului, cu mâinile întinse în lateral spunându-i: -Ãsta e drumul meu, nu-ți dau voie să treci! Viviana făcu un pas lateral spre stânga cu intenția de a-și vedea de drum dar Toma se așeză în fața ei. Ea se mută spre dreapta, el din noue se așeză în fața ei spunându-i mereu pe un ton tărăgănat: -Nu-ți dau voie, nu-ți dau voie! Cu grija de a nu vărsa șaptele din sticlă, Viviana încerca mereu cale de trecere dar cum reușea, Toma alerga și se așeza din nou în fața ei. În cele din urmă, după multe încercări reuși să-și vadă de drum. La întoarcere, Toma îi făcu aceeași primire, dar de data aceasta, cu sticla goală, Viviana reuși să treacă mai ușor și să scape de acel obstacol viu. -Gata, te-ai întors? O întrebă tata când intră pe poartă. -Da. -De ce ești supărată? Ia spune-mi tu mie, cine te-a supătar? -Toma, răspunse îmbufnată. -De ce? -Nu mă lasă să trec prin fața porții lui, zice că și drumul e al lui, se pune în fața mea și nu mă lasă să trec. -Dar tu ai pumnișori? o întrebă tata. -Da, răspunse fetița, intrigată de întrebarea tatei. -Ia să văd și eu, ce pumnișori ai tu? Și Viviana își strânse mâinile amândouă în pumnișori și-i arătă tatei. -Păi atunci, dacă ai pumnișori, de ce ți-e frică de Toma? În ochii fetiței sclipi o privire de înțelegere și-I zâmbi tatei spunând cu hotărâre: -Mâine seară n-o să-mi mai fie frică de el! iar chipul i se înveseli. În seara următoare, când plecă din nou cu sticla de lapte, tata o urmări iarăși din dosul portiței. Când ajunse la Toma, acesta se așeză în fața ei cu mâinile întinse, cu zâmbet obraznic pe chip, cântându-I tărăgănat: -Nu-ți dau voie! Nu-ți dau voie! De data asta, Viviana se retrase la marginea drumului, așeză cu grijă stical într-un loc ferit, apoi se așeză în fața lui Toma cu mâinile încleștate în pumnișori și-I îndesă de două-trei ori cu sete în mutrișoara obraznică a acestuia. Mai întâi rămase mirat, nevenindu-i a creade îndrăzneala ei, dar apoi începuse să strige cât îl țineau puterile, alergând spre curte: -Bunica! Bunica! M-a bătut Viviana! în timp ce plângea nervos și umilit de atâta îndrăzneală din partea unei fete. Mulțumită în sinea ei, Viviana luă sticla cu lapte și-și văzu de drum. În spatele portiței, tata chicotea vesel, mândru de fetița lui cea curajoasă. Viviana se întoarse acasă cântând veselă și sărind de pe un picior pe altul. -Ei, te-ai întors? o întrebă tata când intră în curte. -Da, răspunse încântată. I-am “ spus” lui Toma câțiva pumni la ureche și de-acum nu-mi mai este frică de el. Tata se întoarse cu spatele, găsindu-și ceva de lucru, ca să nu-i vadă fetița zâmbetul ce încerca a și-l ascunde, iar în sinea lui râdea cu poftă din toată inima. Era tare mândru de copila lui! Din seara următoare Viviana începu din nou să stea în preajma bunicii și să soarbă spuma laptelui proaspăt muls. Iar când pleca cu laptele la coana preoteasă, Toma o pândea din spatele gardului, dar niciodată n-a mai îndrăznit să iasă în calea ei. Pesemne că nu-i plăcuseră pumnișorii pe care i-i “spusese” Viviana la ureche. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate