agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-03 | |
Dimineața se arăta suavă și fragilă ca un trup de primăvară somnoroasă mângâiată de un uriaș cu fața arzând roșu-auriu, înălțându-se dinspre marea ce părea potolită, măcar pentru o vreme, de dorurile marinărești. În aer începeau să se dezvolte viruși proaspeți, noi tulpini de ghiocei îndrăzneți ce-aveau să perturbe netezimea ierbii. O nouă astenie avea să ne bulverseze!
Mireasma pământului înrourat era mai puternică decât voința deșteptării. Pătrundea, se revărsa în plămânii aproape dezobișnuiți după o lungă iarnă încleștată. Ieșit ca de sub asediu, aerul devenise o aromă, un parfum care se lipea de noi, de simțurile noastre descheind hainele, porii și năpădind celulele în amorțeala lor, făcându-le vraiște. Dâre subțiri se coborau, agale, aparent dintre creste de munți aplecați să ne încoroneze frunțile cu ghemotoace încețoșate. Ziua parcimonioasă se deschidea precum punga avarului, zdrăngănind bănuții de lumină la ureche, în cel mai întunecat ungher. Clopotul sticlos de deasupra orașului se spărgea din loc în loc, lăsând cioburi argintii să îmbrobodească clădirile sumbre ce priveau indignate către golfurile ce dădeau în străzi și alei, acoperind lipsurile. Copacii care mai rămăseseră neatinși de moarte făceau autostopul în direcția vântului zburdalnic. Se gătiseră, ca niciodată, cu rochițe decoltate încheiate în năsturei alb-roz. Câmpurile gemeau de crud și prospețime, cu piepturile înțepate de panouri publicitare care divulgau secretul vieții lor: for sale. Tot înainte se derulau ravagiile iernii care, forțată de sosirea notorie a mărțișorului, a trebuit să schimbe locuința. În sfârșit, cerul începea a se limpezi, lumina inundase de-a binelea orașul pînă mai adineaori răpus de odihnă și uitare. Treziți de sub narcoticele vise, dezbrăcând pijamaua nepăsării și indolenței, aranjându-și fețele triste și marcate, semenii părăsesc propriul eu, adoptă un altul de complezență, se afundă în cotidian, fiecare cu masca de protecție. Îmi pun și eu zâmbetul la locul lui, fac cu ochiul răsăritului ce mă luase de umeri și mă însoțea forfotind de veselie. Necunoscuții, trecătorii, prietenii strâng în priviri o mulțumire pe care aproape că o uitasem sau poate doar o ignorasem. Oricum, mi se pare că toate florile din lume au culoarea ochilor lor. Și orice întâlnesc în cale, chiar și pubelele, toate par întruchipate în primăvară. În prag de bună dimineață, sunt întâmpinată de un colț de rai cu clinchet liliachiu, șiraguri de perluțe crestate și-un fir împletit din iubire și puritate. (3 martie 2010 )
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate