Mira are o criză de nebunie.Se leagănă aritmic,dar violent de parcă ar vrea să se loveasca de tot ce o înconjoară,de toate acele obiecte tăioase,reci,hidoase,umane.Gemetele ei sunt surde,dureroase,atât de dureroase incât ar putea să rupă cerul.Tremură ca si cum ceva din lumea asta o sperie sau îi provoaca răceală.Friguri poate prea neumane pentru o ființă neînsemnată precum ea.
Mira fusese ucisă de gânduri cîndva și e păcat s-o apuce acum nebunia.Gândurile ei sunt mereu pline de venin.Lumea din jurul său o impinge spre prăbușire,cade ca și cum ar cădea în gol,apoi o ridică puțin si o aruncă ca pe un morman de gunoi.Începe să plângă necontrolat precum un copil uitat intr-o lume pustie,străina,apăsătoare.Se-neacă cu plânsul brutal,se oprește și începe să-și vâre pe rând degetele în gură(geme,privește cu ochii măriți,buimacă…știe că a înnebunit)…apoi le scoate,se leagănă iar.El o privește continuu,înmărmurit,incapabil să facă un gest care să-i atenueze ei durerea,incapabil să rostească un singur cuvânt și mereu incapabil în a-și arăta iubirea.O credea nebună și acum că a înnebunit îl dor propriile cuvinte,dar și toate nopțile în care a lăsat-o să plângă singură în timp ce-o apăsau indiferența si furia lui.El niciodata n-o privea când îi vorbea,n-o admira pentru ceea ce era.
Credea că-l deranjează prezența ei și a început să se otrăvească,la început cu idei dintre cele mai ciudate,apoi cu tot felul de pastile,ca spre final să aibă sufletul sfașiat,iar porii să arunce sângele murdar de iubire.Prea multe sentimente strivite,amestecate care nu-și găseau locul în inima ei.
Ea,Mira nebuna,se-așază intr-un colț al patului si priveste…are ochii roșii de plans,are pielea pătată de lacrimi,privirea ei este întunecată,ștearsă,iar chipul ei vrea să fie lipsit de expresie…se vede că nu e aici,parcă e nicăieri.O sufocă propriile haine,îi ucid visele,îi cos gura,i-o umplu cu clei ca mai apoi,s-o sufoce cu idei.
Trupul ei fragil este strâns,împins într-un colț,bombardat de obiectele camerei.Închisă în ea,dar și în încăpere se ofileste și doare stingerea ei.
Idei!Idei!Mulțimi nesfârșite de ganduri și idei îi inundă mintea,i-o sfarmă,îi leagă mâinile,îi încătușează cuvintele,îi cioparțesc picioarele…ele…blestematele…îi inunda mintea.