agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 870 .



De ce n-a fost jelită Carmen Zgarbur
proză [ ]
fragment din roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RiMoGa ]

2010-05-11  |     | 



Ca de atâtea ori în trecut, mi-am recompus – din spusele altora și din amintirile ancestrale, inconștiente, manifestate sub forma fanteziei – începutul intrauterin al vieții mele. De fapt chiar până acolo, până la uter, a fost prima mea luptă. Mama a rămas gravidă peste „pilulă”. Micul comprimat cu hormoni ucigași n-a putut inhiba foliculul să se matureze și să se rupă, eliberând jumătatea mea feminină. Jumătatea masculină a escaladat ca un alpinist de performanță vaginul uscat și colul îngust și a ajuns la țintă. Așa am apărut eu, o mică celulă a corpului matern care, ca toate celulele lui, știa tot ce știa corpul, tot ce născocea unitatea lui centrală – creierul. Am știut că acest corp nu mă voia. Așa că mi-am început odiseea, m-am zbătut disperat pentru viață. Am pornit pieptiș de-a lungul întunecos și alunecos al tubei ovariene prea puțin ajutat de mișcările ei încetinite de chimia aceea distrugătoare, știind că dacă aș fi căzut înapoi în întunericul pelvin m-ar fi nimicit numaidecât sistemul imunitar veșnic la pândă. Am trecut prin acel tunel al groazei și când m-am trezit într-un sfârșit în mucoasa moale, uterină, m-am apucat cu ultimele puteri și mi-am făcut acolo culcuș. Dar și acolo, pândit cum eram din marele exterior, de chiureta ginecologului, am comis prima potlogărie a vieții mele, am spus prima minciună: am pretins că nu exist. M-am făcut mic, m-am pitulat pe o treime din cavitatea uterului, lăsând libere celelalte treimi să sângereze, să menstrueze, să se descuameze și să înșele. Apoi l-am văzut prin ochii maică-mii la televizor pe genialul cârmaci dând din mâini și mi-am zis că de acum sunt în siguranță. De altfel, ca orice femeie ce se pretindea cu frica lui Dumnezeu mama n-ar mai fi făcut nimic de acum, de când am îndrăznit să mișc. Așa că, trâgându-mi peste cap placenta ca pe-o plapumă caldă, am început să țip prin toți receptorii chimici, prin toate conexiunile neuronale, să-mi manifest prezența. Am prins s-o drăgălesc și s-o drăgostesc pe dinăuntru pe mama, s-o cointeresez să lupte ca o tigroaică să mă aducă pe lume, neuitând să-i ard câte-o copită în ficat din când în când, drept pedeapsă pentru lipsa ei de iubire de la început și pentru proaspătul ei orgoliu prostesc de graviduță ce s-a împăcat cu gândul că va naște un fecior frumos.
Cochetez uneori cu ideea că de atunci mi s-a tras anormalitatea, dar ipoteza asta seducătoare și tentantă e infirmată imediat de teoriile științifice ca și de realitate. Câteva luni mai târziu, la celălalt mal al oceanului, sărmanul meu Ashely își începea și el povestea venind pe lume în faimoasa clinică specializată în fertilizări și fecundații asistate (pe atunci un simplu laborator de experimente, cvasi-clandestin), ca odraslă dorită cu disperare de un cuplu de nebuni bătrâni. De unde se vede că încălcarea oricărei voințe naturale, fie ea într-un sens ori în celălalt poate duce la „surprize” cu belea cum am fost noi doi (deși nici măcar teoria asta nu se poate generaliza). Probabil că adevărul e de data asta, undeva pe la mijloc: o fi existând o scânteie inițială, dar un mare rol joacă și împrejurările, drumul vieții.
... Și el? Ștefan Claudiu Zgarbur? Va fi fost îmbrățișarea mea contagioasă, ca mușcătura vampirului? Judecând după starea lui de desființare, cred mai degrabă că nu. Trag nădejde că experiența i-a fost însă de folos. Nu știu la ce, nu știu cum. Dar fiece cărămidă de trăire se pune la temelia a ceea ce ajungi la un moment dat. Ajungi să fii fericit și gândindu-te să răzbuni suferințele din trecut realizezi că dacă scoți cărămizile de lacrimi construcția se prăbușește.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!