Găsirea unui serviciu se dovedi mai grea decât își închipuise. Crezuse că fizicul îi va fi un aliat prețios în acest mare melanj uman unde nimeni n-avea nimic cu ea. Își încercase norocul chiar la o agenție de modelling, dar spre marea-i surprindere, formele ei, după care mai toți bărbații întorceau capul, erau departe de a atinge perfecțiunea pentru niște experte de același sex în ale frumuseții. Când auzise, de exemplu, de dietă alimentară și de un program drastic pentru a încăpea în tiparele unei imagini standard, de punerea unor dinți falși în față și de alte asemenea lucruri de neimaginat, Patricia plecase trântind ușa. Da, era mai greu decât își imaginase și își dădu seama, abia acum cu amărăciune, că nu știa să facă mai nimic. Vagile cursuri ale unei obscure facultăți de provincie – și aceea terminată ca vai de lume – nu-i erau de prea mare folos, iar superficialitatea cu care tratase pregătirea profesională în detrimentul unei ascensiuni facile – prin mijloace pur feminine – își dovedea acum din plin efectul de bumerang. Rateurile ei succesive nu erau o întâmplare. Șansa se afla însă într un loc neașteptat și acesta era chiar sub acoperișul casei sale. Trăgându-i o minciună frumoasă președintelui de bloc, cum că „vrea să facă ceva în timpul liber” – doar figura ca nevasta unuia plecat cu afaceri peste Ocean – acesta îi spuse că era disponibil – temporar – un post de casieră la administrație. Asta însemna câteva ore în zilele de plată a întreținerii, petrecute într-o încăpere din subsol, însemna un registru pe care trebuia să-l țină la zi, și, lucrul cel mai neplăcut, însemna un contact mai strâns cu vecinii din bloc. Nu numai pentru că se expunea mult mai mult indiscreției, ci și pentru că se expunea ea însăși să devină confidentă: poveștile din viața altora n-o interesau acum. Singurătatea și plictiseala accentuau însă toate gândurile negre și într-o zi, acceptă, mai mult în silă, invitația vecinei de la parter, Tanti Lenuța – așa îi spuneau toți – de a bea o cafea cu ea. Era în acele ore când blocul intra în moarte clinică, acelea scrise cu litere de o șchioapă în afiș, când Patricia era nevoită să închidă radioul, să dea televizorul mai încet și să aibă grijă să nu trântească vreo ușă din greșeală. Vorbiră, însă nu despre ea sau despre cealaltă, ci despre viață, la modul general, despre primăvară, despre grădina la care lucrau femeile și când bătrâna spuse: „Mă mir draga mea că doamna Mateescu n-a venit să te ia la săpat și la udat”, Patricia răspunse senin că i se părea destul regimul de ordine și disciplină care îi era impus. Nu avea nevoie și de unul de muncă silnică. De altfel, după scandalul cu care fusese întâmpinată, nu credea că va avea tupeul să vină la ea să-i ceară așa ceva.
- Aici nu există un asemenea pericol, ca doi oameni să rămână certați pe vecie. Sunt nevoiți să se împace după un timp, ca să se poată certa din nou. Și tot așa ... Aici e ca peste tot, chiar dacă e un amărât de bloc de pensionari. Cei ce se socotesc tari se închipuie datori să scornească legi și regulamente. Ceilalți își pleacă spinarea, sau se răzvrătesc și în cele din urmă se satură și renunță. Sau își găsesc salvare în lucruri iluzorii.
- Convenția socială, murmură Patricia, amintindu-și expresia pe care o auzise în spital, la acea femeie ciudată și caraghioasă, deși ea o folosise cu alt sens.
Atenția îi fu distrasă de niște poze de pe pereți, portrete ale unei fete la diferite vârste, și atunci gazda spuse: „fiica mea, Tatiana”, și ea se miră că bătrâna asta era singură, și într-un asemenea hal de sărăcie, că fusese nevoită să și vândă apartamentul ca să treacă la o garsonieră. Și încă să-l vândă în pagubă – pentru că ce aproape tot ce încasase pe el dăduse celui care a stat la parter – numai să scape de o întreținere copleșitoare. Sau poate, de niște amintiri? Într-o zi, stând de vorbă cu domnul Voinea, președintele blocului, Patricia trecuse peste obișnuita reținere și îl întrebase.
- Fata ei a dispărut cu niște ani în urmă. De atunci ...
Și făcu un semn cu degetul în dreptul tâmplei, apoi cu degetul mare spre gură, cu alte cuvinte se țicnise și se apucase de băut. Ea deschise ochii mari: era oare sticla acea salvare miraculoasă „prin lucruri iluzorii”? Pentru familia în care se născuse fusese sfârșitul.

Ciclul nu-i veni în luna aceea și nici în cea care urmă. Își aminti fața acelui nemernic care o operase, atunci când voise să pună mâna pe ea și o bănuială groaznică puse stăpânire pe mintea ei: cumva, dacă ...? Cine știe ce se întâmplase atunci, când era fără simțire pe masa de operație? Era o bănuială absurdă, firește, ea nu fusese acolo singură cu el, dar ... Își luă un test de sarcină și ieși negativ. Îl repetă și ieși tot la fel. Dar a treia lună se duse la un cunoscut centru ecografic, cel unde i se pusese diagnosticul exact cu trei săptămâni înainte de a se interna în spital. Neavând programare, îi fu dat să aștepte câteva ore, și când în sfârșit, medicul cel tânăr o primi, o invită să și ridice bluza și să se culce pe masa de consultație, ea privi înfiorată draperiile care fluturau și se zbăteau mișcate de vântul ce se întețise odată cu înserarea. Consultul dură mult și fu foarte minuțios. Când ea dădu să se ridice și îl întrebă dacă putea fi însărcinată, el fu mirat de ceea ce auzea.
- Nu, așa ceva nu mai este posibil în cazul dvs. Nu vi s-a spus nimic? Dați-mi să văd biletul de ieșire din spital.
Patricia îl scoase din poșetă.
- Da, spuse, am citit. „Ovarectomie bilaterală”. Ce înseamnă?
- Înseamnă că vi s-au extirpat ambele ovare. Aceasta explică oprirea ciclului. Vi se pot însă administra hormoni artificiali pentru a-l putea avea în continuare. Desigur, ...
- Cum așa? Dar numai unul dintre ovare era bolnav. Chiar dvs. mi ați făcut ecografia acum o lună.
- Doamnă, ... spuse el, situația se poate schimba într-o lună de zile. De altfel, chiar și așa, nu se potrivește întocmai ceea ce se vede la ecograf cu situația reală, la fața locului. E drept, în general boala nu este atât de perfidă, dar ...
Văzând că ea se uită la el cu o expresie de stupoare, tânărul continuă:
- Domnul profesor are o reputație medicală inatacabilă. Dacă spuneți că dânsul v-a operat, atunci a fost un motiv judicios, bine întemeiat dacă v-a extirpat ambele ovare.
Luă încă o dată foaia de ieșire și citi semnătura de la sfârșit.
- Stați puțin, acesta nu e numele lui. Uitați vă, se pare că altcineva v-a operat. Firește, puteți merge să purtați o discuție cu medicul care v-a făcut intervenția. Îl puteți întreba care au fost motivele. Sunt convins că o să primiți o explicație satisfăcătoare.
Ea privea încă mișcarea obsedantă a perdelelor albe. Nu o interesa nicio explicație. Pentru ea una singură își făcea loc în minte, la fel ca întunericul ce pătrundea în încăpere printre albul draperiilor. Convenția socială. Aceea de care vorbise Giulieta Coreitaru. O încălcase și pentru asta fusese dată pe mâna vreunui nepriceput începător, a vreunui incompetent fără practică. Era totul foarte limpede.
Când ajunse acasă se făcuse ora zece. Intră în camera de zi și deschise aparatul de radio la maxim. Apoi intră în baie și reglă jetul de la duș, de asemenea la maxim, se băgă în șuvoiul fierbinte și închise ochii, așteptând, fără să știe prea bine ce aștepta. Distinse la un moment dat prin hărmălaia aceea îngrozitoare țuruitul apocaliptic al soneriei.

Vecina de sus – ea era – avu satisfacția furioasă să vadă ușa deschizându-se. Când dădu cu ochii de acel trup superb de femeie, gol-goluț ce se ivise în prag, și de pe care apa curgea șiroaie, trase deodată un țipăt îngrozit și o luă la fugă pe scări.