agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2047 .



Bate nasu\' (1)
proză [ ]
fragmente roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2010-07-04  |     | 



Mario și Roberta, doi adolescenți de 17 ani, au crescut și copilărit împreună. Ei pleacă din satul natal, Monteorul, aflat într-o zonă superbă de munte, unde lumea a rămas pură, departe de mizeria și complicația orașului - în capitală, pentru a-și continua studiile la un liceu renumit. Sunt găzduiți de mătușa Robertei și nașa tânărului, Maria, o femeie deosebită, puternică, care conduce cu succes o casă de modă, pe care speră că o va prelua cândva, nepoata sa. Îi iubește ca pe proprii copii, fiindu-le confidentă, prietenă și răsfățându-i fără limite, spre disperarea părinților.Tinerii încep să se maturizeze descoperind un altfel de sentiment decât cel fratern, iubirea și tainele ei, propriul eros. Bate nasu', este salutul eschimos pe care cei doi protagoniști îl preia, uzitându-l ca pe un armistițiu, în multele lor împăcări.

***
Mario se trezi în jurul orei prânzului. Simțea că se învârte toată casa cu el. Îl durea capul din cauza băuturii. Ar fi zăcut toată ziua, dar trebuia să o vadă pe Roberta. Coborî. O găsi numai pe Maria care-l rugă să o aducă pe nepota sa la masă. Alergă pe scări, oprindu-se în fața ușii. Bătu, dar nu-i răspunse nimeni, mai încercă o dată, apoi intră. Roberta tocmai ieșea din baie cu un prosop înfășurat în jurul corpului. Era udă. Mario i-ar fi sorbit fiecare strop de apă ce-i strălucea pe piele.
- Nu știi să bați la ușă? întrebă supărată.
- Am bătut, dar nu mi-ai răspuns.
- De ce-ai venit?
- Să te ajut să cobori. M-a rugat Maria.
- Mergi jos, vin și eu după ce mă-mbrac.
- Nu... te-aștept - se încăpățână el- și dacă insiști să mă gonești, te iau pe sus așa cum ești.
- Ai început să vorbești în rime, remarcă amuzată. Acum ieși! Doar nu vrei să mă îmbrac de față cu tine...
- De ce nu? glumi îndrăzneț.
- Heeei! Nu te-ntinde că te rupi, îl dojeni ea. Hai, ieși!
- Cu o singură condiție: să mă lași să-ți usuc părul. Te rog!
Roberta rămase puțin pe gânduri, apoi luă din dulăpior uscătorul și i-l întinse.
- Să te văd ce faci...
Mișcările lui erau stângace. Ea râdea descoperindu-și gropițele din obraji, mult îndrăgite de el. Își strecură mâna prin păr și îi arătă cum trebuie să facă.
- Dacă nu-l atingi, rămâne ud la rădăcină. Curaj, nu mușcă!
Îi imită mișcările. Era o senzație plăcută. Ea închise ochii și se relaxă. Părul lung, des, negru și ondulat se înfoia pe măsură ce se usca. Îi plăcea atingerea lui. Deschise ochii și-l zări în oglindă cum o privește zâmbind.
- Gata! Acum termină-ți treaba!
Îi trecu ușor, cu atenție, peria prin păr, mângâindu-l.
- Te-ai descurcat de minune, mulțumesc! Trebuie să mă îmbrac. Valea!
-Eu îți mulțumesc!... ,,visam de mic la asta'', gândi.
Îi sărută discret părul și se îndreptă spre geam, întorcându-se cu spatele la ea.
- Îmbracă-te! promit că nu mă uit, până nu spui tu.
Roberta nu realiza că fereastra era oglindă. Mario savura fiecare moment. O văzu îndepărtându-și prosopul, descoperind un trup frumos, cu forme delicate, ferme, o văzu când își trase chiloțelul șnur, privindu-și fesele obraznice în oglindă, peste umăr, apoi cum își acoperă sânii plini, cu tricoul, cum se chinuie să-și tragă blugii peste ghips. Oftă.
- Te ajut? întrebă răgușit, tulburat fiind de ceea ce văzuse.
- Sper că nu ai tras cu ochiul...
- Doar ți-am promis, minți el.
- Întoarce-te acum!
Rămase în același loc urmărindu-i atent fiecare mișcare. Așezată în fața oglinzii, luă puțină cremă și o întinse pe frunte, pomeți, bărbie, apoi își rimelă genele, după care aplică puțin ruj pe buzele frumos conturate, presându-le pentru a-l întinde uniform. El o imită la sfârșit, strâmbându-se.
- Maimuțoiule, râse atingându-i nasul cu vârful rujului. Sunt gata.
Se parfumă stropindu-l și pe el.
- Na, să te saturi să stai pe capul meu, nesuferitule!
El ar fi rămas definitiv acolo dacă ar fi fost posibil.
În dreptul scărilor, o luă pe sus și coborî cu ea în brațe(...)

***

Trec împreună printr-o serie de experiențe noi ce îi apropie și mai mult. Trăiesc neîncrederea, gelozia, dezamăgirea, dar și împlinirea unei iubiri desăvîrșite, fără precedent.
O altă secvență de neuitat este aceea a ultimului Paște petrecut împreună, înaintea plecării lui îndelungate, timp de opt ani...
Se pregăteau să evadeze la Monteoru. Obișnuiau ca sărbătorile mari să le petreacă acasă, în satul natal, cu părinții și prietenii. În fiecare an, de când se știau, pregătirile pentru sărbători se făceau la unul dintre părinți. Noaptea dinaintea Învierii, o petreceau vopsind ouă și frământând cozonaci.

- Închide ușa! Știi că le trebuie căldură...
Mario își băga nasul peste tot. Casa se umplu de mireasma primilor cozonaci copți.
- Mămico, e bine cum l-am împletit p-ăsta?
Elena privi cozonacul făcut de fiica sa.
- E minunat draga mea! Acum bagă-l în cuptor!
Mario trecu val vârtej pe lângă ea, furând un pumn de nucă, apoi se strecură prin spate și își vârî degetul în castronul cu cremă de cacao.
- Mmmmmmm! dă-mi mie toată crema!
- Ieși, afurisitule... îți bagi nasul peste tot!
- Și dacă nu vreau?
- Nu vrei? Te fac eu să pleci.
Aruncă cu o bucată de cocă în el.
- Pleci sau îți pun toată făina în cap? N-ai vrut să cureți nuci, dar vii să înfuleci miez!...
Crezând că nu-l vede, se strecură din nou către castronul cu cremă. În clipa următoare se trezi împroșcat din cap până în picioare cu făină.
-Bufniță! izbucni revoltat...
***

- Sărut mâna doamna Elena! Roberta s-a trezit?
- Nu. Du-te sus!
Deschise ușa cu zgomot, trântind-o de perete, așa cum obișnuia să facă ea, de fiecare dată când intra undeva.
- De ce dai buzna așa în viața omului, monstrule, vis urât? îl întrebă întinzându-se leneș.
El începu să îndruge verzi și uscate. Ea își astupă urechile și văzând că nu se oprește, îl trozni cu perna în cap.
- La dracu, ce logoree ai!... Pleacă! Mi-e somn...
Îi smulse perna din mână și îi astupă fața cu ea.
- Te dai bătută?
- Piua! Lasă-mă să respir... da, mă dau bătută... phiu!
Închise puțin ochii, moment în care el profită și o sărută. Roberta îl fulgeră cu o palmă.
- De ce-ai dat? o întrebă nervos.
- Pentru că nu ți-am permis eu. Ai sărutat-o pe ea, iar acum vii la mine...
Coborî supărat fără să comenteze. Se plimba leneș prin fața casei. Tânăra intră în bucătărie.
- Am terminat, acum o pun la frigider și mă duc să fac baie. Tu domnișoară, spală vasele!
- Da mămico, spuse veselă țuguindu-și buzele pentru a căpăta un pupic.
Elena își sărută fiica și o lăsă singură. Roberta se repezi la castronul în care fusese crema de ciocolată și începu să adune cu degetul, apoi să-l plescăie, lingându-se pe buze.
Mario apăru în pragul ușii.
- Heeei! mănânci fără mine? Calicenie...
- Mmmmm! Îhî!
Se întinse să-i smulgă castronul, fata se feri la timp trecând pe partea cealaltă a mesei. Râdea cu poftă.
- N-ai să vezi niciun strop! Mmmm! e delicioasă!...
O alergă de câteva ori în jurul mesei, timp în care ea termină restul de cremă.
- Mai ai puțină pe deget, spuse și îi prinse mâna. Asta-i crema mea. Înhăță degetul și-l reținu mai mult timp în gură, intenționat. Ea simți mii de fiori invadându-i corpul. Închise ochii de plăcere.
- Gata, termină! Dă-mi drumul!
Se conformă, dar o forță să se așeze pe scaun.
- Ce te faci dacă mai vreau?
- Nu mai este, îi arătă castronul gol.
- Dacă mai găsesc imi promiți că mi-o lași mie?
- Da...
Îi întinse vasul din plastic râzând.
Mario îl luă fără să se uite, îl puse pe masă și se apropie ușor de gura ei.
- Ce vrei să faci? îl întrebă, tulburată fiind de apropierea lui.
- Nu uita că mi-ai promis, șopti de abia atingându-i buzele.
Ea nu mai avea puterea să i se opună. Aștepta înfrigurată sărutul lui, care-o răvășea. Închise ochii...
O privea înnebunit, abținându-se cu greu să nu o sufoce, dând frâu liber dorinței. Atinse ușor colțul gurii cu vârful limbii, făcând să dispară crema, apoi repetă gestul și în partea cealaltă. Respirația ei se opri așteptând finalul. Tresărea la fiecare atingere a lui, dar el nu voia să o sărute, ci doar să se joace cu ea, s-o tachineze pentru palma încasată de dimineață. O simțea tremurând. Se opri, se ridică, luă un șervețel și i-l întinse.
- Gata, a fost bună crema. Mulțumesc!
- Ce-a fost asta, îți bați joc de mine?
- Doar nu te așteptai să te sărut... mi-ar fi plăcut și mie, dar nu riscam să încasez încă o palmă pentru că nu-ți cer voie. Data viitoare să mă anunți când ai chef să te sărut...
- Nu va mai fi nicio dată viitoare, îl întrerupse furioasă, abținându-se cu greu să nu plângă.
El se îndreptă spre ușă râzând.
- Vin să te iau la biserică...
- Ieși, bestie!
Trânti ușa în urma lui. Ocoli grădina și se opri în dreptul geamului privind pe furiș la ea. Stătea la masă, cu capul în mâini și plângea. Acum îi părea rău că o rănise făcând-o să sufere.(...)
Plecară mai devreme la biserică. Slujba începuse. Tatăl Robertei, preotul satului, se lumină văzându-și fiica intrând. Mario își făcu loc cu greu prin mulțime, pentru a ajunge lângă ea.
- Scorpie, nu m-ai așteptat, ai plecat fără mine! șopti trăgând-o ușor de păr. Degeaba fugi și te ascunzi, nu scapi ușor...
- ȘȘȘȘȘȘȘt! îl întrerupse baba Leana înghiontindu-l. Măi maică, nu-i frumos să vorbești în biserică... Se poate? Te bate Dumnezeu!...
- Săru'mâna mamaie, gata, tac, îi zâmbi el, apoi se aplecă din nou spre urechea Robertei. Cotoroanța naibii cufurită, bombăni nemulțumit.
Fata făcu un pas în față pentru a-și ascunde râsul. Mario se uită în jur și când fu sigur că nu-l vede nimeni, o prinse de mână ușor.,,E nebun,,își spuse ciupindu-l, crezând astfel că va renunța.
- Dacă te mai agiți mult, s-ar putea să observe cineva. Stai cuminte, că nu-ți fac nimic rău...!
Cedă lăsându-și mâna moale.
- Mă iubești? îl auzi din nou șoptind.
În loc de răspuns, îi înfipse unghiile în palmă.
- Dacă nu termini și nu-mi răspunzi, strig, o amenință printre dinți. Dă din cap și voi înțelege. Ai grijă că ești în biserică, să nu minți!
Roberta simțea că ia foc.,,Am să mă răzbun plecând direct acasă și n-am să merg cu el la cămin,,
Acolo obișnuiau toți tinerii satului să meargă în noaptea de Înviere, unde se strângeau, ciocneau ouă și mâncau cozonac, distrându-se până dimineață, când mergeau să ia pască.(...)
- Mă iubești? repetă întrebarea.
Îi venea greu să recunoască dar nu avu încotro. Dădu afirmativ din cap.
,,Yes! te-am îmblînzit, scorpie,,
Începu să se plictisească, doar gândul că mai e puțin până la miezul nopții, când se va întâlni cu prietenii, îl mai pondera. .,,Ups! dar dacă pentru șicanele pe care i le-am făcut, nu va mai merge la cămin?,,
- Vreau să-mi promiți că vei merge la cămin, după slujbă.
Tot sângele i se urcă la cap de ciudă. Se dădu ușor înapoi și-l călcă cu putere pe picior.
- Auuuuu! se trezi văicărindu-se .
- Scuze! mormăi printre dinți satisfăcută că își atinsese scopul.
Câteva capete se întoarseră către ei.
- ȘȘȘȘȘȘt! interveni din nou baba Leana. Maică, ai mișcoci în fund? Potolește-te odată...!
- Scorpie, îi șuieră la ureche, nu te las până nu-mi promiți.
- Nu.
- Mamaieeee! strigă încordat așteptând reacția ei.
Bătrâna se sperie și își scuipă de trei ori în sân. Se opri și preotul pentru câteva clipe. Roberta simțea că leșină de rușine.
- Promit! spuse repede.
Mario răsuflă ușurat.
- Ce-ai maică de țipi așa? că nu sunt surdă, îl certă bătrâna, ștergându-și nasul cu un colț al basmalei.
- Mamaie, am vrut să te întreb dacă tot aici venim după pască.
- Da maică, tot aci, dar mai la dimineață.
Tânăra râdea pe înfundate.
Deodată se făcu întuneric în biserică. Momentul Luminii era emoționant. O luă de mână și se bucură că nu i se împotrivește. Liniștea puse stăpânire pe lăcașul sfânt.
- Cristos a înviat! se auzi clar și răspicat glasul preotului.
Mulțimea răspunse într-un glas:
- Adevărat a înviat!...
Mai repetară de două ori, apoi se auzi răsunând cald și liniștit melodia Învierii Domnului Isus:
- Criiiistoooos aaaa înviiiiiaaaat din mooorți, cu moaaaaartea pre moaaaarte...
Era momentul cel mai drag lui. Încă de mic, aștepta cu emoție să se alăture mulțimii în noaptea de Înviere, moment în care toți erau egali în fața lui Dumnezeu, toți erau o singură ființă iubind.
Preotul începu să împartă Lumină, cei care o primeau, dădeau mai departe altora într-o smerenie desăvârșită. În scurt timp biserica deveni o mare de licurici tremurând.
Majoritatea sătenilor duceau lumina sfântă acasă. Unii o lăsau să ardă pentru ca duhul sfânt să coboare peste casa lor, alții o stingeau de pragul de sus al ușii, pentru ca relele să se oprească acolo. Se reîntorceau la biserică unde stăteau până dimineața când luau pască.(...)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!