Larisa m-a privit, întrebătoare, apoi, după o tăcere lungă-Șefu, ești bolnav?
-Nu, Lari, mai citește odată, îi spun, șiîi întind din nou comunicarea.
-Am citit-o, dacă e tot aia, te duci, îți scrie că ești sănătos și ...gata! Te îmbraci în hainele tale de militar.
Ziua mi-a trecut cu greu. Nu aveam de făcut nicio hârtie. Am fost prin piață, să mă plimb. Lovinescu mă privea prin gardul școlii și, când ni s-au întâlnit privirile, a ridicat mâna strigând, să-l audă toată piața:
Salut, bătrâne!
Am ridicat mâna, a salut, privind elevele de la ora de sport. Mina mi-a prins privirea și, făcându-se că nu mă vede, s-a întors, explicând câtorva fete din preajma ei, ceva, făcând mișcări provocatoare, din bazin.
Am cumpărat niște flori, pentru Mariana, ceva legume și o bucată de salam. Am revenit la birou. Am tras sertarul, și , în el, am deschis un volum de versuri de Esenin și m-am cufundat în lectură. Oricine ar fi intrat putea crede că sunt absorbit de notele contabile. Mă dureau ochii de atâta citit. Am decis să-i cumpăr flori și soacrei mele și am plecat , agale, spre piață. Când florăreasa mi le împacheta, copii începuseră să iasă de la ore. Dintrun grup de fete, s-a desprins, în fugă, mina, și, fofilându-se printre tarabe, s-a apropiat de mine, mi-a prins buchetul abea cumpărat, cu mâna și mi l-a luat, spunând:
-Mulțumesc pentru flori, știam eu că sunteți un tip galant cu femeile.
Am rămas fără replică, pentru că gestul m-a luat prin surprindere.
Florăreasa zâmbea:
-Deh, femeile astea!, domnule profesor.
Am mai cumpărat âncă un buchet și m-am întors la birou. Programul era pe sfârșite, directoarea era la inspectorat așa că i-am spus Larisei:
-Hai, și-om mere!
-Pe răspunderea ta, șefu!
-Șefu-i șef și-n pielea goală.
Am plecat. Soacră-mea era întrun halat de baie și cu părul pus pe bigudiuri. Halatul, mult prea scurt, lăsa să se vadă pulpele ferme, încă tinere.
-Sărut mâna, mamă!
-Bună, Mihai. Florentina abea s-a culcat, și-e foame?
Nu-mi era foame dar am întrebat:
-Ce ai, bun, de mâncare?
-O salată de vinete așa cum îți place ție.
Argumentul m-a convins. Am mâncat cu plăcere. Știe să facă mâncare bună. Văduvă de mulți ani, cu carte mai puțină și cu dorde muncă și mai puțin, se mulțumea cu o pensie de văduvă de la răposatul, fost activist de partid, pe undeva prin sud, care murise omorât cu bâtele, de țărani, la colectivizarea forțată.
Florentina a început să scâncească, în somn. M-am dus în camera alăturată și am luato în brațe. În somn, m-a cuprins cu brațele pe după gât și mi-a spus, cu ochii închiși:

-Tati, hai la noi acasă!.
Am purtat-o, așa adormită, în brațe până la mașină. M-am întors și i-am luat lucrușoarele și am pornit motorul. Din prag, cu halatul cam desfăcut, soacră-mea mi-a strigat:
-Pup-p pe mariana!
-Sărut mâna!
Mi-am pus centura de siguranță șo am demarat. Mariana nu era acasă. Am dus fata în casă, am dezbrăcat-o și am lăsat-o să doarmă. Bujorii din obraji mă îndemnau să o sărut , mult dar mi-era teamă că o voi trezi. Am adus și florile și celelalte lucruri de la mașină. Am făcut un duș și am început să citesc Ziarul Flacăra.
Mariana a întârziat, dar pe la ora șapte și jumătate, a venit. Și-a trântit servieta în hol și a început să turuie
-Ni;te nenorociți! Convocări peste convocări și instructaje peste instructaje. Ce dracului mai vor și ăștia de la noi, când dobitoacele astea de studente nu au gândul decât la bărbați? Noi ne spargem piepturile să le explicăm despre arme de nimicire în masă, despre cndițiile războiului întregului popor, iar ele se rujează și-și pilesc unghiile.
O priveam cu detașare. Ea nu era o vorbăreață. Debitul acela verbal era menit să-mi abată atenția de la ceva, dar de la ce? Am tăcut, După un timp, când începuse să mănânce, și-a amintit de mine și de Florentina
-Unde-i fata? Tu ai mâncat?
-Floricica doarme iar eu am mâncat la maică-ta.
-Ce ai mâncat?
-Salată de vinete
-Și nu i-ai cerut și pentru mine?
Am privit-o, atent, încercând să îi prind privirea. Căutatura ei era scursă pe lângă mine.
-Nu, nu am cerut! Mi-a spus că a făcut-o pentru mine.
A terminat de mâncat, și-a spălat farfuria și a intrat în baie. Am urmat-o dar m-a dat afară.După ea am făcut și eu un duș. Florentina dormea. Am arătat Marianei florile spunându-i că le-am cumpărat pentru ea.
-Aiurea! Pentru mine. Le-ai cumpărat pentru tine, pentru că îți plac șie.
S-a întors pe călcâie, și-a luat țigări și a ieșit pe balcon. Am urmat-o, atingându-i a mângâiere, umerii, cu palma deschisă.
-Lasă-mă! Numai la asta vă este gândul.
Am bătut în retragere. După câteva clipe de tăcere i-am spus:
-Am primit o hârtie de la armată, să mă internez în spitalul militar.
-Dar ce ai?
-Păi, pentru reactivare. Am tăcut câteva clipe și am reluat;
-Am trimitere la neuropsihiatrie.
-Păi dacă ești nebun! S-or fi convins și ăia că nu ești în toate mințile.
Am tăcut. Aveam nevoie de un sprijin moral și primeam venin din vârful limbii.
M-am dus în dormitor la Florentina și m-am întins lângă ea. Copilul m-a simțit, prin somn, și m-a prins cu mâinile pe după gât. Am adormit cu ea și nu ne-am trezit niciunul până dimineață.
Azi este marți. Trebuie să merg la Leașcu. Am telefonat Larisei rugnd-o să-i spună directoarei că sunt internat în spital. Am ajuns devreme. Am mers la Triaj dar, după ce mi-au văzut actele, mi-au spus să mă prezint la secție. Doctorul Leașcu era la raportul de gardă. A apărut și el, întrun târziu-
-Ce faci bă, bolnavule? De ce n-ai intrat în cabinet?
-Domnule doctor, am venit pentru internare.
-Ia dă, băi, hârtia aia!
A citit-o , în fugă, și a chemat sora șefă:
-Letiția! Fă-i bilet de internare.
-Da, șefu!, a răspuns ea, militărește, mi-a luat hârtia și buletinul și a dispărut.
-Strai, mă, jos, și spune care-i treaba.
-Băi Leașcule, tu știi că m-au dat ăștia afară din armataă, disciplinar, acum trei ani.
-Da! Mi-ai spus tu ceva, cu niște șmecherii făcute de niște colonei și generali, ceva cu niște oi, cu lemn de construcții... Ei, tâmpenii.
-Ei, problema este că după ce m-au trecut în rezervă au încercat să mă bage și la pușcărie, dar nu au reușit și acum eu am cerut reactivarea, cu raport la ministru.
-Cum adică să te bage la pușcărie?
-Păi, după ce am făcut cercetare administrativă, ca la carte, din care rezulta că au tăiat câteva hectare de pădure de salcâm și le-au cărat în Moldova, tocmai pe la Runcu, să-și facă vile, ei cu primul secretar de la Neamț, că încasau de la ciobanii particulari, ce pășteau oile pe terenurile armatei, câte un leu pe zi pentru fiecare oaie, adică opt mii de lei pe zi, fără acte, intrau în buzunarul lor și încă multe alte chestii
Tu iei mai mult de trei mii de lei pe lună?
-Nu iau, ce dracului, sunt general?
După chestia asta, m-am trezit cu o comisie, venită de sus, comisie care mi-a verificat la sânge toate gestiunile pe care le-am avut în subordine în ultimii trei ani și revizia s-a făcut integral, bob cu bob. Nu pre au avut ce „roade” așa că s-au concentrat pe carburanți. Știi bine că pentru un litru de benzină sau motorină, constatată lipsă, faci pușcărie.
-Da, mă, dar am înțeles că , până la urmă ai ieșit „ fată mare.”
âDa! Am primit NUP, adic neânceperea urmăririi penale, dar am trecut prin niște chestii de te apucă amețeala.
-Adică...
-Au constatat, fictiv, o lipsă de carburanți, după ce le-am întors inventarele pe dos de câteva ori. Ce mai, i-am umplut de spume. Ei aveau temă să mă înfunde dar toți coloneii ăia nu aveau habar de regulamente de intendență nici cât mine. Doi dintre ei, care veneau mai rar, erau „destupați”, unul Ionescu, poreclit Capluminat și încă unul Bouroșu. Se spunea despre el că , acolo de unde pleacă Bouroșu, a doua zi vine procuratura și arestează. Pe unul din comisie, ditamai colonelul de intendență, sau logistică cum îi spune acum, l-am avut ca elev în practică , în vremea când era elev la Academia Militară. Fusese ofițer de cifru la Roma și trebuia, la întoarcerea în șară, să mănânce și el o pâine albă, așa că, neavând studii s-a înscris la Academie. Reține, nici nu a dat examen, s-a înscris. Băi băiatule, primele două zile l-am lăsat cu fruntașul care îmi era furier, să-l învețe acela noțiunile elementare. Nu știa nimic, nimic! Ei, acesta era unul dintre cei care mă controlau.
-Băi tată, da mare-i grădina lui Dumnezeu!
A intrat sora șefă, mi-a înmânat biletul de internare și m-a rugat să merg , din nou, la triaj.
-Hai, fă-ți formele, ia pijamaua pe tine și vorbim.
Toate acele aduceri aminte mă umpleu de nervi Câtă hăție, câtă nemernicie! Și toate mârșăviile astea ca să mă bage , pe mine, în pușcărie, ca vinovat, și pe ei să nu-i mai întrebe nimeni, nimic. O, mamă, și când îi auzeam vorbind de la prezidiu, la ședințele de partid, ca invitați din partea eșaloanelor superioare! Ce morgă, câtă importanță! Când începeau să spună despre omul de tip nou, despre necesitatea transformării cantității întro nouăcalitate, superioară...
Niște prefăcuți, niște lingăi și niște hoți.
Era coadă la triaj M-am așezat la ultimul în șirul format din oameni cu figuri suferinde, suportând cu stoicism mirosul de transpirație amestecat cu mirosul de bocanci purtați prea multă vreme. Am predat actele și doamna de la ghișeu m-a întrebat:
-Papuci, pijamale?
-Am, mulțumesc.
-atunci așteptați, vă rog, să vă auziți numele.
M-am tras întrun colț și am rămas în așteptare, privind la oameni. Am zărit o fostă colegă de-a Marianei
-Sărut mâna, Lucica!
-te pup, mihai, ce cauți aici?
Mi-era lehamite să îi spun toată istoria așa că am replicat:
Un control de rutină, pe la neuro, dar tu?
S-a apropiat de mineși cu un ton șoptit mi-a spus:
Nu ești singurul „sărit”din armata asta. Vreu să fac un copil, sunt gravidă, dar nu vreau să mă mărit
-Cine-i tatăl?
-Nu contează! E un bărbat sănătos, frumos, dar nu-l vreu de soț. Tu ești luat că te-aș fi luat pe tine, a glumit ea.
-Lucico, chiar că nu ești întreagă la minte! Să vezi ce tămbălău o să iasă când vor afla șefii tăi! O să te cheme la partit, la statul major...
-Dă-i dracului! Mi-am făcut lecțiile. Când le-oi spune de politica demografică a partidului o să se înmoaie. Dacă nu se înmoaie îi scriu lui ceaușescu. Când or auzi asta se cacă pe ei și o să mă lase în pace..
-Tovarășul Mihăilescuuuu! Se auzi o voce stridentă.
-Prezent! Am răspuns eu, ca un recrut.
-depuneți hainele și mergeți la secție. Fișa o aducem noi.
Am pus hainel pe umerașul de sârmă groasă , care în partea de jos avea un cârlig pentru încălțăminte. Mi-am legat șireturile, unele de altele, am atârnat pantofii și am întins umerașul,
În schimbul hai8nelor am primit un jeton de metal cuun număr ștanțat strâmb.,
-Pa, Lucica, baftă și să-ți trăiască!
-La revedere, Mihai! Ce face Florentina, ce face Mariana?
-Suntem bine.
Am plecat , târșâindu-mi papucii prin curte spitalului, spre secția de neuropsihiatrie.