agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-14 | |
Trebuia să am tact și răbdare pentru că, dacă raspunsul ar fi fost evaziv sau nesatisfăcător, cu siguranșă, Florentina l-ar fi căutat în altă parte.
Am luat-o e mînă și am plecat în parc. Fără să mă vadă vreun paznic, am rupt o lalea înflorită.Florentina îmi spunea la ureche, acoperindu-și gura cu mâinile: „hoțule, hoțule!”. Am îndemnat-o să privească cu atenție în interiorul lalelei, unde i-am arătat pistilul și staminele, apoi i-am explicat cum se face polenizarea la flori, cum se formează sămânța din care avea să iasă o nouă floare. -Asta am înțeles dar copii de om, cum se fac? -Tu ai văzut la grădiniță, băieții făcând pipi? -Da, am văzut , ce caraghioși sunt cum fac pipi din picioare. -Le-ai văzut puța? -Da, am văzut, dar este altfel decât la fete. -Iam explicat cum e cu „polenul” de la băieți, cu pistilul de la fete, cu receptacolul din burtică....și cam asta a fost tot. Tot cu acel prilej m-am simțit obligat să dezvolt informațiile și să-i explic chestia cu ciclul menstrual și nu a mai pus întrebări pe eceastă temă. Era la începutul clasei a doua când a venit de la școală râzând și strigând: -Tătic! Tătic! Am să-ți spun ceva important! -Ce să-mi spui? -De azi ai două femei în casă! Mi-a venit ciclul! Evenimentul nu o luase pe nepregătite dar nu ne așteptam așa de curând. Florentina nu s-a speriat, s-a dus la baie, și-a pus batista în chiloței și gata. Așa a trecut peste acel moment delicat din viața fiecărei fetițe. Am plecat spre salon. Se lăsa seara. Doctorul Leașcu plecase.a urmat vizita de seară, masa și tratamentele bolnavilor.Vecinii mei și-au primit pastilele și injecțiile iar după 20 de minute eu eram singurul care mai era treaz. Am stins lumina și, în reflexia slabă a neonului din curte, priveam butonul pe care scria AJUTOR, amplasat lângă fiecare pat.Am adormit cu mare greutate, după ce am mai fumat două sau trei țigări. Mierlele, adăpostite în castanii din curte, spărgeau liniștea nopții cu trilurile lor sonore. Dimineață, după ce am mâncat, a urmat vizita. Leașcu, înconjurat de studenți, trecea prin saloane, oprindu-se la fiecare pat. Când a ajuns în dreptul patului meu a spus studenților: -Tovarășul locotenent major este bolnav de...pescuit. Studenții l-au privit mirați -Ei, am glumit. Dânsul este internat pentru stabilirea situației medico-militare, în vederea reactivării. Au trecut la salonul următor. Am luat volumul lui Păunescu, de pe noptieră și am citit cîteva poezii. Era prea grav pentru mine, în clipele acestea. Am ieșit la plimbare, pe aleile spitalului. Pe o bancă mai retrasă, purtând un halat vișiniu și cu șapcă de ofițer superior, pe caăp, am recunoscut pe șeful de cabinet al ministrului, colonelul Pintea: -Să trăiți, tovarășe colonel. -Salut, Mihăilescule, ce faci pe aici? -Pentru stabilirea situației medico-militare, tovarășe colonel. Am primit înștiințare de la Direcția Medicală și sunt internat la neuropsihiatrie. M-a privit curios și m-a întrebat: -La neuro? Dar de ce la neuro? De ce la „nebuni?” -Eu, știu? -Bine, mă. Vezi ce faci!-m-a expediat el schimbând vorba. -Dar dumneavoastră ce aveți? -O problemă pe la plămâni. l-am salutat și am plecat. Am dat un telefon să vorbesc cu mariana. Era la serviciu. M-a întrebat ce fac. -Fac pe nebunul și mai caut unul! Nu te mira, ce, nu sunt la „țăcănei?”-Mine, hai că am treabă. Sunetul acela de ocupat, al telefonului parcă mă lovea în cap, apoi a urmat o liniște deplină în rețeaua de telefonie. Era o liniște asemănătoare cu linișteaa iernilor petrecute la fermă la Prundu. Pe întinderile albe de pe fundul fostului Lac Graca, lac ce se întindea pe 16 mii de hectare, zăpada se așeza molcom... Era ajunul Crăciunului. Stăteam în fermî, nu aveam bani de benzină, nu aveam lemne de foc, nu aveam ce mânca. Mariana mă acuza că am furat și că de-aia m-au dat afară. Imediat după trecerea în rezervă m-am ciocnit de situații care mai de care mai dificile. Eram sub presiunea amenințării cu pușcăria. Încă mai purtam hainele militare. Ningea și eu făceam naveta între procuratura militară și unitatea mulitară de unde trecusem în rezervă, încercând să strâng documente care să-mi dovedească nevinovăția. Între drumurile astea am descoperit un act făcut de comisia care mă cercetase, care la unitatea militară avea un conținut iar la procuratura militară avea un alt conținut. Am stat de vorbă cu nina, dactilografa: -Da. Mihai, dar să nu spui că știi de la mine. Eu am bătut la mașină două procese verbale diferiteși colonelul acela, care venise de la minister, a trimes altul la Procuratură dar, la unitate, cu același număr de înregistrare era un altul Ce nebunie! Þineau cu tot dinadinsul să înfund pușcăria! Și pentru ce? Pentru că dovedisem, cu acte în regulă, hoțiile făcute de câțiva colonei și generali. Fotografia aia, făcută cu teleobiectivul de 500, era o splendoare. Portabagajul daciei negre, cu număr mic, de armată, era deschis și. În fașa lui se vedea clar chipul șoferului și numărul clar. În interiorul portbagajului se vedeau putinile cu brânză, pe care era scris cu creion chimic destinatarul: colonel X, general Y, putini care flancau mieii cu biletele de gât. Am crezut în cinste, în corectitudine, în dreăptate dar urma să fac pușcărie de la 3 la 5 ani. Am studiat codul penal și codul de procedură penală. Puteam fi condamnatt la 3 aniși, dacă aveam un comportament bun, scăpam după un an și jumătate și eram un om liber.Încercam să-mi întăresc moralul:”sunt băiat cu carte și dezghețat așa că , la pușcărie o să fiu pe la birouri, o să scriu lozinci, o să pictez pancarte am să țin evidențe și o să treacă și asta. În fond, nu sunt nici primul și nici ultimul care va face pușcărie degeaba! Am să-mi spun că mai fac odată armata ca soldat și ...asta este!” Mergeam spre casă, unde mă aștepta o Mariana, ostilă, purtîndzu-mi povara gândului că voi merge la închisoare. Zăpada scârțâia sub pașii mei și, la un moment dat, am simțit cum cerul își schimbă locul cu pământul, întro rotire lentă, apoi din ce în ce mai rapidă...și s-a așternut o liniște binefăcătoare. -Păcat de haina care o porți! Bețiv ordinar, ce ești! Am deschis ochii și m-am văzut întins pe zăpadă, pe lângă un gard viu. Îmi pierdusem cunoștința și nhu știam cauza. Mai aveam de parcurs câteva zeci de metri până acasă, dar în cap aveam o singură idee:”mor și rămân vinovat!Măcar după ce-mi dovedesc nevinovăția pot să crap, dar nu acum! Nu acum!” M-am ridicat, m-am scuturat de zăpadă, mi-am pus șapca pe cap și am luat autobuzul până la prima unitate sanitară. Nu erau pacienți la policlinică. Am intrat la un medic și am povestit ce mi s-a întâmplat. Medicul, un om în vârstă, m-a consultat, mi-a măsurat tensiune arterială, m-a întrebat despre antecedente și mi-a spus: -Tinere, ai o tensiune de mort! Ia cana asta cu cafea și bea-o! Apoi a chemat asistenta: -Lenuțo, du-te la alimentara și ia un coniac „Drobeta”! Lenuța s-a întors imediat cu sticla cerztă. Doctorul a scos din sertar două păhărele și le-a umplut. -Hai să trăiești! Am luat ăhărelul și l-am azvârlit pe gât. Eram nemâncat, obosit, plin de griji. După p jumătate de oră de cafele, coniac și discuții doctorul m-a consultat din nou și a concluzionat: -Gata! Ești aproape nou dar ai grijă că zbori „ pe vapori”. Dacă nu te îngrijești și nu te menajezi, la problemele care le ai, nu vei mai rezollva nimic, niciodată. Am plecat acasă. Atmosfera aceea glacială nu mă ajuta. Am dat câteva telefoane, pe la foști comandanți de-ai mei să mă ajute să găsesc ceva de lucru. Poaturile TESA, sau administrative , cum le mai zicea, erau blocate peste tot. Colonelul Mitu mi-a spus să mă duc la IAS Prundu, la director, și să spun că am venit din partea lui. Am ajuns la IAS dar acolo nu era nimeni din conducere. În curte, la o secție de mecanizare, era un bărbat înalt, vânjos, cu chipul aspru, îmbrăcat cu o pufoaică plină cu uei. -Tovarășul ce dorește? Nu avea rost să-i spun că îl caut pe director că nu l-am găsit, că m-a trimes... -Caut de muncă -Ce meserie ai? Ce meserie am? Ciudată întrebare, sunt ofițer de imtendență și finanțe dar mai am calificări.. -Am fost ofițer, dar asta nu contează! Caut de lucru. -Tractorie știi? Am privit parcul de tractoare. Tractoare U650, combine CARP4, semănătoare SUP 29.. -Știu! -Dai probă de lucru, aici pe zăpadă și dacă o iei, de azi ești angajat.. -Mă privea ca pe un pitic nevolnic, cu un dispeț superior. Probabil că atunci cânda satisfăcut stagiul militar l-o fi chinuit vreun ofițer! -Ce grad ai avut? -Locotenent major Toalentmajor,monteză un PP3 la un U650 și fă reglajul „adânc, de toamnă, cu grapă, și pe urmă fă o brazdă de control!” Am mai privit odată parcul,tractor era, plug era, grape stelate erau dar scule nu văzusem nicăieri. Am pornit tractorul și l-am tras cu spatele la plug, reglând tiranții. Am cobort din cabină și am cerut un baros și niște chei.Maistrul m-a privit curios, mi-a dat sculele cerute și mă urmărea atent. Am terminat cuplarea șireglajul -Lasă grapa pe loc și trage.mi brazda de control începând de la șanțul de acolo, și-mi arîtă cu mâna direcția, lperpendicular pe un canal de irigații. Mi-am luat un reper, pe care nu trebuia să-l scap din ochi, și am tras o brazdă „ață!”Maistrul mergea pe lângă roata tractorulu și mă prive din mers. -Oprește!, mi-a strigat cu putere, ca să acopere zgomotul motorului, a urcat pe plug și mi-a spus să mergem înapoi la secție. Am săltat tiranții și ne-am întors. -Azi intri la întreținere. Vezi că în cu, după uță gîsești un combinezon., ia-l pe acela. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate