Dacă dragostea e un mod superficial de a te afirma peste timp, nimeni nu mai spune ce simte, de ce mai avem nevoie de cuvine? Asta e întrebarea care îmi macină fiecare pas, într-o lume care se afundă în propria mizerie. Dragostea e un vehicul spațial încă de la Atlas și Iapet, prin ea plutim dincolo de orice câmp gravitațional, de aici mirarea celor din afara versului. Cum ne putem menține așa sus în cuvânt? Doar prin simplul gest de apropiere, depărtarea de orice energie negativă. Mai des ca din lagărele comuniste, am auzit de suferința prin dragoste. Aici e mecanismul unei mentalități bolnave, în ea se rotesc prea multe înfățișări, dar poți iubi întradevăr când cineva care ieri a acceptat să faci parte din învelișul său, ți-a adăugat o zi norocoasă iar acum e de negăsit? Mecanismul format de Creator cu atâta virtuozitate, păstrează azi frumusețea de a ne elibera prin propria alegere, de mâini încleștate prin vitrina dictatorială a sufletelor. Dumnezeu nu e un chip pe care îl vezi dimineața în oglindă, El e înfățișarea adevărului, lumina care duce spre izbăvire. De aici începe dialogul cu un bun prieten:
- Azi avem ocazia să discutăm la o cafea tot ceea ce nu se oglindește în zaț, Denis!
- Vrei să spui că va avea loc o etalare a teoriilor creaționiste?
- Nu, Dumnezeu e unul singur, iubește și vei fi mântuit!
- Da, n-am auzit prea des să se vorbească asta în școală, nici măcar în biserici nu se mai privește dincolo de interese, chiar se impune învățătura evului mediu. Tot ce nu e spus din dragoste, fără a fi la înălțime peste timp cu o personalitate bine conturată, nu are nici o legătură cu asimilarea cunoștințelor.
- Mă bucur dacă ai observat asta, Denis. Nu sunt banalități și nici naivități cum se văd prin ochii altora. Poate nu le-ar pica rău o pereche de lentile reflectorizante.
- Cristi, crezi că totul va lua sfârșit în 2020, așa cum se presupune?
- Dacă păstrăm dragostea reală prin toate intemperiile nu va exista sfârșit, îl vor cunoaște doar cei care nu cred.
- Mi-ai amintit, cineva a zis că iubirea e un păcat, crezi că acum sunt compromis?
- Tu ce crezi, l-ai citit pe Sartre?
- Nu-mi place, găsesc într-un film toată doza de andrenalină.
- Păi nu crezi că ajunge regia de care suntem înconjurați, în pauza dintre roluri merită măcar un citat celebru. Uite un exemplu, îmi spui ce crezi: " ...noi nu ne naștem liberi, ci suntem condamnati la libertate..”.
- Spuneai acum două minute că prin iubire ne mântuim, ce legătură are citatul cu realitatea?
- Cred că libertatea are măsură doar în puterea de a decide individual drumul ales, prin dragoste nu vor mai exista consecințe, doar înălțarea dintr-un spațiu invadat de constrângeri interioare.
- Îți poți continua cafeaua, Cristi! Nu știu cât va mai dura călătoria noastră, căutarea trăirilor cu intensitate în dragoste. Sub acoperișul comun, prin ea e singura continuitate, nimic nu va cunoaște sfârșitul!
- Asta e cel mai important, fără rețineri să rămâi cu fața spre viață!