22 Noiembrie

O noapte iar lîngă Farai mă făcea să mă simt deja căsătorit. Știam că ne mai trebuiau actele acelea, pentru noi avînd însă o importanță minoră, ele dovedesc doar legătura noastră legală pentru lumea din afară. Legătura noastră este cu totul în afara prejudecăților,sîntem uniți prin ceva mai tare decît ne scrie legea.
Am petrecut atîtea ore cu Farai, și niciodată nu mi s-a părut prea mult, niciodată nu mi-am dorit să rămîn singur cu gîndurile mele. Din contră, cînd ea este lîngă mine visez mai mult fiindcă visez parcă totul dublu, ea face parte din visurile mele, cu ea lîngă mine, cu ea împreună, fără ea nu-mi mai pot închipui restul vieții.
Am cunoscut înaintea ei vreo două trei fete, nu am fost nicicum cum s-ar spune ușă de biserică, dar nici una nu mi-a stăpînit gîndurile. Erau banale, fade, mă plictiseau cu pălăvrăgelile lor, despre vedete de cinema sau moda actuală, le lăsam să vorbească de abia așteptînd să rămîn singur. Cu Farai chiar cînd nu vorbim stăm de vorbă, ne înțelegem din priviri, între noi este atîta armonie și de fiecare dată mă simt relaxat, ușor și liniștit.
Acum vreo două zile stăteam pe terasă cu mama, eram numai noi doi, Farai se dusese sus să facă baie și tata era cu Filip la biroul acestuia. Mama mi-a spus parcă citindu-mi gîndurile; Andrei, ți-aduci aminte ce ți-am spus a doua zi cînd am ajuns aici?...am o presimțire că totul va fi bine, nu degeaba am suferit atît, și cred că asta este și pentru tine valabil. Te văd foarte gînditor aș vrea să-ți dau mai mult curaj, să ai încredere în viitor, eu întotdeauna am știut că nimic nu este întîmplător.
Și cînd stau să mă gîndesc,mama are dreptate, poate că așa a fost să fie, am ajuns la orfelinat, am crescut fără părinți printre străini cunoscînd din copilărie greutățile vieții. Cine știe, dacă aș fi rămas la părinții mei, așa cît și-a dorit de mult mama un copil poate aș fi ajuns un răsfățat, un copil de bani gata, un mofturos și poate un căpiat ca playboyul de la ambasadă. Soarta m-a adus aici, la capătul pămîntului să-l căutăm pe tata și să-mi găsesc în același timp tovarășa de viață. Toate astea le-am derulat de mii de ori în capul meu, de fiecare dată sînt din nou surprins de felul cum s-a schimbat viața mea, și ca de fiecare dată mi-e frică de dărnicia soartei. Acum îmi voi pune toată energia, toată concentrația, tot timpul car-mi va sta la dispoziție în rezolvatul formalităților ca să ne putem căsători și ca Farai să vină cu noi acasă.
Astfel de gînduri mă biciuiau noaptea răpindu-mi somnul și-mi era pe mine singur ciudă că mă apuca fără rost teama.
De dimineață, cînd am văzut-o pe Farai cît de liniștită și senină dormea lîngă mine, am rîs în sinea mea de gîndurile negre avute în timpul nopții. Ca de obicei, cînd a deschis ochii, m-a îmbrățișat fericită lipindu-se de mine iar eu am uitat neîncrederea care încercase să-mi otrăvească somnul.
Farai mi-a spus împotriva obișnuinței că-i este foame și că de abia așteaptă să coborîm și să stăm la masă cu părinții „ noștri „lucru care pe mine m-a bucurat observînd că ea deja se simte ca membru al familiei.
Mama și tata erau ca de obicei pe terasă, nu știu secretul lor, dorm mult mai puțin ca noi și totuși sînt în fiecare dimineață proaspeți și plini de energie, veseli și puși pe fapte mari, mai ales mama!
Micul dejun a fost minunat iar Farai era cea mai fericită punîndu-și în ceai linguri întregi de zahăr. Mama se uita uimită la ea remarcînd că dacă și-ar pune și ea în fiecare dimineață atîta zahăr în ceai, am fi nevoiți după aceea să-i vindem jeepul și să-i cumpărăm un elefant. Așa este mama, întotdeauna face haz de ea singură și mă uitam la ea cît era de mică în fotoliul de paie, de abia o vedeai. Ea are o slăbiciune pentru hainele albe și întotdeauna este îmbrăcată cu vreo rochie diafană albă, părul alb și pielea ei fină care nu se ardea niciodată de la soare o făcea să arate ca o silfidă gingașă și mi-era imposibil să mi-o închipui rotundă și dolofană. De aceea diferența dintre ea și Farai sare în ochi imediat. Farai este aproape cît mine de înaltă, subțire și mlădioasă ca o salcie, grațioasă și în același timp sprintenă ca o gazelă. Cînd se află amîndouă prin oraș oamenii se întorc uimiți după ele și-mi închipui de pe acum ce furori vor face acasă cînd vor pleca împreună la cumpărături. Mă bucur de pe acum și sunt foarte mîndru de ele!!
După micul dejun ne-am grăbit să plecăm la fotograf, luînd de data asta numai o mașină, tata stînd în față lîngă Machungwa iar eu am luat loc în spate între mama și Farai. Mă simțeam atît de bine între ele, îmi doream să nu se mai termine șoseaua, visam cu ochii deschiși și simțeam prin toți porii armonia și înțelegerea mută dintre noi toți.
Ajunși la fotograf am constatat ușurați că de data asta era deschis și intrînd am dat peste cap clopoțelul de deasupra ușii ce începuse să zbîrnîie disperat.
De după o perdea a apărut un bărbat între două vîrste care ne-a întîmpinat cu plecăciuni întrebîndu-ne respectuos ce dorințe avem.
Cred că era de undeva din India, culoarea pielii era roșcată-gălbuie iar părul negru și lucios era foarte drept și stătea lipit pe cap.
I-am explicat dorințele noastre iar el s-a apucat imediat de treabă făcînd din nou plecăciuni și trăgînd perdeaua la o parte.
Am intrat într-o cămăruță în care se afla un scaun în fața unui perete alb. Printr-o ușă care se afla la dreapta, fotograful a adus un stativ și un aparat de fotografiat pe care l-a legat cu o panglică în vîrful stativului. Machungwa care nu făcuse în viața lui fotografii era foarte impresionat și se uita pe furiș prin geamul de la ușă căutînd să vadă dacă arată bine. I-am făcut semn cu degetul mare ridicat că totul este în ordine cu el, lucru la care el a zîmbit rușinat iar simpatia mea pentru el făcuse loc unui sentiment de frăție.
Farai era naturală ca de obicei, mîndria ei înnăscută ajutînd-o să se simtă lejer în orice situație. Fotograful pe care aflasem că-l chema Ranjid ( deci am dedus eu bine cu India ) a invitat mai întîi pe Farai să ia loc pe scaun. După ce i-a spus ce poziție să ia, s-a postat în fața aparatului făcînd cîteva poze ca să putem alege pe cea mai bună. După aceea a venit rîndul lui Machungwa care zîmbind forțat de data asta, s-a așezat pe scaun încercînd să ia o mutră nepăsătoare ca și cum asta făcuse toată viața. Cînd Ranjid i-a spus că este gata a sărit însă imediat ca ars, fericit că scăpase de tortură.
Fotografiile nu le puteam lua din păcate imediat și nici a doua zi. Ranjid scuzîndu-se și făcînd iar plecăciuni, ne-a spus că durează cam patru zile dar pentru noi va încerca să le termine în două zile. Nu aveam încotro, tata a plătit totuși imediat pozele cu toată împotrivirea lui Ranjid care spunea că le putem plăti cînd le vom lua.
Mama care așteptase în acest timp răbdătoare pe un scaun, își făcuse ca de obicei tot felul de gînduri și după fața ei vedeam că avea iar o idee pe care eram foarte curios să o aflu.
-Ce părere aveți;…. pleznește ea strălucind cu toată față de mulțumire, să angajăm fotograful pentru nunta voastră, arată un om foarte de treabă și cinstit.
Idea nu este rea spune tata, numai că noi încă nu știm nici măcar în ce zi va fi asta, și nu-i putem promite fotografului nimic exact. Mama cu felul ei optimist a fluturat cu mîna spunînd că nu mai poate dura mult toată povestea că doar nu sîntem cine știe ce persoane importante pentru care trebuiesc făcute pregătiri speciale.
Am hotărît ca imediat ce am obținut aprobarea de la ambasadă să-l trimitem pe Machungwa la fotograf și să-l anunțe pe ce dată să se pregătească să fie liber. Ranjid a fost imediat de acord să vină cînd va fi nevoie desfăcînd în fața noastră un album în care erau expuse mai multe fotografii de nuntă ca mostre. Nu arătau deloc rău și ne-am hotărît definitiv ca el să ne fotografieze.
Ne-a condus cu plecăciunile obligatorii la ușă spunîndu-ne că este pentru el o mare cinste să ne servească.
După frecușul de la ambasadă ne-a făcut bine să cunoaștem un așa om.
Tata a propus pe drum înapoi, să ne oprim și să mîncăm undeva și să sărbătorim succesul care l-am avut cu fotograful.
Machungwa era mai zîmbitor ca oricînd dacă așa ceva mai era posibil. Parcă îi legase cineva cu fire invizibile colțurile guri de urechi.
Am oprit după sfatul lui Machungwa lîngă un restaurant ceva mai departe de centru unde nimeni nu făcea caz că el și Farai stăteau cu noi la masă. Mîncarea a fost gustoasă, după felul băștinașilor, fără sofisticații europene de care oricum nu duceam dorul.
La întoarcere am mai oprit de cîteva ori, mama exprimînd dorința să-i cumpărăm lui Machungwa îmbrăcăminte pentru drum.
Curios, de cînd l-am cunoscut, niciodată nu mi-am pus întrebarea de unde vine, unde stă și dacă are familie. La început am fost prea concentrați asupra întîmplărilor cu care am fost confruntați iar după aceea Machungwa făcea deja parte din grupul nostru încît nu-mi trecuse prin minte să-l întreb unde se ducea seara. Acum aflasem că el stă la niște prieteni, familie nu are și de mic a trebuit să-și vadă singur de grijă. Vestea aceasta m-a legat parcă și mai mult de el, și tot așa eram convins că drumurile noastre au fost dinainte pregătite să se încrucișeze.
Încă o dată m-am convins că nimic nu este întîmplător după cum spunea mama.
Ajunși la hotel, tata a propus ca Machungwa să se mute deja și el în hotel găsind acum aiurea ca el să plece mereu seara. Patronul hotelului a strîns din buze la vestea asta dar nu avea încotro, noi eram cei mai buni clienți ai lui. Machungwa la rîndul lui amuțise și cred că era și puțin speriat de întorsătura situației. Știam exact ce simte că doar și mie îmi pierise cîndva graiul observînd de la zi la zi cît de repede și ce întorsături poate lua viața. L-am ajutat să-și ducă lucrurile în camera lui și era vădit mișcat de gestul meu care pentru mine era absolut normal. Am o presimțire că vom deveni buni prieteni și de abia aștept să-i fac cunoștință cu Roman care-l va accepta așa cum l-am acceptat și eu.
Mama și tata au rămas pe terasă să se odihnească iar eu, Farai și Machungwa ne-am suit în mașină dorind să colindăm puțin prin împrejurimi.