Ajunsesem ca un soldat care tăia zilele din calendar, așteptând împlinirea celor șase luni, care aveau să mă apropie, sau nu, de împlinirea dorinței de a reâmbrăca haina militară.
Întro zo a venit directoarea la noi în birou și mi s-a adresat, nervoasă:
-Domnule Mihăilescu, de mâine de dimineață, sunteți detașat la controlul financiar intern, la centrală. Apoi, aparent fără legătură cu subiectul, a continuat:
--asta este soarta liceelor industriale, să fie la cheremul diverselor centrale, din diverse ministere. Nu poți conta pe un om că pac!, îl detașează centrala.
Am tăcut. Ce era să spun? Poate că schimbarea activității mă va face să simt mai puțin intens greutatea trecerii timpului.
Mariana nu era încântată deloc. Eu decisesem să nu mai merg cu mașina la serviciu, decât în situații de mare nevoie. Distanța din Drumul Taberei până la Gara de Est era de aproape duăzeci de kilometri.
Dimineața, când plecam la serviciu, întâlnem oameni care alergau spre gară, așa cum eu alergam, pe vremuri spre o altă gară. Viață de navetiști!
Pe vremea aceea, aproape în fiecare zi, îl vedeam pe Neluțu, bărbatul teodorei, că alerga spre același tren cu mine. Nu cred că mă cunoștea sau că mă mai ținea minte. El mergea cu același tren cu mine și cobora cu o stație înaintea mea. Seara, eu eram în tren și îl vedeam la peron, cum urca și el.
În vremea când lucram la IAS, și el lucra pe aceeași rută. Ne întâlneam în autobuzul de transport interurban.
Acum îl vedeam dimineața, din nou, pe același trase cu mine, coborând la aceeași stație. El mergea la gară, eu mergeam, pe jos, spre serviciu, îcă câteva sute de metri.
Ce ciudat mi se părea! Drumurile noastre s-au intersectat mai mereu. Eram elev în școala militară și făceam practică la un regiment, la Timișoara. La același regiment el își satisfăcea stagiul militar, obligatoriu, ca militar în termen. Dormitoarele noastre erau despărțite doar de un perete. Întro sâmbătă, când mă pregăteam să ies în oraș în ânvoire, am văzut-o pe Teodora la poarta regimentului. O clipă am avut o speranță, dar venise la el, la soțul ei. Ea nu m-a văzut dar nici eu nu i-am adresat nici o vorbă. Așa este viața! Uneori are niște ciudățenii pe care nu le înțelegi. Totuși, ănainte de a mă însura cu mariana, am mai sunat-o odată pe Teopdora:
-Sărut mâna!
-Bună!
-Te-am mai sunat încă odată să îți spun că vreau să mă însor.
Liniștea de pe rețelele de telefonie era întreruptă doar de niște interferențe.
-Casă de piatră!, mi-a spus, cu voce, forțat veselă, după o tăcere prelungă.
Și ce doream să-mi răspundă? Să-mi spună că îl lasă pe acela și că mă ia pe mine? Poate că ar fi făcut-o dacă m-ar fi iubit cu adevărat. Poate că a fost educată să rămână lângă bărbatul ei, orice s-ar fi întâmplat. Poate că dorea ca tatăl copilului ei să fie alături de copil.
Mi-am amintit că tata, dumnezeu să-l odihnească1, undeva întro gară, a rostit, la plecarea ei, pe o scară de tren niște cuvinte pline de speranță și năduf:
-Și totuși vei fi nevasta lui!
Vorbe de părinte necăjit, care și-ar fi dorit ca fiul lui, unicul său fiu, să se însoare cu fata pe care o iubea din copilărie.
În vremea aceea publicam poezii și proze prin tot felul de reviste de prin țară, de pe la Timișoara, Oradea, Iași, Brașov, Cluj.
La o revistă din Oradea, cu un nume frumos,”Þara visurilor noastre”, am trimes o proză care se numea „Then Years after”, adică după zece ani. Imaginam o revedere cu ea, fiecare după un mariaj eșuat, fiecare cu câte o fetiță de mână. Ei, vise de puști!
La centarlă, m-a primit contabilul șef, unul Nicolaiciuc, și mi-a spus că avea mare nevoie de mine dar, pentru început, să lucrez ca ajutor al șefului de birou contabilitate.
În birou lucrau douăzeci de fete și , singurul bărbat, șeful. Am primit un birou, ăn spatele încăperii. Nu mi s-a repartizat nicio lucrare anume. Fetele lucrau fiecare felia ei, necunoscând altă secțiune, iar eu lucram ca joker, pentru înlocuirea lor atunci când nu erau prezente.. Mai aveam , ca sarcină, întocmirea și verificarea de „carte mare”, o chestie contabilă, necesară ca instrument de verificare, analiză și raportări.
Era interesant să ai tot timpul sub ochi douăzeci de femei de vârste și situații sociale diferite:o băbuță, în prag de pansie, doamna Sărățeanu, veșnic pusă pe glume, o doamnă ce-și iubea cățelul la nebunie, o alta care avea un amant ofițer de pompieri, cu care se vedea aproape zilnic... Numai Nuți nu era căsătorită. Dacă nu aș fi știut că are și doi copii, la cele circa patruzeci de kilograme ale ei, ai fi crezut că este o elevă de gimnaziu. Pentrucă am fost mereu un bun ascultător, și , de regulă, bărbații sunt confidenți de încredere, am devenit depozitarul secretelor celor douăzeci de femei, dar și sfătuitorul acestora.
Eram alături de ele: îngrijorată că nu mi-a venit ciclul, geloasă pe amant, supărată că m-a bătut soțul, temătoare pentru sănătatea unui părinte bătrân și bolnav. Toate aceste probleme ale lor
mă ajutau să mai uit din problemele mele.
Atitudinea inflexibilă și din ce în ce mai distantă a Marianei mă oprea să mai fac pași spre o apropiere fizică. Eschivele, mai mult sau mai puțin delicate, refuzurile directe, însoțite de cuvinte cazone, îmi tăiau dorința de apropiere. Sau poate îmi căutam scuze?
Ajunsesem la nivelul la care, întro noapte, ca atunci când eram militar în termen, să am un vis erotic încheiat cu o ejaculare tumultuoasă. Ce senzație neplăcută! M-am strecurat, tiptil, din pat și mi-am spălat pijamaua.
Nu sunt și nici nu am fost vreodată un bărbat frumos, ba chiar, aș putea spune, nici comun.Urâțenia mea nu era evidentă, dar vaga asimetrie a ochilor, o deviație de sept nazal și buza superioară cam subțire, puteau duce, ca ansamblu la ideia: „e cam urâțel, tipul!”
Complexul acesta l-am avut de mic, dublat de timiditate, așa că a trebuit să compensez prin atitudine și discurs.
Întro zi, amanta pompierului, Mica, m-a surprins cu o întrebare:
-Domnul Mihai, îți mai amintești cum a fost când te-ai culcat cu prima femeie din viață?
M-a șocat întrebarea, am stat puțin să-mi revin din uluială și i-am răspuns:
-E important să știi chestii așa intime despre mine?
-Pe toți bărbații cu care am făcut sex i-am întrebat, și toți mi-au răspuns.
-Să înțeleg că asta ar fi o propunere?
-A, nu! A răspuns ea, repezit, înroșindu-se. Nu m-am exprimat chiar corect. Am vrut să spun că i-am întrebat pe toți bărbații de care am fost mai apropiată emoțional...
-Mica, tu chiar vrei să știi chestii de genul acesta?
-Da! Sunt curioasă! Cu atâtea femei în birou, nu te-ai manifestat cu niciun fel de apropiere de vreuna dintre noi și , slavă Domnului, sunt ceva disponibilități...
-Poate că am făcut-o, dar sunt un tip discret...
-Rari sunt bărbații discreți. De obicei, la primul pahar de vin, când sunt în „haită”, încep să poevestească și ce nu au făcut.
-Observația ta mi se pare, pe cât de corectă, pe atât de adevărată.
Era sfârșitul programului și coboram cu Mica pe scări spre ieșirea din fabrică. Ea mă prinsese de braț, fără ostentație, ca între colegi. Cochetam cu gândul că este o femeie care aratî bine, este măritată și abordabilă.
-Eibine, ne oprim la o cafea și-ți voi povesti, dacă nu ai luat foc...
-Cum adică, dacă nu am luat foc? Ce vrei să spui*
Am vrut să te întreb dacă nu-ți vine pompierul.
-Azi nu vine, e cu nevasta la socri.
Am intrat la o terasă, lângă gară și am comandat douîă cafele și douî pahare cu apă minerală. Am privit-o din spate, în timp ce duceam tava la masă. Nu era de lepădat, arăta bine, chiar putea fiun „trofeu”.
Am așezat cafele și apa și am luat loc. A intrat pe terasă o țigăncușă cu fluor, căreia i-am făcut semn, să se apropie. Am cumpărat toții trandafirii din brațele fetei și i-am oferit Micăi. Ea și-a oprit pentru câteva secunde privirea aceea , verde și fierbinte, în ocii mei:
-Să nu-mi spui că...
-Nu! Încă nu spun nimic pentrucă ești ocupată
Și-a așezat picior peste picior urmărindu-mi privire ce-i mângâia pulpele;
-Ai început ofensiva? Hai , te rog povestește-mi despre cum ai pierdut fecioria!
O priveam atent la baza urechii, acolo unde gâtul este tivit cu puf de piersică. Ea m-a prins de mână și mi-a spus:
-Când voi fi liberă, și nu cred că este departe clipa, ești primul pe carnețelul de bal. Acum spune! Spune tot!