Duminică de dimineață m-am dus la Florentina și am luat-o la ștrand.
Apa era rece. Dar stăteam și ne bucuram de soare. Ne jucam „fazan”, cu nume de personaje mitologice din Grecia. M-a învins, fără drept de apel. Þinea minte toate nimfele, toți centaurii, ce mai, aproape toate personajele secundare. Apoi ne-am jucat privind un fir de iarbă, pe care urca o furnică. I-am propus să ne imaginăm că suntem din ce în ce mai mic și că am ajuns la dimensiunea unui firișor de nisip, de la baza firului de iarbă.
-Ce vezi, Florentina?
-Tăticule, firul de iarbă este uriaș!. Și ce fioroasă este fuurnica asta imensă!
Jocul nostru a fost întrerupt de niște stropi reci de apă, ce ne-au căzut pe pieile încinse. M-am întors cu fața spre direcția din care veniseră stropii și am zărit-o pe Mina, lângă o femeie splendidă, cu un corp superb și cu un chip plin de feminitate, o feminitate în pragul maturității depline.
-Mamă, să ți-l prezintpe domnul Mihai!
Am săutat mâna mamei și apoi a fiicei. Mama, privindu-mă cu atenție, mi s-a adresat, un pic însinuant:
-Deci așa arată ...”cenaclul școlii...”
-Nu, doamnă eu sunt unul dintre coordonatori.
Am prezentat-o pe Florentina și și-au dat mâinile. Mina, pentru o clipă, a redevenit copil, cerându-i Florentinei să vină cu ea și să se joace amândouă la nisip.
Am rămas lângă Jeni, așa se prezentase, mama. M-am simțit dator să o întreb:
-Beți un suc?
- Sigur! Mulțumesc!
Am băut sucurile și în timp ce savuram băuturile răcoritoare, încercam să fac o paralelă între cum arată cele două, mamă și fiică. Privirea mea, cam scrutătoare a fost, probabil, interpretată greșit.
-Vă rog să poftiți pe la noi. Mina are numărul dumneavoastră de telefon?
-Da, îl are.
-Poate miercuri seara, când Mina este la antrenament, ne faceți o vizită.-_Sigur, voi veni, mi-ar face plăcere să mai discutăm, ca doi părinți, ceva probleme mai serioase..
-Nu mai sunați! Vă aștept, vă explică Mina cum să ajungeți.
Fetele noastre s-au întors de la nisip, ținându-se de mână. Am sărutat mâna celor două femei și Mina a întrebat-o pe Florentina:
-Pot să vin pe la tine să ne mai jucăm?
Privirea întrebător rugătoare a Floricicăi m-a determinat să răspund:
-Sigur, când vrei și când nu ești la...antrenament.
Mina mi-a surprins privirea mai „bărbătească” ce îi cântărea mama. S-a întors pe călcâie și a venit fugind și mi-a șuierat la ureche :
-Să nu te prind!
Am dus-o pe Floricica la bunica ei. Am sunat-o pe Mariana la Ofițerul de serviciu de la unitatea din făgăraș și acesta mi-a spus că „fetele sunt în oraș, se relaxează!”
-Când se întoarce, vă rog să îi spuneți că a căutat-o soțul și că o rog, când se întoarce, să mă sune.
Am privit un meci la televizor. Era anost așa că am renunțat și mi-am luat o carte să citesc., mi-am pus muzică și m-am cufundat în fotoliu.
Radiocasetofonul Sony mi-l cumpărase un student străin, din shop, made în Japan!
Muzica lui Vivaldi se insinua în toate colțurile încăperii.Treceam paginile, una după alta, cu plăcere. Acordurile din „Primăvara” m-au sustras lecturii. Priveam tavanul și ochii mi-au căzut pe corpul de bibliotecă, ultimul de sus, înțesat cu volume de poezie.
La cutremurul din 1977, pătuțul Florentinei era așezat lângă bibliotecă. La televizor era un film bulgăresc; „Dulce și amar”.La etajul 10, acolo unde locuiam noi, amplitudinea cutremurului a avut un metru și patruzecișișapte de centimetri. Mi-am dat seama că este cutremurși, strigând la
Mariana să se așeze în tocul ușii iar eu m-am aplecat deasupra pătuțului să iau fata. Corpurile de bibliotecă mi-au căzut pe spate. Cutremurul , care părea că nu se mai termină, s-a potolit. În casă era un adevărat dezastru:ghivecele cu flori erau sparte și căzute pe covor, lustra se lovise de tavan spărgându-se globurile,dulapul de bucătărie se prăbușise , cu tot ce era în el, peste ușa aragazului, care se deschisese din clătinat. În bucătărie, pe jos, erau măsline cu ulei cu tot, lapte praf, pământ din ghivecele sparte.
Am ridicat dulapul, din care curgeau cioburi de veselă, am verificat dacă mai suntem alimentați cu gaze, și apoi am încercat să sun la regiment. Telefoanele erau blocate din cauza reșelelor suprasolicitate.
Florentina dormea. Am așezat-o pe pat și apoi am mângâiat-o pe mariana care plângea încetișor. Ea dorea să ieșim în stradă dar i-am spus că scările nu sunt o zonă sigură și că ar fi bine să mai așteptăm să coboare ceilalți locatari.
Se potoliseră și țipetele de pe holuri. Curentul electric era întrerupt. Am dat drumul la un aparat de radio cu tranzistori și am ascultat știrile.
M-am îmbrăcat în uniformă și am plecat la unitate. Aproape trei săptămâni nu am venit acasă. Trimeteam zilnic un soldat cu pâine și cu apă, acasă, iar eu, cu șoferul de pe camionul de aprovizionare, conduceam alternativ, făcând aprovizionarea și distribuția hranei. La circa șase mii de oameni.
Muzica se oprise. Se fpcuse târziu și am decis ca sâmbăta următoare să mă duc la mariana, ca să rămân și peste noapte ca duminică să putem face o excursie prin împrejurimi.
Am sunat din nou la Ofițerul de Serviciu și am cerut-o la telefon. Era ora douăzeciși două și treizeci de minute.
După câteva minute, Mariana a venit la telefon:
-Ce este, dragă, m-ai pierdut?
-Þi-am lăsat vorbă să mă suni!
-M-am gândit că te-ai culcat și nu am vrut să te deranjez.
-Sâmbătă vin la Făgăraș și voi pleca duminică seara.
-Nu veni...E ziua unei colege și mergem la un restaurant. Ce să cauți tu aici?
Am tăcut.
Ce să caut eu la soția mea?