Voi nu știți cine au fost comuniștii, mă. Voi nu știți nici ce idioată e lume asta, asta pe care o vedeți și care așa a fost, din toate timpurile. Acum ce v-ați adunat aici ca la circ, credeți că dacă am venit de la balamuc nu știu ce spun? Sau nu am conduită, nu am ținută, cum zic ăia care se înghesuie să arate că sunt fețe subțiri pe la televizor. Dar nu sunt, mă! Nu sunt, așa cum poșirca asta a mea din pahar nu e Havanna Club. Ssst. Să nu ne audă cineva. În tot locul este cineva care ascultă. A fost odată când și pentru mine curgea lapte și miere. Când tăiam, tot la câteva luni, vițelul cel gras. Fătat în curtea mea, în poiata mea și pe care, he...he, cică n-aveam voie să-l tai și să-l mânc. Douăsute am tăiat, de fapt ce zic, douăzeci, nu mai știu în câți ani, toți vițeii fătați în curtea mea. Restul de la stat. Pe ai mei îi căsăpeam după miezul nopții, în bătătura din curtea animalelor, aveam acolo un prun bătrân, așa l-am pomenit.Agățam animalul cu o curelușă eu și cu Vica, nevastă-mea, fie iertată, îl trăgeam sus, în prun, cu ciga. Ce, nu știți ce-i aia? Se vede că n-ați trăit la țară. E un scripete, uite așa, cam cât pumnul meu. După ce-l ridicam cu capul la vale trăgeam pielea de pe ei și-l tranșam. Pielea o adunam repede în saci dinainte pregătiți, puneam acolo capul și copitele și le astupam la fel de repede cu pământ, în groapa pregătită de cu seară, în spatele grajdului. Dacă mă prindeu, mergeam la bulău. Trei ani luam pe ușor, că nu aveam antecedente.
A mers așa vreo doi ani, dar cum se spunea că "și pereții au ochi și urechi", se pare că ochiul dracului din grindă m-a văzut și m-a spus cui trebuia. Într-o seară, pe când numaice m-am întors de la verg, ce, nu știți ce-i ăla, adică de la șut, de la schimb, de la volan, că eram șofer și căram lemne, și închisesem cotețul găinilor, am auzit că mă strigă cineva la poartă. "Cine-i acolo"? întreb. "Dracu gol" îmi răspunde. M-a luat așa, cu furnicat pe șira spinării, când i-am auzit vocea. Dracu Gol era porecla lui Simion, șeful de post. Cum se spune în Scriptură că nu poți vedea fața Celui Sfânt și apoi să trăiești, așa nu puteai primi vizita acestui sticlete fără să te apuce groaza. Avea către doi metri, papuci numărul cincizeci și o palmă mare și grea cât gheara ursului din pădure. Nu scăpa nimeni întreg din mâna sa. Dacă te chema la post și te cerceta el, mânca-ți-aș gura ta, dacă mai ajungeai acasă două zile. Mai întâi te chinuia o jumătate de noapte ca să facă procesu verbal, scria greu, cu litere de tipar, zicea că are reumatism, da eu cred că nu știa să scrie decât cu încetinitorul, adică pe litere. Apoi te muncea două zile, după care te lua din nou la interogatoriu. Dacă tot nu vomitai tot din tine îl chema pe Licurici, ajutorul său, care oricum era pe-aproape și îți punea fiarele pe mâini. Lua altă pereche de cătușe și le prindea peste alea de pe mâinile tale și te agăța într-un cuier din perete, cu fața la zid, pe vârfuri. Apoi Licurici făcea șopârle cu pulanul pe spinarea ta. Când leșinai aruncau peste tine o găleată de apă. Musai să spui și laptele pe care l-ai supt. Sau nu l-ai supt. Nu existau nevinovați în sector. "Ce doriți?", l-am întrebat timid pe șef. Ai o reclamație. "Ar fi bine să vii acu". Înnădușisem, un mușuroi de furnici lucra de zor prin șalele mele. Cei chemați seara erau terminați." Da nu se poate dimineață" am încercat eu marea cu degetul. "Nu, acu. E ordin". N-am apucat să-i spun Vicăi nimic. Am plecat în cămașă - deși era toamnă târzie mi se făcuse groaznic de cald. Da n-am pățit atunci nimic. Cineva mă iubea și a avut grijă de mine.
Dracu Gol m-a băgat în biroul său, o cameră întunecată cu pereții viorii. Acu-i acu, mă gândeam. Ce, vă e frică, nu? Voi cum v-ați fi simțit cu o namilă de doi metri, cu table grele pe umeri, în fața voastră și cu un pulan de cauciuc așezat ornamental pe masă? Nu era bine deloc. "Ascultă mă, ăsta, cum îți zice. Știi că a venit aseară un drăcușor din iad și mi-a spus o poveste, adică ce mai, tu tai viței. Tu încalci legile țării, tu ești un trădător de țară. Tu sabotezi economia națională".
M-am întors acasă după miezul nopții. Vecinii, doar unul dintre ei se pare că ciripise, mă priveau cu mirare prin garduri. Parcă vedeau un strigoi. Nu se așteptau să mă întorc. Da Vica mi-a ieșit în cale și m-a luat în brațe. Toată noaptea a stat mută lângă mine. Când am vrut să-i povestesc, nu m-a lăssat, mi-a acoperit gura cu palma. A arătat spre perete și parcă chiar clipea acolo ochiul dracului. "Nu-mi spune nimic", mi-a cerut ea atunci. M-am auzit doar oftând și spunând "Nici dracu nu-i atât de negru precum pare"
De la acea întâlnire cu adjutantul tăiam doi viței pe săptămână, îi tranșam, selectam carnea, o parte mergea la domnu colonel X, o parte la cantina partidului, pe din dos, bineînțeles. O parte la șeful de la Sanepid. Altă dată jucau fotbal cei de la județeana de partid. Venea comanda. Și de la penitenciar veneau comenzi. Oameni grei. Nu, dacă mă întrebați, nu i-am văzut niciodată. Îmi aduceau oamnenii lui Dracu Gol marfa direct de la CAP. Cum, nu știți ce-i aia? Cooperativa Agricolă de Producție, averea obștească. Dimineața veterinarul făcea proces verbal pentru vițel: moarte subită, mort de diaree, mort de gălbează, mort... ce mai. Și păpica pleca la domnii cu stele, cu epoleți, cu... rahat. Mă rog. Păpica pleca, E deajuns.
M-au lăsat aș vreo cinci ani. După care pe Dracu Gol l-au cules într-o dimineață de pe drumul forestier, la vreo zece kilometrii de sat. Era călcat de mașină și lățit ca o scovardă. Unii spuneau că fusese după cerbi, avea și acolo oamenii lui, care împușcau cerbi din fondul de la Rotunda, unde vâna direct Ceaușescu, numai că cineva se săturase de el. Știa prea multe. Pe mine m-au luat după vreo două luni. Au venit într-o seară. Erau patru, unul era procuror. Mi-au arătat mandatul, au mers țintă în spatele grajdului, exact în locul în care îngropasem pieile și borhoturile de viței. Au dat pământul la o parte. Mirosea ca în cimitir, a hoit. Ca toată șandramaua aceea de comunism. Mi-au dat șase ani. Am făcut doi. M-a salvat revoluția. La gherlă am avut noroc. Se zvonise că eu l-am călcat cu peridocu de lemene pe Simion. De aceea m-au poreclit Peridoc. Da, asta mi-a prins chiar bine. Mi-au luat pușcăriașii frica. Da nu eu l-am călcat pe Dracu Gol cu mașina. În seara aceea mă văzuseră toți beat criță la birt, la "Nana". Birtul din sat. Așa îi spunea. Cei ce m-au văzut au jurat că deabia mă ținusem în noaptea aceea pe picioare. Chiar și cei ce nu m-au văzut au jurat. Scăpaseră de un blestem: Dracu Gol. Nu cred că era cineva să-i fi părut rău de el. Nici chiar nevastă-sa. Că s-a căsătorit după un an. Cu adjunctul, cu Licurici. Apoi a venit revoluția și pe Licurici l-au alungat cu pietre din sat. S-a întors la el, în Regat, în locul natal, unde, cică s-a ales primar. Numai că l-a omorât și pe el o căruță într-o noapte. Era a ciurdarului satului, așa am auzit. Se îmbătase la un priveghi și plecase fără felinar, iar calul se speriase din senin. Șandramaua a dat peste Licurici care se întorcea pe întuneric de la o țiitoare de peste vale. L-a făcut zdrențe de carne. Þâșnea sângele pe spițele roților cum țâșnea din spatele celor pe care-i tăbăcise el, atâția ani, în cuierul din arestul poliției. Așa mi-a povestit cineva. Da acolo i-a fost sfârșitu. Că nimic nu se întâmplă fără voia Celui Prea Sfînt. Prea știa și făcuse multe și mult rău.
Da ce v-am spus eu, mă, mucoșilor, toate astea. Voi nu știți ce a fost comunismul. Nu știți numic. Mai aud pe unii spunând "comuniștii e buni". Nu e buni, mă, să nu poți mânca tu vita ta, când nu se găsea nici urmă de carne pe tarabe. Să te închidă, pentru ce? Că ți-e foame? Da alde Licurici și cei pentru care am tăiat eu două sute de vite, cei cu fețe sibțiri, ei aveau dreptul. Aveau. Legea e pentru cei săraci, dar știți ce, mă? E făcută de cei puternici. Pentru mine, pentru voi. Acu nu vă mai holbați așa. Eu încă odată vă spun:"pereții au ochi și urechi". Aveți de grijă. Din fiecare ungher poate spiona un comunist. Da să nu-mi spuneți mie Peridoc dacă l-am călcat eu pe Dracu Gol. L-a călcat talpa iadului. Ssst...