– Ia uită-te numa’ la el unde a mutat lăptăria procletul!...Muta-i-ar Dumnezeu
fălcile de fariseu, îsta-i birău?!... S-o lăudat că face câte-n lună și stele, ș-o făcut din căcat bici și se mai laudă că pușcă la capăt, ’tui răgălia mâne-sa de birău, că nu-i bun de nimnica – boscorodea unchiul Fedea cu desagii pe umăr, ducând două ulcioare de lapte la punctul de colectare a laptelui. – Până a fost Ionu a lu’ Căpăstru birău, lăptăria era la ovreul Mendel, iar căcănarul asta trebuia s-o mute la dracu-n praznic to’mai dincolo de râu la bătrâna Borhoie, că-i mătușă-sa, tun-o dracu și pe ea s-o tune! Și încă are coraju’ să-mi spună: «Unchiule Fedea noi suntem oarece neamuri.» Câinele nostru o umblat la cățeaua lor și iacătă deja suntem de ai noștri!... Nu vreau să am așe mare mândrie de a si neam cu Ciopoieni. Cine nu-l îine minte pe bătrânul Ilie Ciopoi? Număra toate cotețele de găini prin sat, ca tare mult îi mai plăcea ordinea. Numa’ penele și găinațu’ rămânea pe unde trecea. Da nici îsta nu fugi departe de moșu-su. Că iute ce i-o fătat mintea – să mute lăptăria dincolo de râu, ca eu să mă duc to’mai până-n capul satului ca să trec dincolo peste podul de la Horșlog, ca altfel nu-i modru de trecut râul. Trece-ar tractorul ifetului peste el de bitangă! Până ajung cu lăptățâna la Borhoie și mă întorc înapoi, deja bongăne clopotele de amiază.
– ’neața Fedea! – îl salută Ion a lui Petrea Mutului. – Da ce ai început să
boscorodești singur ca bătrâna Pălagă?
– Așe dimineață bună să-i fie birăului nos’ c-o mutat lăptăria tom’ai la Borhoia,
dincolo de râu! – răspunse unchiul Fedea supărat că-l auzise Ion boscorodind singur.
– Ha-ha-ha! – râse Ion. – Păi tu nu ști Fedea că orice mână spre buzunarul său se
îndoaie?
– Păi eu nu am nimic cu mâna lui, îndoi-o-ar reumatismul s-o îndoaie, de n-ar si
mutat lăptăria, că uite amu trebuie să mă duc până la podul Horșlogulșui ca să trec dincolo. Vai ș-amar de capul nostru Ione cu așe birău!
– Apăi vezi tu Fedea că îștia o făcut punte lângă Doroftei!
– Care îștia? – se miră unchiul Fedea.
– Păi îștia a birăului, de la sfatu’ popular.
«Ia te uită la el! Da poate nici nu-i atât de bitangă cum îl cred vomenii, – gândi
unchiul Fedea. – O făcut punte peste râu, poate trage și ilectrica-n sat, cine ști’?... Da bine c-o făcut punte ca să nu mai tropotesc până-n capătu’ satului și-napoi.
Ajuns la punte unchiul Fedea fluieră a mirare văzând așe o frumusețe de punte.
«Da-i-ar Dumnezeu sănătate pentru așe punte! Uite-o nouă-nouță din scândură ghembăluită, să te tot uiți la așe frumușețe de punte! Îți vine să te descalți înainte de a călca pe ea.» – nu mai putea de bucurie unchiul Fedea.
Dar când ajunse pe la mijlocul punții, deodată se auzi un «R-r-r-up» și un «Tr-r-r-osc!» după aceea un «A-a-a-a-a!» și un «Pleosc!»
Ud leorcă, murdar, julit și zgâriat, unchiul Fedea abia a ieșit viu din apă. Despre ulcioare?... Cred că nu mai are rost să vorbim.
– Bată-l Dumnezeu să-l bată de tâlhar! Iar încă îl laud și mă bucur ’tui sfecla mâne-
sa– înjură unchiul Fedea și porni bombănid către casă.
– Apăi după cum văd Fedea tu ai căzut în apă! – îi spuse când îl zări Ion a lui
Petrea Mutu.
– Am căzut! – scuipă cu năduf unchiul Fedea.
– Apăi așe-ți trabă, că io te-am avertizat, că puntea a făcut-o îia a birăului de la
sfatu’ popular și tu musai te-ai și suit pe ea.