Azi am ieșit la o cafea cu Clyde. Clyde Barrow. Era să nu-l recunosc. S-a schimbat mult de ultima oară când l-am văzut

Ne-am întâlnit pe o stradă îngustă, ascunsă de orice ochi prea curios. Nu ne-am putut permite luxul de a sta pe o terasă îmbietoare, ci am adus eu niște cafea columbiană primită mai demult de la Pablo, ferecată într-un termos.

Eram temători. Nu știam ce să ne spunem. Cu ce să începem. Ce cuvinte să ne alegem ca să nu atragem atenția. L-am privit îndelung, în timp ce el trăgea cu disperare dintr-o țigară rulată. Mă simțeam suspendată între două clipiri ale ochilor săi vigilenți. Cineva în spatele meu, a trântit portiera unei mașini și am scăpat cafeaua pe jos. Inima-mi fusese ca un arc ce a țopăit eliberat de presiune.

În fix acea secundă, l-am strâns în brațe. Știam că nu o să ne vedem prea curând. I-am simțit odoarea de teamă, de tupeu, de victorie, de ludic. M-a dezlipit nervos de el și într-o secundă mi-a retezat dorința de a lăcrima.

„Femeie, dacă ar fi să știu că azi dau ultima spargere, ți-aș sparge necunoscutul și nu ți l-aș mai da niciodată. Decât dacă ești cuminte. Dacă astăzi aș fura ultima oară ceva, ți-aș smulge zâmbetul ăla erogen de pe față și l-aș pune la presat în portofel. Desigur, pentru asta, aș fura un portofel înainte. Dar, iubire, mă numesc Clyde Barrow. O să mă mulțumesc azi cu câteva picături de salivă.”

Și Clyde și-a strecurat glossa pulsatilă între incisivii mei.

A apus soarele într-o băltuță de roz princiar, iar domnul Barrow a simțit cum îi crește viața-n sânge. Zilele de vară sunt oribile: impregnate de praf și sudori felurite, populate de gângănii enervante, asezonate cu iritații dureroase. Dar cel mai bun lucru la o zi de vară este apusul. Iar Clyde a știut asta când mi-a dat întâlnire la o oră crepusculară. Ziua este cine vrea. La apus, e un semizeu. Noaptea, e mai presus de oricine.

Mi-a eliberat talia prinsă în strânsoarea brațului său și a plecat. S-a întors doar pentru a-mi zâmbi șugubăț: „Þine minte, Femeie! Eu fur lucruri materiale doar pentru a-mi cultiva imaterialitatea. Eu știu să fur Timp.”

„Clyde!”, am icnit strâmb. Dar Clyde se pierduse deja după colțul străzii. Vroiam doar să-i spun că o să-mi fie dor de el.

Dar, Clyde scumpule, hoții de frumusețe sunt damnați să se întâlnească la crepuscul. Acesta e singurul lucru pe care nu l-ai putea fura: dorul. L-ai câștigat pe drept.

Bonnie era pitită după un semafor intermitent. Îl cunoaște și nu se supără. Spiritul sălbătic supraviețuiește doar simbiotic cu un altul. Umbrele lor s-au strâns pătimaș și s-au vaporizat în mister.

Cu bine, B.P.! Cu bine, C.B.! Îmi place viața voastră nocturnă. Nopțile mele sunt mai proaspete dacă vă știu strecurați în ele. Eu rămân să isprăvesc toate zilele astea obositoare de vară ce vor veni.