agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1428 .



Pijamale neterminate si oameni de nicaieri, uniti-va!
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cipri ciuciu ]

2010-10-08  |     | 



In incercarea de-a gasi un sens la fiecare bilet compostat, cele mai multe maicute uita de cele trei culori ale semaforului. Nimic nu moare, totul ciripeste in continuu, urechile ne sunt incapatanate doar. Iar pasarica spuse “nu, nu nu nu… ultimul biscuit e al tau, prietenul meu neinaripat”. Si-amandoi au mancat firmituri pana cand soarele s-a preschimbt in cub.
Am batut intr-o seara cu pumnul strans, incet, in fruntea unei pasari. Dormea in curtea mea. Si-a ridicat o spranceana pana peste mine si am inteles ca ma chema in ea. Am stat in ea pret de o secunda, timp in care pasarea mi-a povestit tot ce nu stiam despre alchimia din spatele dragostei, a stranutului ori a oamenilor mici care trec prin viata cu scaune sub picioare, de teama de-a nu fi subliniati. Pasarea plange. Astazi. Vine in fiecare seara plangand cu ambele sprancene ridicate si nu mai pot sa o vad. Deschide gura, piuie ritmic la usa mea in fiecare seara. De fiecare data imi plange o alta poveste. Ieri a fost povestea omului ce stia sa numere dar nu avea ce, acum o saptamana imi spunea de unde vin nervii si ce cauta ei de fapt, in cine se ascund, pe cine iubesc si pe cine nu, acum cateva saptamani imi amintesc ca imi povestea de ce zambesc copii doar atunci cand vor ei si multe alte povesti pe care nu ai cum sa le ignori. Am inteles ca plansul atrage atentia dar in egala masura, incurajeaza pasivitatea. Cand pasarea plange, o ascult. Cand povestea ma supara, imi ridic pur si simplu o pleoapa si o invit la randu-mi, in mine. De cand o stiu, nu m-a vizitat asa cum trebuie. La fiecare urma de apropiere, incepea sa se invarta pe loc, sa-si miste penele una cate una, avand grija ca eu sa observ exact pana potrivita, asigurandu-se in acelasi timp ca uit de goliciunea mea.
In camera e frig, lumina de-afara se-ncapataneaza sa intre si noaptea aduce o alta poveste din partea aceleasi pasari. Dar pana cand sa-nveti?
De fiecare data inainte de culcare, imi scot ochii si ii trimit in lume. Le dau bani de buzunar, atat cat sa nu fie luati la intrebari si dincolo de asta, e treaba lor. Odata cu ochii imi desurubez mainile si picioarele si le asez frumos la marginea patului. Corpul il las in pat si capul undeva sub perna. Intr-un fel sau altul, capul observ ca are minte proprie si spre dimineata il gasesc intotdeaunu pe perna. Imi plac surprizele pe care corpul meu mi le face. De sarbatori nu pot sa nu observ micile schimbari. Devreme ce se misca, devreme ce fiecare membru ori bucata de piele isi cauta sensul, schimbarile esitivale devin inevitabile. Cateodata ne asezam la masa, aproape de geam, si stam la mila pasarii din curte – fiecare pe scaunul lui. Cateodata picioarele sorb ceaiul doar ca sa supere mainile. Mainile cauta eleganta pana si la toaleta. Nu accepta badarania picioarelor si in toata povestea asta ochii raman impartiali, dar ceva in privirea lor moare cu fiecare cearta. Trupul asista neputicios la fiecare cantec. Incearca sa aplaude dar mainile sunt prea ocupate cu eleganta. Incearca sa plece, dar picioarele se-ncapataneaza sa inghita pana si ultimele note. Eu ii privesc pe toti cei de pe scaune si ii intreb ocazional “Un ceai? O bere?”. Pasarea canta, scaunele asista si eu nu pot sa nu ma-ntreb de ce am scaune goale in dormitor, de ce am zgomote in ceafa, de ce miroase totul a apa si de ce cand ma pun in pat, am senzatia ca ma trezesc. M-acopar.
In fiecare miercuri, strang toate umerasele din oras si le agat in copaci – asa, cat sa sara lumea dupa ele. Apoi le fotografiez si scriu pe toate pozele: casa lui x, casa lui y, pana cand toata lumea are o casa. Apoi invit oamenii in noile lor case si de-acolo sus, ne uitam la maruntele cladiri ce ne-au servit drept pat. Ne place joia, pentru ca joia toata lumea merge in vizita pe la toata lumea. Ne lasam hainele acasa si ne plimbam de la unul la altul, admirandu-ne piesele de schimb si privirile ce vin odata cu ele. Spre seara ne scoatem limbile si le plimbam de la unul la altul, in special pe la cei cu piese de schimb mai putine, in special pe la cei care – dintr-un motiv sau altul – au decis sa isi ia umerasul si sa mearga in pat. Noaptea asteptam cu totii pasarile cu pleoape mari si ne-adunam claie peste gramada in fata celei mai galagioase dintre ele. Dar cum niciunul din noi nu intelege decat propria pasare, ne ghidam dupa cel cu pasarea mai galagioasa. Lumea rade, lumea se mira, picioarele alearga de bucurie, mainile se arunca peste capete si ochii se-ntreaba in permanenta de ce zambim.
Cand toata lumea a ineteles povestea, ma ridic frumos in picioare si strang toate fotografiile. Oamenii cu piese cu tot coboara si eu ii privesc de pe umerasul meu, plutind spre paturile lor. Apoi, ma-ntorc la pasarea mea si o rog sa ma primeasca in ea. Nu inteleg nimic din trilurile celorlalte si nu vreau decat sa dorm in a mea. Pret de-o secunda. Apoi m-adun si ma trezesc. M-acopar.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!