(Amintiri cu Ioan Covaci)

«Îmi place cum scrii, dar mai ales cum îți botezi articolele...», chiar așa a spus: «cum îți botezi articolele...» Þin minte de parcă a fost ieri, deși trecuseră peste zece ani de atunci. Mi-a propus o pagină de umor la revista «Curierul ucrainean», al cărei redactor era. Pagina a «botezat-o» chiar el: «Din desaga lui Mihai Traista» (a apărut timp de patru ani).
Atunci la redacția «Curierului ucrainean» de pe Calea Victoriei, la un pahar de horincă de Maramureș, cu o bucată de slană afumată în față, împreună cu marele grafician Vasile Socoliuc pe care îl cunoșteam mai demult, pot spune că am găsit în persona scriitorului, traducătorului și gazetarului Ion Covaci un mare îndrumător și ocrotitor. Poate asta se datora și faptului că aveam un prieten comun, pe cel mai «barbar» poet din nord, pe dragul de Echim, Echim Vancea.
Pe urmă ne-am întălnit de nenumărate ori, la redacție, aproape de fiecare dată ieșeam la o bere, mă fotografia cu telefonul mobil, pe urmă îmi trimitea pozele pe e-mail însoțite întotdeauna de câteva rânduri haioase. Îi plăcea foarte mult să fotografieze și întotdeauna găsea ceva interesant de fotografiat.
De câteva ori m-a invitat la restaurantul de la Uniunea Scriitorilor, unde mă prezenta prietenilor săi ca pe «un prozator care promite...», mi-a dat și recomandare scrisă pentru Asociația Scriitorilor din București. Odată încerca să mă prezinte lui Breban, bineînțeles că Breban nu prea avea chef, ceea ce l-a necăjit un pic. Demulte ori mă ruga să-i cânt un vechi cântec din Maramureș: «Auzi mamă cânii latră/ iară îs străini la poartă./ Auzi mamă câni bat/ iară îs străini în sat», îi plăcea foarte mult acest cântec. Îi plăceau și textele mele «încărcate (spenea el) atât cât trebuie de moroșenisme», mai ales piesa «Ibovnice cu ochii de Maramureș» pe care trupa de teatru InDart, o pune în scenă, premiera va avea loc în ianuarie 2011, din păcate Ioan Covaci o v-a privi de undevade sus, din veșnicie, unde traduce în limba îngerilor pe marii clasici ai literaturii ruse și ucrainene.
Odihnește-te în pace maestre! Și de cîte ori vei privi spre pământ, io ți-o cânta «Auzi mamă cânii latră...»