agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2682 .



realitate...și ficțiune
proză [ ]
e vai de cel ce nu rezistă tentației de a găsi fericirea artificială în prafuri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2010-10-14  |     | 




O privire tristă și goală mi-a atras atenția. Cearcăne imense și o grimasă de zâmbet, au făcut ca sângele să-mi înghețe în vene. Era ca o muribundă pe patul de moarte. I-am încasat banii și am citit destinația către care mergeau- Penitenciarul ...Z. Pentru câteva secunde, privirile noastre s-au blocat. Am simțit durerea - tacită, disperată și umilă - de dincolo de acei ochi sticloși, fără viață. I-am zâmbit cald, încercând să-i transmit solidaritatea mea. A oftat, ridicând din sprâncene, nedumerită fiind de gestul meu...Se vedea că era obișnuită cu o viață aspră, în care oamenii doar judecau aparențele. M-a salutat, înclinând capul și a dispărut.
Scena s-a repetat de câteva ori, până când, într-o zi, am rămas amândouă față în față, singure.
- Sper să-i primiți înapoi în zile bune, am încercat să rup tăcerea apăsătoare, evitând acea durere, pe care o simțeam de câte ori îi întâlneam ochii.
- Niciodată...niciodată...se auzi șoapta sfârșită a femeii.
- Fiul meu, este acolo...continuă rușinată. A fost arestat pentru consum și trafic de droguri...
M-am oprit din tastat, neștiind cum să reacționez. Eram înmărmurită.
- Înainte să ajungă acolo, se auzi din nou glasul ușor răgușit, trist și cald în acelaș timp, mi-a vândut tot ce aveam de valoare în casă. I-am crescut singură, lipsindu-i de prezența mea mult timp, fiind la serviciu, pentru a le oferi tot confortul.Și eu sunt vinovată...
Eram impresionată de cele auzite.
- A greșit și trebuie să plătească, continuă resemnată...dar acești bani, se-nflăcără deodată, sunt tot pentru droguri, încheie revoltată.
Devenisem pe nesimțite un vulcan...
- Și n-ați încercat să faceți nimic?am izbucnit. Să mergeți la poliție, să depuneți o plângere la conducerea penitenciarului, să...
Urmarea izbucnirilor mele a rămas în suspans.
- Nu. Categoric, nu. Mi-l omoară acolo...Mafia e mare, mă întrerupse ea, șoptind și privind temătoare în jur.
- Bine, dar și dacă se droghează are aceeași soartă...măcar ar fi ceilalți salvați, mă luă gura pe dinainte.
- Ce să fac? spuse sfâșiată de durere...Avea lacrimi în ochi, lacrimi de neputința...Ne chinuim așa...eu și sora lui.
Privirea i se lumina pentru câteva secunde, iar zâmbetul îi apăru în colțul gurii. Ea a terminat dreptul... incredibil, nu-i așa? Amândouă avem câte două slujbe, ca să putem face față. Poate ne-o ajuta Dumnezeu să-l mute...și să scape...
La dracu! Până la Dumnezeu, ne mănâncă sfinții, mi-am zis revoltată.
A plecat...
Trebuie să fac ceva. Mi-am luat toate datele necesare, inclusiv pe cele ale individei căreia îi erau destinați banii, o căpușă tuciurie, îngălată, ce puțea de-ți usca nasul, miros specific lor și am hotărât să acționez pe cont propriu.
Profitând de faptul că știam ce uși să deschid, am pornit încrezătoare către acolo. Intrată în biroul cu pricina, am expus cazul ofițerului de serviciu, care tot timpul a privit în jos, semn al neputinței, al timidității, al iresponsabilității, al lașității, al fricii, al..... Terminâd, l-am întrebat ce e de făcut. Mi-a răspuns sec:
- Mafia este prea mare, nu e problema noastră...
Am isistat și m-am izbit de:
_Sper că m-am făcut înțeles, spuse apăsat, vizibil deranjat. Bună ziua! S-a ridicat și a părăsit încăperea, lăsându-mă singură, în biroul utilat cu aparatură ultramodernă, inutilă. Am tras cu ochiul înainte de a ieși. Interesant proiectul la care lucra tovarășul. Se numea ,,Solitaire''.
De atunci a trecut un an. Într-una din zile, a revenit. Era îmbrăcată în doliu. Ochii ni s-au umezit involuntar. Inevitabilul s-a produs.
- Am venit să vă urez un Paște fericit și să vă arăt ce minune a rămas în urma lui! spuse cu tremur în glas.
Se aplecă și-mi arătă o buburuză veselă, frumoasă, o fetiță care dădea din mânuțe apucând tot ce-i ieșea în cale.
- Este leit tatăl ei. Am descoperit-o la înmormântarea lui. A adus-o mamă-sa. N-am știut...își plecă privirea în pământ pentru a nu-și arăta durerea.
A dispărut așa cum venise, ca o vedenie.
Încă o victimă a ignoranței și a corupției, a celor care ar fi putut ajuta, prin lege, mamele singure, oferindu-le prilejul să-și dedice mai mult timp copiilor, pentru a nu fi nevoite să muncească non stop, sau și mai rău, să plece pe alte meleaguri lăsându-i pe micuți de izbeliște, în grija rudelor. Ce vremuri trăim... degradarea umană este în floare. Încotro ignoranță?

*******
- Ana, deschide repede poarta, că au venit! Le-am auzit mașina, spuse precipitat Maria, nașa tinerei care stătea adâncită în lectura unei cărți, cu coperțile îngălbenite de vreme.
-Am înțeles nană, spuse supusă și alergă spre poarta conacului boieresc.
Era o casă mare, cu ferestre luminoase, elegante, care încă mai purta amprenta rafinamentului boieresc de început de secol nouăsprezece. Perdele grele, atârnau somnoros, parcă gătite de bal, așteptând prezența unui cuplu de îndrăgostiți să se apropie, pentru a privi împreună, frumusețea grădinii imense din fața casei, fiind astfel cât mai aproape unul de celălalt, fără a stârni comentarii în jur.
Jeepul negru intră torcând silențios, oprindu-se în fața ușii, unde Maria își aștepta nepotul încruntată.
Din mașină, coborî o femeie înaltă, elegantă, cu părul strâns în coc.Trăsăturile feței aristocrate, scoteau în evidență originea clasei sociale, nobile, din care făcea parte. Era Teodora Elia, renumit medic de obstretică și ginecologie, fiica bătrânei doamne. Elia îmbrățișase meseria de la răposatul său tată.
- Alexandru, hai coboară încet!spuse blând fiului său.
Ana își frământa mâinile de emoție. Alex venea în fiecare vacantă de vară la bunica sa, unde se jucau împreună, alergând cât era ziulica de mare pe câmpuri și în pădure. Prindeau fluturi colorați pentru insectar, bondari, greieri, gărgărițe. Din pădure strângeau tot felul de frunze, flori și plante pentru ierbar.Culegeau mure pe care le mâncau, mâzgălindu-se până la coate. Inventau tot felul de povești despre pitici care ascundeau averi în scorburi de copaci, care mai de care mai ciudați, cu trunchiurile contorsionate, sau având lipsă, pe alocuri, coaja sfâșiată de furtunile aspre din acea zona. Nu-l mai întâlnise de cinci ani, de când intrase la liceu.
Alexandru, coborî încet, pășind fără vlagă. Era întuneric, dar fata reuși să zărească în lumina lunii, un chip palid, tras și fără viață, al unui tânăr frumos, moștenind trăsăturile mamei și ale bunicii sale. Era înalt, ușor aplecat, avea ochii mari, duși în fundul capului, încercănați, cu o lumina rece, sticloasă, absentă. O tuse convulsivă îi scutură trupul vlăguit. Tremura din toate încheieturile. Își urmă mama ca un somnabul.
- Elia, veniți după mine! spuse bătrâna având lacrimi în ochi.
Il duseră amândouă în camera special pregătită pentru el, cu pereți capitonați în bureți, în care nu existau decât cărți și un pat. Geamul era prevăzut cu grilaje.Totul arăta ca o celulă, ca o cameră a spitalului de nebuni.
-Mamă, fie-ți milă, te rog, spuse sfârșit tremurând din ce în ce mai tare! Mă doare...nu mai pot! dă-mi măcar o pastilă...ultima.
- Dacă stai cuminte, mă mai gândesc! încercă mama sa să-l liniștească.
- Mă doareeeee! insistă tânărul agățându-se de hainele ei, ca atunci când era micuț.
Ieși cât putu de repede, nemaiputând suporta să-și vadă fiul târându-se de durere, pentru a nu știu câta oară când intra în sevraj.
Tânăra era oripilată de secvența la care asistase...
- Mamăăăăăăă! răsună disperată vocea de dincolo de ușă.


cred că va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!