agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1099 .



Fumatul interzis în cartier
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alexxstoicescu ]

2010-11-17  |     | 



Pentru că ești fumător înrăit și, pe lângă asta, nu ai nici loc de muncă. Și asta te face de două ori mai fumător. Și mai înrăit. Așa că într-o dimineață, când motivul de a te scula din pat stă doar în imaginea fumului de țigară expirat de la fereastra camerei tale, la o cafea, observi cu stupoare că nu ți-a mai ramas niciuna și, în plus, că singurii tăi bani nu depășesc douăj de mii de lei vechi. Adică două amărâte din alea de hârtii pe care scrie 1 leu. Doi lei. Păi ce plm să faci cu doi lei într-o capitală europeană? Dacă Bucureștiul se poate numi așa. Singura ta șansă acum e să găsești în apropiere un magazin care să te serveasca pe tine, fumător înrăit ce ești, cu vreo două-trei țigări pe care să le savurezi, încă o dată zic, la superba ta fereastră din propria cameră, la o cafea. Așa că îți tragi pe tine niște pantaloni de trening, o bluză, îți iei ceva în picioare și ieși înfrigurat după mahoarca cea de toate zilele, fără de care e insuportabil de greu să-ți începi ziua, săptămâna, luna și anul.

Intri în primul magazin, de unde iei de obicei țigări și un pahar de cafea de la automat. De regulă se întâmplă să intri cu bani ca lumea, nu cu douăj de mii amărâte. Te duci spășit la vânzătoare: „Bună dimineața, aș vrea să cumpăr și eu un pachet de țigări”. „Sigur”, zice vânzătoarea”. „Dar vă dau banii în două-trei zile”, zici tu. „Nu se poate”, zice vânzătoarea. „Păi mă știți, că eu cumpăr mereu de la dvs”, zici tu. „Nu pot eu să dau nimic pe datorie”, zice vânzătoarea. Acum e momentul în care ori te faci că plouă, zâmbești și pleci cu coada între picioare, ori îi spui vânzătoarei „cele cuvenite”, ori începi să-l înjuri pe Băsescu, că din cauza lui se întâmplă toate. „La bucată dați?”, te auzi întrebând și ți se pare că o jignești rău pe vânzătoare, care întoarce plictisită capul scuturându-l în semn de nu, adică ce tot mai vrei măi baiatule, n-ai făcut pași spre ieșire o dată? Dă-i drumul și nu mă mai enerva cu întrebări din astea. „Doar patronul mai servește pe datorie și numai pe baza unui buletin”. Pff...unde s-a ajuns. Asta e, te gândești tu. Au pierdut pentru totdeauna un client excepțional.

Iei la rând următorul magazin. Povestea e la fel. Pleci și mai descurajat, dar nu total pentru că totuși trebuie să faci rost măcar de o țigară, pe care să o fumezi liniștit pe fereastra din propria cameră, la o cafea. Ajungi în cele din urmă în piață și începi să te uiți după vânzători fumători de la care să iei macar două țigări cu toți banii pe care-i ai. Ãia douăj de mii vechi. Întrebi vreo doi care îți râd în nas și dintr-o dată îți amintești de vânzătorul de pepeni de la intersecție, cu care ai stat la o țigară acu vreo săptămână după ce i-ai cumpărat doi pepeni. Ajungi aproape cu sufletul la gură acolo, pepenii sunt întinși ca de obicei, vânzătorul fumează (așa da!) și mai că-ți vine inima la loc. „Salut”, îi zici gâfâind. „Ce mai faci?” îl întrebi aproape fericit. Omul se uită mirat la tine și îți răspunde din vârful buzelor: „Bine, vând pepeni”. Adică, cu alte cuvinte, tu ești întreg la cap? Ce crezi că poate să facă un vânzător de pepeni? Să concureze pe un monopost Ferrari pentru titlul mondial? „Dă-mi și mie te rog trei țigări că am rămas fără”, îi zici nonșalant și-i întinzi pe cei douăj de mii vechi. Vânzătorul de pepeni nu dă semne că te recunoaște. Ba mai mult, se uită la tine surprins de tupeul tău de om cu doar douăj de mii în buzunar, pe când el, pepenarul, învârte milioane. Pentru că toată vara a vândut. N-a stat degeaba. Îți retragi descurajat mâna în timp ce-ți vine să joci fotbal cu toți pepenii ăia întinși pe jos și să începi înjurăturile de rigoare. Băsescu nu scapă nici de data asta. Bonus: Boc. Exact Boc e vinovat că nu poți tu să fumezi o țigară în dimineața asta însorită. Al dracu’ pitic, unde a dus țara asta! Începi să te simți ca un boșorog neputincios, cu douăj de mii ai putea să-ți iei un ziar, să te așezi pe o bancă și să comentezi știrile cu alți câțiva prieteni de vârsta a treia. Să bagi un șah mic, în timp ce aștepți pensia.

Te mai învârți prin zonă după ce ochești câteva chioșcuri și-ți pregătești placa în așa fel încât să sune cât mai frumos, dai la o parte discuțiile despre vreme cu baba octogenară ieșită la cumpărături, îți compui o față de om hotărât, întinzi banii și începi să vorbești ca și cum tu ești patronul magazinului în care ai intrat: „Dă-mi și mie te rog trei țigări”. După ce ești privit cu ochi de șoim de umflata din spatele tejghelei, care parcurge distanțe cosmice între casa de marcat și raftul cu produse din spatele ei, nu-ți vine să-ți crezi urechilor când auzi întrebarea: „ce țigări vrei?” „hmm....ce țigări vreau? Aș fuma și Carpați acu’...” „Dați-mi trei țigări Kent”. „Kent nu dăm la bucată”. „Marlboro?” „Nici”. „Atunci ce dați?” „Viceroy”. „Ok, trei Viceroy”. Când să pui mâna pe țigări, bucuros și eliberat, ca un turist în deșert care găsește o oază de verdeață, auzi o voce groasă, venită de nicăieri: „Nicoleta! Þi-am zis azi-dimineață că nu mai dăm țigări la bucată! Vrei să ne luăm amendă? Ce naiba, fii atentă de-acum!”

Nici nu mai știi pe ce lume ești. Te întorci amărât spre ieșire și vezi paznicul fumând. Întorci capul la stânga, angajații unei bănci sunt la țigară. Din dreapta, ți se strecoară prin nări, până în plămânul trist, tutunul expirat al vânzătorului de pâine. Cu țigara în mâna dreaptă și cu niște verdețuri în stânga, o țigancă strigă în gura mare: „hai la leuștean!” după care se uită în ochii tăi și te întreabă încrezătoare: „vrei maică leuștean?”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!