agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-21 | |
Avem cu toții aceeași sursă divină: Dumnezeu!
Am și eu ca toți oamenii, momente când mă irită cineva, deși știu că totul ține de felul în care văd eu lucrurile și că asta nu are nici o legătură cu celălalt. Când mi se întâmplă, mă întorc în mine și mă întreb ce anume dinăuntrul meu a generat purtarea celuilalt și astfel intru din nou pe vibrația iubirii, trecând de bariera minții mele, pentru a analiza totul din alt unghi. Trecusem probabil iar de partea cealaltă, a egoului, care căuta separarea și se bucura de competiția dintre mine și ceilalți, uitând din nou că suntem toți copiii aceluiași Dumnezeu! Și astfel, din interiorul meu, încep iar să revăd în fiecare om pe EL, dincolo de percepțiile fiecăruia și dincolo de percepțiile mele, ca și cum nu ar exista decât sufletul nostru divin. Și cum aș mai putea rămâne supărată pe ceea ce face celălalt, când el vede totul prin viziunea lui personală, iar eu prin a mea, dar împreună suntem frați? Atunci când nici una, nici cealaltă dintre viziuni nu sunt greșite, fiind creații diferite și perfecte în felul lor, pe cine să iert și de ce? Cu toții avem un fel de măști prin care observăm lumea, măști pe care ni le-am pus cu mult timp în urmă și sub care ne ascundem; dedesubt însă, suntem iubire pură și divină, necondiționată, infinită și perfectă, deși poate nu știm aceasta. Abia când pășim dincolo de bariera percepțiilor, zărim într-o secundă lungă cât într-o viață, cât de imposibil, de frumos și simplu era totul. Și astfel văd cum dintr-o dată în această nouă stare, că fiecare om devine pentru mine un glob de lumină divină, o aură plină de dragoste, fratele meu întru Dumnezeu și simt că mă reîntregesc și mă completez cu toți cei pe care îi întîlnesc în drumul meu, știind că iubirea și frumusețea au un limbaj universal și că mă pot înțelege cu oricine. Se vorbește azi mult despre dragoste, firesc de altfel, având în vedere că oamenii s-au îndepărtat de sufletul lor și nu au fost învățați să pună iubirea mai presus de orice, ea fiind viața însăși. Dar, oare știm noi ce înseamnă dragostea necondiționată, dragostea care te înalță deasupra percepțiilor tuturor, care te ajută să vezi că oamenii sunt toți la fel de minunați pe dinăuntru, indiferent de atitudinea lor? De sute de ani, zeci de generații ne-au transmis principii, valori morale și îngrădiri, despre ce să facem și ce nu, iar noi am absorbit totul ca o sugativă, crezând că minții noastre îi folosesc acestea toate. Și în tot acest timp, preocupați de standardele pe care ar trebui să le atingem pentru a ne situa într-o poziție confortabilă în societate (lucru, de altfel, foarte frumos), am uitat care este cel mai important lucru - conexiunea cu sufletul nostru divin - care nu are nevoie de împlinirea nici unui vis, a nici unei dorințe, căci el este pur și simplu iubire. A fost întotdeauna și va fi și nu îi trebuie nimic altceva pentru a se împlini. Am găsit într-o carte o definiție a divinității care sună cam așa: ,,Dumnezeu este tot ceea ce este!" Și așa e. Așa am simțit de fiecare dată când am intrat în zona iubirii, când m-am conectat la sufletul meu, că totul este perfect așa cum e, deoarece simți că nu mai e nevoie de nimic altceva pentru a te percepe întregit. Toți sunt așa cum sunt și nu ar trebui să încercăm să schimbăm pe nimeni. Când sunt în sufletul meu, mă simt iubită oricum aș fi, mă simt perfectă orice aș face, îi văd perfecți pe toți și nu mai e nevoie de nimic pentru a mă simți completă. Doar mintea mea nu știe aceasta, dar sufletul meu o știe și eu o redescopăr de fiecare dată când reintru în contact cu el. Și dacă ar fi să rezum totul într-o frază, înainte credeam că dragostea e ceea ce pot afla printr-o altă persoană, iar acum îmi dau seama că ea era prezentă în mine dintotdeauna, prin sursa care mi-a dat viață. Și uite așa, mi-am făcut o rutină zilnică din a binecuvînta pe toată lumea, oameni sau obiecte, pentru a simți iubire față de tot ce mă înconjoară, pentru a fi lumina pe care voiam să o găsesc înainte în ceilalți, căci e o senzație minunată pe care îmi doresc să o simt permanent. În acele momente simt de fapt că parcă Dumnezeu emană dragoste prin mine. Am observat însă că a privi un apus de soare, o pictură, un copil care se joacă, a gusta o mîncare gătită natural, a spune un cuvînt pozitiv cuiva, a căuta frumusețea în orice, te apropie la fel de mult de Dumnezeu căci, atunci cînd simți iubire, ești iubire. Îmi vine acum în minte o poveste remarcabilă: există în India un sat, un singur sat, în care se întîmplă ceva extraordinar și nemaiîntîlnit nicăieri în lume: deși zona este populată cu tigri ce ar putea fi mîncători de oameni, așa cum se întâmplă în restul țării, aici, omul și animalul conviețuiesc în pace. Explicația care le-a fost oferită cercetătorilor care au studiat acest fenomen, a fost una ce pare că frizează absurdul: de câte ori oamenii întâlnesc un tigru în cale, îi transmit iubire, spunînd: ,,Divinul din mine salută divinul din tine!" Atunci când simt iubire, am același sentiment de onorare a divinului de câte ori întâmpin pe cineva în calea mea. Oricine ar fi, e fratele meu! Și astfel, revenind la ceea ce spuneam la început, îi mulțumesc lui Dumnezeu aproape în fiecare zi, pentru că mi-a dat ocazii ca acestea în care mă mai irită câte cineva și apoi îmi dau seama că totul e constructiv și mă ajută să evoluez și că în urma acestor întâmplări învăț să iubesc necondiționat, deși uneori suferind, căci poate altfel nu aș fi fost mai motivată să găsesc o rezolvare a problemelor mele. Și mă gîndesc acum scriind, că dacă aceste rânduri au reușit să îndulcească inima cuiva, să îl scoată măcar pentru o clipă din starea obișnuită a egoului și să îl pună pe aceeași lungime de undă cu dragostea perfectă ce există în tot și în toate, dacă am atins măcar o coardă a inimii într-o singură persoană, pentru mine înseamnă mult. Înseamnă iubire născută în sufletul altcuiva, iar acesta este cel mai minunat lucru pe care îl doresc celorlalți. Când privesc oamenii de la baconul meu cum merg incolo și-n coace, simt o imensă bucurie. Mi-i imaginez pe toți într-o horă a frăției,a bucuriei, a iubirii. Reperul meu este Dumnezeu! Numai Lui mă destăinui. Față de El incerc să fiu cât mai corectă și implicit față de semenii mei. Când un seamăn de-al meu se îndoiește de mine, am consolarea că cineva, acolo, știe că eu am fost sinceră și curată în sentimente față de acea persoană, restul... e iubire! Va doresc tot binele din lume! Georgeta. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate