Ce fac, îi rup gîtul sau îl azvîrl pe fereastră…….astfel de gînduri îmi treceau prin minte conștient fiind în același timp că nu pot face nimic din toate astea fiindcă aveam nevoie de el.
Încercînd să-mi fac o voce cît mai catifelată m-am adresat tembelului întrebîndu-l care este următorul pas pe care-l avem de făcut. Dar nici el nu era căzut în cap, și-a dat seama că încă ține hățurile în mînă. Cu o mutră obraznică și un rînjet strîmb uitîndu-se mai departe la Farai ca la un cozonac, ne-a spus că trebuie mai întîi să controleze actul care este cam“ răvășit” lucru pentru care-i va trebui ceva timp. Ne-a sfătuit să venim a doua zi dar de data asta nu este necesar să vină toată familia, vor fi numai niște formalități banale la care va avea nevoie în primul rînd de domnișoara zveltă ca să semneze.
Mă motan în călduri, îi spuneam iar în mintea mea, ce crezi tu că se va alege de tine cînd sîntem gata aici?......bineînțeles i-am răspuns cu zîmbetul cel mai nepăsător din lume, dacă nu este necesar să vină toată lumea e clar că vom veni numai noi doi, oricum cu ocazia mersului la ambasadă mama și tatăl meu se vor opri în oraș să facă cumpărăturile necesare pentru nuntă.
Mă uitam uimit la atîta obrăznicie….. cine credea tipul că este?
Tata sătul de tot circul nu a mai suportat impertinența lichelei. I-a spus că de fapt după părerea lui, consulul cu care se va întîlni mîine seară la dinner, va putea accelera toată treaba ușurîndu-i astfel munca. Bineînțeles că asta a fost un bluf riscant nimeni din noi neștiind exact dacă șeful este măcar în oraș. Dar se pare că a mers, javra noastră dezumflîndu-se imediat și revenindu-și ca după un duș rece.
Dar așa sînt nemernicii, întotdeauna încearcă să iasă cu vreun avantaj dintr-o situație care le-a căzut tronc. Așa și tinerelul nostru care mai avea un as în mînecă la care noi nu visasem.
A mai aruncat o privire pe actul de naștere a lui Farai spunîndu-ne prietenos că lui nu-i trebuie decît o copie pe care o putem face jos la ghișeu. Dar……el mai are nevoie și de actul meu de naștere în original bineînțeles, iar în afară de asta mie mai îmi trebuie o dovadă legalizată că sînt competent sau calificat ( pe cine interesează asta???! )să mă căsătoresc. Nouă ne căzuse falca de uimire, așa ceva nu mai auzisem și mama era cît pe-aici să-i sară maimuței în spate. Prefăcutul la rîndul lui, cu un braț desfăcut și cu mîna cealaltă pe inimă ne-a asigurat că nu are nici o vină, așa este regulamentul, nici el nu este de acord dar nu are nici o putere.
Farai se uita nedumerită la noi, nu mai spun de Machungwa care uitase să închidă gura iar ochii-i se făcuseră ca două bile gata să pleznească.
Eu fierbeam iar tata se trăgea de barbă scrîșnind maxilarele.
Cu toată situația încordată a trebuit să recunosc că nu avea nici un sens să-mi fac nervi cu un parazit degenerat. Pînă la urmă poate chiar avea dreptate cocoșul dar nu știu de ce, toată vina lui i-o dădeam, el avînd de la bun început o părere cu totul murdară despre legături de genul acesta.
De obicei în viață cînd cineva nu-ți este simpatic și mai vine și cu niște prorociri care nu împlinesc așteptările tale, atunci el este oaia neagră, el duce toată vina pentru orice eșec.
L-am întrebat totuși cît puteam de liniștit, ca și cum cunoșteam deja aceste reguli, dacă pot face rost aici de acest act.
Sigur că el știa mai bine și mi-a răspuns că nu pot, va trebui din păcate să mă întorc acasă și să aduc actul în original de la organele de stat din țară după ce am primit un atestat de la medic.
Este foarte simplu mi-a mai spus insinuant, cu ocazia asta aduc și actul de naștere. Apoi mai mult șoptind, a făcut aluzie la prima noastră convorbire cînd m-a avertizat, dar eu a trebuit să-mi pierd mințile pentru niște sălbatici din tufișuri. Arătînd cu capul spre Farai și făcîndu-mi cu ochiul a mai spus că de,…. nici el nu ar împinge de pe marginea patului așa ocazie doar just for fun.
Era mai mult decît puteam suporta, doar tata l-a mai putut salva strîngîndu-mi brațul care se ridicase automat. Cred că în următorul moment și-ar fi numărat măselele în nisipul din curte.
Ca la comandă ne-am întors toți spre ușă sătui să-i mai vedem fața impertinentă. El țopăind în jurul lui Farai ca o marionetă stricată s-a grăbit să ne însoțească spre ieșire, lucru inutil nemaibăgîndu-l nimeni în seamă.
Ajunși la parter ne-am apropiat de ghișeul mumiei care bineînțeles că știa ce vrem. Am spus ca nimic nu mă mai mira, așa că i-am întins nepăsător actul de naștere, ea întinzînd o mînă uscată în afara ghișeului. Așteptam să aud cum oasele se rostogolesc cu zgomot pe podeaua din piatră dar mîna s-a retras lin.
Mumia s-a sculat de pe liftul ei, și plutind și foșnind a dispărut după colț. Am mai apucat să strig după ea că doresc trei copii….. cine știe ce surprize ne mai aștepta în viitor.
Cu un foșnet de frunze uscate a apărut iar după colț întinzîndu-mi foile calde pe care le-am apucat cu silă.
I-am azvirlit în grabă un pumn de mărunțiș fără să mai aștept restul.
M-am întors spre tata care se rezemase gînditor de zid. Văzîndu-mi fața și-a dat seama că nu mai sînt în stare să mă duc iar la căpiatul de sus și s-a oferit să ducă el copia. Ușurat l-am bătut pe umăr grăbindu-mă să ies cu mama și Farai afară la lumină și căldură. Machungwa s-a dus după tata fără ca cineva să-i spună și mă simțeam și eu mai bine la gîndul că tata nu era singur cu nebunul acela.
Afară m-a izbit lumina soarelui și cu toată căldura mă apucase tremuratul. Ne-am îndreptat spre o bancă care se afla în apropiere. Mama și Farai s-au așezat cu un oftat dar eu nu-mi găseam locul. Făceam rotiri în jurul băncii plănuind tot felul de torturi care mai de care mai dureroase pentru licheaua de la 17.
Nimeni nu spunea un cuvînt și în fierbințeala după amiezii cu tot tremuratul pe care nu-l puteam stăpîni, simțeam sudoarea rece care-mi înviora tîmplele. După cîtva timp am auzit un zgomot ca de scaune răsturnate și o bufnitură ciudată care venea de undeva de sus. Mama s-a uitat neliniștită la mine, eu vroind tocmai să sar spre ușă cînd din clădire au apărut tata și Machungwa. Primul călca ferm și liniștit iar al doilea strălucea ca de obicei cu toată fața. I-am întrebat ce a mai spus creatura de la 17 iar tata ne-a spus ca într-o doară. îndreptîndu-se în același timp spre mașină, că tipul nu a mai spus nimic, s-a împiedicat doar de scaun căzînd cît era de lung. Machungwa făcea în spatele meu niște zgomote ciudate și întorcîndu-mă spre el am mai apucat să văd cum boxa cu un inamic imaginar rînjind satisfăcut. L-am luat pe tata de umăr și cu vîrful pantofului am ochit o piatră direct în ușa ambasadei simțindu-mă mai bărbat decît oricînd.
Drumul spre hotel a fost liniștit, Farai se cuibărise la pieptul meu, mama își răsucea în neștire brățara ceasului, iar tata după fața pe care o avea știam că plănuiește ceva. Ar fi trebuit să mergem și la poliție pentru celelalte acte, dar nimeni nu a mai adus vorba despre asta, eram toți sătui de peripețiile zilei. Ajunși la hotel ne-am așezat la masă pe verandă așteptînd să facem o comandă pentru ceva de băut. Eram toți storși și istoviți cu toate că nu făcusem mare lucru.
Patronul a apărut personal făcînd o mutră acră la vederea lui Farai și Machungwa dar și-a schimbat imediat atitudinea cînd a văzut frunțile noastre încruntate.
După o vreme mama directă ca de obicei a vrut să o lămurim despre situația teatrală la care fusese martoră.
-Leon, îmi țiuie urechile de întrebări, cine era răsfățatul de la ambasadă, de ce aveam impresia cînd vorbea că totul avea două înțelesuri, de ce se albise Andrei la față și mai ales de ce erai tu atît de furios și să nu-mi spui că nu este așa că eu te cunosc mai bine decît crezi!
Tata care se lungise lejer în fotoliul din paie, s-a uitat amuzat la ea și luînd-o de mînă i-a spus:
- Cora, știu că ție nu-ți scapă nimic, dar cîteodată este mai sănătos să nu cunoști toate amănuntele, băiatul acela nu merită atîta considerație încît să ne pierdem vremea aici vorbind despre el. Este de ajuns să spun că este un parvenit. Nu știu cine și cum a ajuns să lucreze la ambasadă, știu numai că ne face de rușine țara, va trebui într-adevăr să iau legătura cu consulul și să-i șoptesc niște amănunte în ceea ce privește salariații lui. Dacă dorești totuși mai multe amănunte propun să continuăm discuția asta diseară cînd ne vom retrage în camerele noastre. Nu mi-a scăpat că o strîngea ceva mai tare de mînă uitîndu-se fix în ochii ei. Mama a înțeles aluzia iar eu eram recunoscător și ușurat că o menajăm pe Farai de amănunte atît de penibile.
Am început să facem planuri pentru a doua zi, iar eu m-am împotrivit vehement să mergem a doua zi la ambasadă, cel puțin nu mai aveam de gînd să văd atît de repede bestia de la 17. Tata s-a sculat din fotoliu spunînd că se va duce să vorbească cu Filip pentru o audiență la consul. La poliție trebuia să mergem oricum așa că ne-am hotărît ca acesta să fie primul drum mîine. Trimeteam rugăciuni spre cer să nu avem iar parte de persoane de genul acesta, convins fiind că tipul face o mare excepție în rasa umană.
Încet, încet m-am liniștit și după amiaza promițînd să fie plăcută am hotărît să o pornim iar la drum acompaniați de Machungwa. Mama a rămas să facă listele ei cu tot ce ne va trebui pentru nuntă iar tata îl aștepta pe Filip care trebuia să apară în orice moment.
De data asta mi-am exprimat dorința să mergem în satul de naștere a lui Tamaa, acolo unde ea crescuse și se căsătorise. Farai nu știa prea multe despre rudele ei, mama ei plecînd din satul natal înainte ca Farai să fie născută.