agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Life is life
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-12 | |
Bărbatul îl luă de mȃnă È™i se aplecă spre el. Pentru prima dată îi văzu chipul.
Involuntar alunecă trei paÈ™i în spate, faÈ›a omului era mai respingătoare decȃt un È™obolan, È™i toată lumea È™tia că rozătoarele acelea infecte sunt cele mai îngrozitoare creaturi de pe pămȃnt. FaÈ›a alungită, slabă de-i ieÈ™eau pomeÈ›ii ca niÈ™te umflături, ochii mici È™i strălucitori, ridurile obrajilor ca È™i cum pielea ar fi fost prea mare pentru un cap aÈ™a mic, părul slinos care sclipea în lumina roÈ™ie È™i moartă... Trăsăturile scȃrboase îi provocară greață È™i orice senzaÈ›ie de foame dispăru din stomacul lui. - Intră acolo, îi spuse cu o voce chiar mai È™obolănoasă decȃt chipul. MănuÈ™a, care era purtată pentru a ascunde cine È™tie ce hidoÈ™enie de labe, arăta spre uÈ™a albă de pe peretele opus celui pe care erau înfipte lumȃnările. - Unde-i unchiul Franz? întrebă tremurat refuzȃnd să se miÈ™te. - O să-l vezi după, dacă mai poÈ›i. Apoi omul își îndreptă spatele È™i fără vreo formulă de bun-rămas îl lăsă singur. Nici nu era sigur că observase în ce direcÈ›ie o luase mutra-de-È™obolan. Singur, în ceea ce părea un decor dintr-un film de groază, se luptă cu nodul care îi urca în gȃt. Cum putuse unchiu’ Franz să-l trimită în hruba asta cu omul acela hidos? De ce? Răspunsul se formă în clipa în care privirea i se lipi de uÈ™a indicată de Șobolan. Dincolo îl aÈ™tepta proba, testul care demonstra sau nu dacă el era MoÈ™tenitorul. Vru să plȃngă, dar își aminti că lacrimile nu erau permise, că erau semne de slăbiciune, iar el nu era slab. Se întoarse spre uÈ™a de la capătul scărilor, dar degeaba trase de ea, probabil ghidul o închisese înapoi. Nu observase nici asta. Trase în piept aerul fetid È™i păși spre singura alternativă pe care o mai avea. UÈ™a albă era zgȃriată, ca È™i cum gheare de animale turbate o însemnaseră. Picuri fără culoare se puteau vedea peste tot È™i înÈ›else că trebuiau să fie roÈ™ii, dar în lumina de aceeaÈ™i culoare nu se puteau vedea clar. Nimic bun nu putea fi în spatele acelei uÈ™i. Cu toate astea, trebuia să intre. Trebuia? Ȋntinse mȃna spre clanÈ›a întunecată. Părul blond È™i rar de pe antebraÈ› se ridică automat în picioare. Fiecare celulă din creierul lui urla împotriva gestului, dar trupul părea a avea un curaj propriu. Noi nu plȃngem... Noi îi facem pe alÈ›ii să plȃngă... Cuvintele îi aduseră pace, dacă unchiul Franz îl trimisese acolo o făcuse cu un motiv întemeiat. Cum putea să nu aibă încredere în singurul om care-i fusese mereu alături, care era singura lui familie? Alungă undeva în spatele minÈ›ii acea parte din el care încă îi striga cu disperare să fugă de acolo cu orice preÈ› È™i apăsă. Cu un scȃrÈ›ȃit prelung, rău prevestitor, uÈ™a cea neagră se supuse voinÈ›ei lui. Camera nu era foarte spaÈ›ioasă, dar toÈ›i pereÈ›ii, inclusiv tavanul erau tapetate cu oglinzi. Cele cȃteva lumȃnări de pe masa din centrul încăperii se reflectau peste tot dȃnd o armosferă stranie, jumătate festivă, jumătate odioasă. Băiatul era gol È™i își ridicase capul de pe pernă la intrarea lui. Observă că patul era deranjat, ca È™i cum băiatul ar fi dormit pȃnă atunci. Ȋn pat, lȃngă trupul alb È™i voluptuos, se mai aflau o carte È™i un cuÈ›it. Se întoarse ca să-nchidă uÈ™a È™i speră că băiatul va folosi ocazia ca să tragă ceva pe el. - AÈ›i venit! Băiatul, care după cum arăta era cu veo trei sau patru ani mai mare decȃt el era tot gol, ridicat pe jumătate È™i zȃmbindu-i. - Cred că..., că am greÈ™it. -Nu! StăruinÈ›a disperată care se furiÈ™ase în vocea băiatului îl făcu să respire agitat. - LiniÈ™iÈ›i-vă, vă rog, îl sfătui acesta. VeniÈ›i mai aproape. - De ce? Glasul îi urcase cam mult È™i se temu că necunoscutul avea să vadă cȃt de speriat era. - Pentru că a venit timpul. - Timpul pentru ce? Cine eÈ™ti? De ce eÈ™ti dezbrăcat? Ȋl cunoÈ™ti pe unchiul Franz? - Atȃtea întrebări... - Asta pentru că nu È™tiu nimic, nici măcar ce caut aici..., simÈ›ea furia crescȃnd în el È™i scăpȃndu-i în voce. Sprȃncenele băiatului se arcuiră È™i atitudinea lui se schimbă, ochii însă păreau a nu avea abilitatea de a se concentra pe nimic mai mult de două secunde. - Pe mine mă cheamă Bastian, eu sunt Testul dumneavoastră. - Poftim? - Da, È™i te asigur, domnule, că e o onoare pentru mine să vă servesc Elevarea, vă rog, apropiaÈ›i-vă È™i o să vă explic totul. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate