agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-18 | |
Vecinii s-au mutat în fața blocului, duduia a sunat la poliție și acum așteaptă cu toții deznodământul, pe buzele lor aleargă întrebarea cine l-a omorât pe Ghebos? Cine? În 16 minute în fața blocului Z5 își făcu apariția loganul bleumarin al poliției. Din mașină au coborât doi ofițeri criminaliști îmbrăcați civil, au fluturat preț de câteva secunde legitimațiile prin fața locatarilor și s-au lăsat conduși în apartament, de data asta domnul Gavrilescu se opri la intrarea în dormitor, văzuse oricum mai mult decât își dorise, se gândi cu groază la noaptea ce se apropia, cu siguranță va avea un coșmar teribil, aproape sigur se va visa pe el cu capul desprins de trup.
Domnul Gavrilescu este îngrozit de moarte, mai ales că aceasta îi suflă în ceafă cum spunde dânsul, în fiecare dimineța la trezire se întreabă dacă nu cumva asta va fi ultima lui zi trăită pe pământ, iar noaptea adoarme foarte târziu și cu teama că nu se va mai trezi a doua zi. După aproape zece minute cei doi ofițeri au părăsit apartamentul, unul s-a întors la mașină să cheme prin stație legistul și pe cei de la Biroul Cercetare La Fața Locului în timp ce colegul lui a început interogatoriul cu vecinii. Află de la doamna Pițur că am fost locatar al blocului Z5 dinainte de revoluție, că am lucrat la tipografie timp de 15 ani întâi ca zețar, după `89 ca om bun la toate, iar că după alți trei ani am fost pensionat pe caz de boală, mai află că primeam și pensie de handicap, deși dânsa nu crede că ar fi fost cazul, că nu am rude, prieteni sau prietene, că nu obișnuiam să ies din casă decât vara când domnul Gavrilescu instala băncuța de lemn în fața scării blocului și atunci doar seara. Că-mi petreceam aproape tot timpul citind, că nu am facut rău nimănui și că nu avea nimeni nici un motiv să mă omoare. Doamna Pițur își șterse o lacrimă abia ivită în colțul ochiului, își suflă nasul în aceeași batistă și rămase privind în gol când ofițerul sfârși întrebările. Polițistul continuă interogatoriul cu ceilalți vecini până când sosi o a doua mașină de poliție, tot un logan bleumarin din care coborâră patru agenți îmbrăcați în salopete albe de plastic și cu măști de hârtie la gât, fiecare cară câte o geantă neagră. Vecinii privesc acțiunea cu gurile căscate parcă ar fi într-un episod CSI. Imediat ajunse și doctorul legist. Intră direct în bloc fără să scoată o vorbă, aplecă doar un pic capul în semn de salut în fața mulțimii adunată în fața scării.
La intrarea în apartament îi întâlni pe cei doi polițisti de la criminalistică.
-Ce avem azi? -Bărbat, proprietarul apartamentului, mort în casă de vreo două luni, în vârstă de 45-50 de ani nu-ți poți da foarte bine seama, cadavrul nu e chiar cel mai frumos… -Ceva despre cauza morții? întrebă legistul. -Cauza e destul de evidentă, dar nu vreau să-ți stric plăcerea de a afla tu singur. -Și nu intrați? -Nu, sunt deja oamenii de la BCFL înăuntru pentru poze și recoltat probe, nu prea mai e loc… -Siiiiigur că nu mai e loc, nu plecți încă, nu? Duba de la morgă mai întârzie vreo juma’ de oră, ăștia de la birou termină repede și rămân singur cu ceata de curioși, știți că nu mă simt în largul meu printre indivizi necunoscuți și mai ales vii. -Mai stăm un pic, mai aruncăm o întrebare ici-colo, Sorin vrea neapărat să o interocheze pe bruneta aia bună, se gândea chiar să o cheme la secție. -Da, da. Cred că o să-i pun cătușele…Hi, hi hi. -Ne vedem mai târziu un pic. Da? Legistul e înspăimântat de mulțimea din fața blocului. Niciodată nu s-a simțit în largul său printre străini, pe Sorin și Mihai îi cunoaște de ani buni, ei îi înțeleg fobia și îl așteaptă mereu să-și termine treaba, deși… O dată de întâi aprilie în cazul sinucigașei l-au păcălit că-l așteaptă… Nu le-a mai vorbit trei luni. Își aduse aminte că mama sinucigașei sunase de cinci ori la poliție până să convingă pe cineva că fapta s-a petrecut cu adevărat. Ce fel de om se sinucide de întâi aprilie? Cu aceste gânduri în cap doctorul ajunse în fața mea. Se pare că e singurul neafectat de miros, se apleacă ca să se poată uita mai bine la deschizătura din gâtul meu, face ochii mari și clatină din cap. Scoate o pereche de mănuși chirurgicale din geanta lui neagră, îmi ridică fesul albastru, ochii lui sunt triști, legistul urăște moartea, îl indispun mai ales cazurile de crimă și accidentele. Încearcă să îndepărteze un pic halatul de baie de la baza gâtului meu pentru a vedea mai bine marginea rănii, ce fel de lamă a făcut asta se întreabă legistul în gând. Una foarte ascuțită, dreaptă și nu prea lată. -Arma crimei e sigur un cuțit, cel mai probabil un amărât de cuțit de bucătărie, dar foarte ascuțit, ați găsit așa ceva? Îi întrebă ce colegii de la Biroul de Cercetari la Fata Locului, cu toate că nici măcar nu-i salutase la intrare. -A fost găsit un cuțit în bufetul de la bucătărie, dar nu a mai fost ascuțit de secolul trecut, nu are cum să fie arma crimei, dar mai căutăm zise unul din oamenii în salopetă din plastic. -Mulțmesc. Își întoarse din nou privirea asupra mea, îmi cercetă mâinile cu atenție, poziția trupului, picioarele. Se aplecă și trase de papucul dezlipit. -Nu are șosete, e înfofolit tot, dar nu are șosete în picioare! Măi să fie…nu a mai apucat să-și pună șosetele…ceva s-a întâmplat și și-a pus papucii fără șosete, posibil ca tocmai să fi făcut baie sau ceva… Cred că era seară și se pregătea de culcare…Când ceva s-a întâmplat sau cineva l-a întrerupt… Cine? -Poate că nu purta șosete…zise agentul din salopetă. -Cautați prin șifonier, pun pariu că are o sumedenie de șosete, majoritatea tocite de prea mult purtat… -Adevărat, zise un alt purtător de salopeta indicând spre singurul sertar cu mâner al șifonierului. E plin cu șosete… Dar al dracu’ să fiu eu dacă îmi bag nasul în ele… -Nu e nevoie, zise calm legistul în timp ce îmi scotea și celălalt papuc, tot fără șosetă…Se ridică, facu un pas înapoi să ma poată privi în întregime. -Poze ați făcut? -Da. -Eu nu prea mai am ce face aici, mai multe vă voi spune după autopsie. -Când se va face? Azi… -Când voi primi hârtiile, poate chiar și azi. La revedere. -Pe curând. -Pe curând. La ieșirea din apartamnetul 67 îl așteaptă cei doi ofițeri criminaliști, sunt mai bine dispuși, cel în vârstă, Mihai fumează o țigără Pall Mall deși domnul Gavrilescu i-a atras atenția de mai multe ori că în scara blocului și pe paliere nu se fumează. Sorin este și mai bine dispus, chiar a convins-o pe duduie că trebie neapărat ca mâine să se prezinte la secție pentru declarații, i-a mai chemat pe domnul Botău, pe Radu și pe domnul Gavrilescu. Duduia se simte foarte importantă. Doamna Pițur e deosebit de ofensată pentru că tocmai ea nu a fost chemată. -Deci? îl întreabă Mihai pe medicul legist… Ce parere ai? -Sinucidere, clar sinucidere!!! -Mihai face ochii mari a mirare, dar imediat își dă seama ca legistul glumește. Râd toți trei în drum spre mașini. Va urma… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate