Data: 20 ianuarie
Locație * : un parc din capitală
Temperatura: - 7 grade Celsius. La umbră, căci Soarele nu prea s-a arătat
Pictor și personaj principal: natura, îmbrăcată în sepia, fumuriu și alb
... adică arbori, cer și zăpadă ... iarna ne oferă un spectacol pe care nu-l prea mai vrem. Acum că au trecut sărbătorile, chiar și cele pe stil vechi, zăpada pare un accesoriu pe care-l vrem dispărut cât mai repede. Și totuși frigul nu-i împiedică pe oameni să iasă la o plimbare în parc. E timpul oficial pentru căciulă, fular și mănuși. Rar, câte o domnișoară bravează cu pletele-n vânt și nasul roșu mai ceva ca boticul lui Rudolf - renul. Pe măsură ce se întunecă îți dai seama că singurele pete de culoare caldă sunt sutele de becuri stradale cu lumina lor portocalie strălucitoare, vizibilă de la mari distanțe.
Lacul e 90% înghețat și pustiu dar unicul loc unde există o mare breșă în gheață clocotește de forfota locuitorilor cu pene. Care locuitori, înghesuiți într-un spațiu restrâns, se agită ca la bâlci și dau din aripi. Și aici se respectă gama de culori – sepia, fumuriu și alb după cum purtătoarele lor sunt rațe, lișițe ori pescăruși. Ocazional sar la prins mâncarea pe care le-o aruncă plimbăreții generoși. Dincolo de acest aviariu fără gratii e gheața pe care patinează leneșă câte o pasăre care s-a plictisit să socializeze sau își face siesta.
Tot pe gheață se vede treaba că s-a făcut concurs de aruncat cu bulgării procurați din ”depozitul” ca un meterez ce înconjură lacul, adunat din zăpada debarasată de pe alei. Bulgării au și ei cristale de gheață în compoziție și urma impactului a rămas. Se vede locul ”exploziei”. Dezintegrându-se în particule din ce în ce mai mici ne arată cum a luat naștere Cosmosul. Câștigătorii cu sateliții lor au glisat departe la 20-30 de metri, codașii s-au spart aproape de mal.
Locurile de joacă amenajate după ultimul standard sunt ”inundate” de tonele de apă solidă. Leagănele și scărițele scot abia câte un pic capul ca niște vestigii ale unei alte ere climatice.
Dacă ții neapărat să te lași uimit de ingeniozitatea iernii poți găsi multe motive de uimire. Uimire poetică sau uimire ... inginerească: iarna e printre altele un constructor desăvârșit. Dacă te uiți la stâlpișorii ce delimitează trotuarul ca să împiedice parcarea mașinilor, stâlpișori tubulari și goi pe dinăuntru, vezi că au căpătat un moț perfect conic, ca un vârf de creion sau de înghețată la cornet. Zăpada s-a așezat după o lege matematică. Pe pilonii masivi de la porțile gardurilor s-a așternut un fel de deluț alb cu coamă, muchiile fiind perfect rotunjite în 3D la raze ce par ieșite dintr-o supersofisticată mașină de rectificat. Doar pe crengile copacilor zăpada pare să se fi aninat haotic, deși sunt convinsă că și aici a avut o logică. Prea subtilă însă ca să o sesizăm la o simplă privire.
Ceea ce putem face e să prevedem vremea mult mai ușor ca în alte anotimpuri. Când urmează să ningă a doua zi cerul nocturn are o fosforescență roșietică. Atunci presimți existența unor tone de fulgi comasați în nori și gata să se reverse asupra pământului.
Cert e că iarna e un anotimp acvatic. Stă sub zodia apei. Apa din cer, de pe pământ și din seva copacilor golași. Adică într-o triplă formă de existență. Ca într-un tablou în sepia, fumuriu și alb.


* Nota: îi rog pe puritanii lingvistici să nu se arate supărați. Așa cum mai demult limba română a preluat din franceză termenul ”locație” cu sensul de chirie și nu s-a supărat nimeni, să nu se supere nici acum dacă limba mai vrea să asimileze un al doilea sens, de data asta din engleză. Să lase limba să se dezvolte în ce direcție simte ea și nu în ce direcție vor ei.