Norii lunecau atât de jos, încât trecătorii apăreau pe neașteptate din ei și tot așa, pe neașteptate dispăreau. Fata a ridicat capul de parcă vroia să pătrundă cu privirea prin aceste rotocoale mohorâte. Cu genele sale lungi atingea marginea norilor, iar ochii ei erau singurele puncte albastre în mijlocul cenușiului prevestitor de furtună.
– Eu nu te iubesc, – spuse deodată, continuând să privească în sus. – Tu m-ai mințit…
– Nu te-am mințit…
– Tu nu m-ai iubit.
El privea în pământ și nu vedea ce se pertece deasupra lor.
– Eu te iubesc – spuse băiatul frecând nervos cu pantoful movilița verde pe care deja
bătătorise o potcoavă neagră. – Te iubesc…
– Pur și simplu ți-e teamă că ai să mă pierzi și o să rămâi singur.
– Prostii! – se aprinse el dintr-o dată. – Dacă ți-s indiferent atunci…
Ea aruncă asupra lui două fulgere albastre.
– De ce privești tot timpul în pământ?
El își ridică cu greu ochii ca pe niște greutăți și îi aruncă o privire pe sub frunte, dar peste o clipă privirea îi căzu din nou în iarbă.
– Nu are nici o importanță, încotro mă uit.
– Tu niciodată nu ai privit în ochii mei. Întotdeauna ai fost lacom și nerăbdător, – îi
spulberă toate îndoielile. Tu nu ai dorit să fi fericit cu mine, ci pur și simplu ai vrut să mă faci pe mine fericită.
Dintr-o dată izbucni în plâns și abia se stăpâni să nu se lipească de pieptul lui.
– Eu de asemenea vreau să fac măcar un om fericit – a bătut nervoasă din picior, iar tocul
pantofului a intrat în pământul cleios și o luă la fugă.
– Așteaptă! – strigă băiatul, alergând în urma ei.
Deodată, parcă tușind din greu începu să tune, picăturile mari de ploaie loveau frunzele. Din nori a apărut o altă pereche. Þinându-se de mână au alergat spre arțar. S-au oprit gâfâind, uzi și fericiți că au găsit o coroană atât de deasă.
– Uite, o potcoavă, – strigă băiatul.
S-au așezat lângă arcul negru lipit de verdele nebun al moviliței și dintr-o dată li se întâlniră ochii, mâinile, buzele…
– Potcoava găsită aduce fericire, – au șoptit buzele ei.


Cei ce găsesc o potcoavă, niciodată nu se gândesc la cel care a pierdut-o.

(Traducere din limba ucraineană – Mihai Traista)