Intrebarile lui Manuel

O zi de ploaie. Tot orasul e plin de apa. In casutele lor, oamenii joaca carti, desfac castane fierbinti. O pisica mica se strecoara pe langa cladirile violete fara sa lase nici o urma. Manuel vede pisica si se intreaba unde se duce. Bunica lui Manuel poarta o rochie lunga albastru inchis, are o agrafa sclipitoare in parul alb. De pe scaunul ei, ea il vede pe Manuel si se intreaba la ce se gandeste. Apoi incepe sa coasa un costum. Pana bunica termina de cusut, Manuel se intoarce de la fereastra si se uita lung la bunica, pana nu se mai vede. Atunci cineva aprinde o lampa. E seara, totul s-a schimbat, dar Manuel inca se intreaba pentru cine coase bunica un costum si oare unde mergea pisica fara urme.

Noaptea trece repede, ca orice noapte. Manuel doarme in camera lui, bunica in camera ei.

Intr-o zi, Manuel iese pe strada si merge pe trotuar. Se intalneste cu vecinul lui sub un artar rosu de langa cladirile violete. Pe vecinul lui il cheama Uri si se imbraca intotdeauna in costum. Manuel spune: ma intreb daca stii unde s-a dus o pisica mica fara urme acum ceva vreme. Uri da din cap ca da, Manuel se mira. Il mai intreaba atunci daca stie pentru cine a cusut bunica lui un costum in ziua ploiasa. Uri zice ca da, foarte sigur de el. Cum asa, de unde stie el? Stiu, spune Uri.

Duminica seara, Manuel canta la un fluier potrivit de mare in salon, langa o planta verde inchis care seamana cu un copac si care parca vrea sa il acopere de tot. Canta un cantec frumos, dar e trist. El nu stie, ca Uri, nu stie atatea lucruri. La sfarsit, el stinge lampa si se retrage in camera lui fara sa multumeasca oamenilor care l-au aplaudat.

De catava vreme, Manuel iese rar pe strada. Uri sta pe banca in costum si desface castane. E tot toamna, artarul e la fel de rosu, seara vine repede. Pasarile stau toate pe acoperis, de unde cade din cand in cand cate o pana. Manuel se apropie de Uri si il intreaba: stii si de ce nu lasa pisica urme de apa? Uri zambeste si da din cap ca da.

Multe seri Manuel s-a uitat pe fereastra si a inceput sa creada ca doar el nu stie lucruri. Serile erau tot mai misterioase, mai adanci, mai multe si mai de nepatruns.

Cand un vant albastrui a inceput sa bata pe toate strazile, Manuel il vazu pe Uri jos, pregatindu-se sa se aseze pe banca lui sa desfaca niste castane, ca de obicei. Cobori, iesi din casa si ii spuse lui Uri: spune-mi unde mergea pisica fara urme. Vecinul, surprins, raspunse: sigur ca mergea la casa din coltul strazii, acolo sunt multi soareci, doamna aceea nu scapa niciodata de ei. Manuel statu pe ganduri, dupa care intreba: si de ce nu lasa urme? Iar Uri raspunse: lasa urme ca orice animal ud pe picioare, fireste, dar nu se vedeau bine de la tine de sus de la fereastra. Manuel era gata sa jure ca pisica nu lasa urme, dar se gandi ca nu are rost sa se certe cu Uri si il mai intreba: atunci costumul cusut de bunica pentru cine era? Uri deveni serios si raspunse: era pentru un copil sarac care statea pe cealalta strada.

Manuel nu intelegea cum avea Uri atatea raspunsuri precise. La sfarsit ii smulse lui Uri saculetul cu castane si il arunca pe jos furios. Minti, ii spuse el lui Uri, si o lua la fuga in lume.

Primul om pe care Manuel l-a intalnit in fuga lui a fost paznicul de noapte, care dormea aparat de cainii lui fiorosi. Cainii sarira sa-l muste pe Manuel, dar el era atat de trist incat ii lasa in urma si aproape nici nu-i mai tinu minte la scurt timp dupa aceea.

La gara, un tanar cu ochii albastri il intreba: unde alergi? Nu stiu, raspunse Manuel si fugi din nou.

In orasul urmator, un alt tanar veni sa stea pe genunchiul unei statui, unde se odihnea Manuel. Nu zise nimic, se uita doar la el. Manuel il intreba: stii cumva unde merge o pisica mica fara urme? Tanarul dadu din cap ca da, merge sa gaseasca alte pisici. Manuel suparat fugi de tanar.

Intr-o piata mare, el o intreba pe o doamna inalta: stiti unde merge o pisica mica fara urme? Doamna raspunse ca pisica merge in pod. Urmatorul om spuse ca pisica merge sa doarma. Urmatorul, ca merge sa fure carnati.
Batrana Hed spuse ca pisica fugea de ploaie si ca nu avea urme, pentru ca era sireata.

Manuel reveni in oras, destul de necajit. Uri era tot acolo, aduna castanele de pe jos.

Manuel se grabi sa intre in casa si o intreba pe bunica daca stie unde mergea o pisica mica fara urme, iar bunica a raspuns ca nu. Avea acum o rochie verde si dadea din umeri. Manuel se bucura. Ii spuse bunicii: nici eu nu stiu. Amandoi zambira.

Manuel cobori apoi la Uri si statura amandoi o vreme pe banca, sub artar si terminara castanele. La ora opt seara Uri pleca sa manance si sa joace carti cu familia lui, ca de obicei. Manuel intra si el in casa.

Urcand scarile, el se gandi ca locul lui era acolo, pentru ca el semana cu bunica lui.