agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1756 .



M de la mag
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lentib ]

2011-02-22  |     | 



- Sigur, cel mai bine pentru el ar fi să capete o bursă în străinătate, să audieze cursuri, să aibă acces la cărțile pe care nu le-a găsit în țară.
- Sigur? Am pufnit. Vedeam cum se crispează și am realizat cât de mult ține la el.
- Uite, ar putea merge cu unul dintre noi.
- Ar fi de preferat să nu meargă în Germania.
În „Dimensiunea românescă a existenței”, Mircea Vulcănescu elaborase o teorie a ispitelor, conform căreia suferisem o serie de influențe, ispite. Pe lângă cea puternic balcanică, cea slabă franceză ar fi fost și una germană, caracterizată prin profunzime. Îl întrebasem dacă nu cumva autorul nu greșise investindu-i pe nemți cu o pretinsă profunzime. A zâmbit, răspunzându-mi că este unul dintre multele cazuri în care un cuvânt suferă transformări sau este utilizat într-un anume sens de autor. Prin profunzime se înțelege în mod curent o deslușire a cauzalității, o determinare din aproape în aproape, oarecum liniară, întrebându-ne succesiv de ce un lucru este așa și nu altfel. Ori profunzimea nu este sinonimă cu accederea la esență. Când afirmăm despre cineva că a spus sau a făcut ceva profund, facem gestul reflex de a arăta în jos, când ar trebui să întindem mâna în sus, înspre divinitate...
- Germanii sunt mai reci, mai puțin expansivi. Cel mai bine ar fi în Italia, în Franța. Îți imaginezi? Am citit că o bursă este cam de zece mii de franci. Ultrasuficient pentru el. Ar putea să viziteze muzee, să meargă chiar și la Moulin Rouge. Ha, ha... Noaptea ne-am plimba pe Champs Elisee.
- Să aibă o cameră la mansardă în Cartierul latin. Dacă i s-ar face sete ar putea coborî să bea o bere la cârciuma din colț...
- ...unde ar putea întâlni un pictor avangardist, un nebun scăpat de la azil sau nepotul unui prinț rus.
Marșam amândoi pe scenariul ăsta, erau și multe nepotriviri în gândul nostru, încercam să nu ne contrăm prea mult.
- Nici nu-ți dai seama ce-ar însemna o schimbare pentru el acum. Este din ce în ce mai blazat.

Prin ce resort al amintirilor afective și-a adus aminte de singura povestire pe care și-o imaginase vreodată? De fapt visase totul. Era tot ce rămăsese dimineața în perimetrul conștiinței. La care ar mai fi întotdeauna ceva de adăugat. Suna cam așa: în oraș a apărut într-o zi o caleașcă cu un blazon pe care îl uita deîndată, trasă de patru cai negri, care nu avea vizitiu și nici călători. A doua zi a mai apărut una și pe măsură ce timpul trecea, orașul s-a umplut de calești dar locuitorii orașului se împuținau până a devenit pustiu. O metaforă subliminală a înstrăinării, i-am spus. Poate, poate, a răspuns privind într-o parte.


Ne-a povestit o altă întâmplare cu Matei, care, la puțin timp după ce deveniseră colegi, citea un referat în ședința de catedră. Așternuse câteva idei și citate pe foi volante. La un moment dat a enunțat un citat, dar autorul și cartea din care fusese luat era notat în alt loc. A urmat un moment de suspens. Matei tot căuta fâstâcit dar M. le-a extras rapid din memorie și le-a rostogolit în fața asistenței.
„ Îți dai seama, erau vreo treizeci de inși acolo. De atunci Matei are o spaimă teoretică față de mine.”

Îi pusese mâna pe umăr dar M. rămăsese în poziția aceea de sfinx, o catatonie în care se ascundea ca un țipar în ape adânci. Era evidentă maniera lipsită de eleganță de a-ți face simțită prezența. Intrusul făcu un pas în lateral și cu mâna sprijinită încă se aplecă spre el afișând un zâmbet artificial.
Îi fusese elev la liceu și în primul an de facultate. Abandonase Politehnica în anul trei apoi urmase Institutul de fizică. Discuția lâncezea. Nu se văzuseră de șapte ani și cu toate acestea, nu aveau aproape nimic să-și spună. M. ducea politețea până la martiriu așa cum îi plăcea uneori să spună.
Individul ținu să ne spună că este ungur.
- Nu ai deloc accent.
- Nici nu am avut vreodată, adăugă cu un ton ușor ironic. Nici chiar atunci când M. îmi preda marxismul la școală.
- În anii 70’-74’ economia politică avea optzeci la sută noțiuni referitoare la capitalism, iar programa nu era atât de rigidă. Îți puteai permite să lași capitolele referitoare la socialism, în ultimile săptămâni de predare, puteai să le diluezi, mai ascultam potențialii corijenți, încheiam mediile.
Mă mira faptul că încerca să se justifice în fața noastră, care îl cunoșteam de atâta vreme. Apoi i se adresă privindu-l drept în ochi:
- Dragul meu, tu ești un băiat inteligent, dar atins de paranoia. Desigur, nu are niciun efect asupra ta ce-ți spun, pentru că paranoicii sunt incurabili așa că te rog, lasă-n pace, realmente mă plictisești. Dacă ne mai întâlnim, vreau să ne salutăm, te voi întreba ce mai faci. Atât și la revedere.
Tipul se ridică brusc și plecă fără să mai spună ceva.
- Doamne, e atât de obositor, oftă. Acum mi-am mai făcut un inamic dar nu am avut de ales, a trebuit să fac coupe-ul. Acum o să creadă că am ceva cu ungurii în general și va inventa cine știe ce alte grozăvii...

I-am povestit că văzusem un interviu cu Havel. Reporterul îl întrebase ce-l impresionase cel mai mult în calitate de președinte. A răspuns că în luarea deciziilor care privesc soarta popoarelor cele mai importante sunt simpatiile sau antipatiile dintre liderii politici. Era, de exemplu, notorie prietenia dintre ministrul sovietic de extrene Eduard Șevardnadze și secretarul de stat american James Baker. Chestia asta funcționează la orice nivel îmi spuse, uită-te la Grupul de la Trocadero și chiar mai jos până în canalele de lângă Gara de nord.
- Ce zici, mai luăm două halbe reci și înspumate? adăugă mucalit, dând ușor din cap.
Un cerșetor trecea pe la mese cu o căutătură tulbure de alcool sau nebunie. Îl studiam cu o oarecare curiozitate, atent la versurile pe care le îngăima.
- Te rog nu-l mai privi, va veni spre noi. Era deja prea târziu.
- „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval…”
- Lasă-ne-n pace. Vocea i se ridicase devenind guturală, fară să tresară, privind parcă prin mine. Nu de mult, vorbisem despre Epistola întâi a apostolului Pavel către corinteni. Știam că îi place mult, chiar și literar vorbind.
- Și ce dacă m-am uitat. A venit întâmplător.
- Nu, n-a fost întâmplare. Vi s-a întâlnit privirea și fără să vrei, între voi s-a instalat o relație. Ochii au cea mai mare expresivitate. Expresia „ nu-mi plac ochii cuiva” este semnificativă. Ia naștere un flux emoțional. Asta îmi aduce aminte de o întâmplare ciudată: eram acasă, stăteam întins pe canapea și citeam. Am avut deodată senzația unei prezențe. Am întors capul brusc spre fereastra deschisă. De pe pervaz mă țintuia o superbă pisică neagră. Am rămas ceva timp privindu-ne. Am avut senzația că în următorul va face un salt de panteră în cameră. Dar a rămas acolo mult timp, urmărindu-mă sfidător.
- Cred că era pisica lui Bulgakov.
- Ha ha, foarte posibil, dar atunci cine ești tu, dar eu, eu cine sunt?...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!