agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-22 | | Înscris în bibliotecă de Necula Florin Danut
Există o teorie că atunci cînd o planetă, ca de pildă pămîntul nostru, și-a manifestat toate formele de viață, cînd s-a realizat pînă la punctul epuizării, se sfărîmă în fărîme care se risipesc ca pulberea de stele în tot universul. Nu se rostogolește ca o lună moartă, ci explodează și, în spațiul cîtorva minute, nu mai rămîne urmă de ea în ceruri. În viața marină se petrece un efect similar. Se numește implozie. Cînd un amfibiu obișnuit cu adîncurile negre ale mării se înalță pînă la un anumit nivel și presiunea la care este adaptat se ridică, trupul explodează pe dinăuntru. Și oare nu sîntem familiarizați cu asemenea spectacol și la făpturile umane? Scandinavii care-și ies din minți, malaiezii pe care-i cuprinde amocul – nu sînt tot atîtea exemple de implozie și explozie? Cînd cupa e prea plină se revarsă pe de lături. Dar cînd cupa și ceea ce conține sunt una și aceeași substanță, atunci ce se întîmplă?
Sunt clipe cînd elixirul vieții se înalță pînă la o asemenea splendoare debordantă, încît sufletul dă pe dinafară. În surîsurile serafice ale Madonelor sufletul inundă psyche-ul. Luna feței devine plină; ecuația e perfectă. Un minut, o jumătate de minut, o secundă mai tîrziu, și miracolul s-a consumat. Ceva intangibil, ceva indefinibil a fost emanat – și receptat. În viața unei ființe umane e posibil ca luna să nu ajungă niciodată plină. S-ar părea, într-adevăr, că în unele vieți umane singurul fenomen misterios observabil este cel al unei perpetue eclipse. În cazul celor loviți de geniu, orice formă ar îmbrăca acesta, observăm cu spaimă că nu există nimic altceva decît o continuă creștere și descreștere a lunii. Mai rar sunt acei anormali care, ajungînd la plinătate, sunt atît de înfricoșați de miracol, încît își petrec tot restul vieții străduindu-se să înăbușe ceea ce le-a dat naștere și ființă. Războiul din minte este povestea diviziunii sufletului. Au existat unii care, cînd luna era plină, n-au putut accepta moartea lentă a dimininuării; au încercat să atîrne, în întreaga plinătate, la zenitul propriului lor cer. Au încercat să oprească în loc acțiunea legii care se manifesta prin ei, prin propria lor naștere și moarte, în împlinire și transfigurare; prinși între flux și reflux au fost despicați în două; sufletul a părăsit trupul, lăsînd în urmă-i simulacrul unui eu divizat să lupte pentru a răzbi în minte. Arși de propria lor strălucire, își duc viața în căutarea zadarnică a frumosului, adevărului și armoniei. Deposedați de propria lor radiere, încearcă să pună stăpînire pe sufletul și spiritul celor de care se simt atrași. Absorb fiecare rază de lumină; reflectă cu fiecare fațetă a făpturii lor flămînde. Iluminați instantaneu cînd lumina se îndreaptă spre ei, se sting la fel de precipitat. Cu cît e mai intensă lumina proiectată asupra lor, cu atît apar mai amețitori – mai orbitori. Sunt primejdioși mai cu seamă pentru sursele de lumină – pentru cei care radiază; sunt atrași pasional către aceste strălucitoare și inepuizabile astre.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate