agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-07 | |
Acum nu numai glezna era umflata, umflatura se ridicase pe picior in sus iar rana deshisa, cu toate ca nu mai sangera arata infiorator. Jur imprejurul ei, carnea capatase o culoare ros-vinetie, ce te ducea cu gandul la un inceput de infectie. Mi-am asezat mana pe fruntea Monicai si am simtit-o fierbinte semn ca temperatura incepea sa-i creasca. Doina ii spala rana si se pregatea sa-i puna comprese noi, cand mi-am amintit ca zarisem in spatele refugiului, mai catre padure, intr-o ingramadeala de buruieni, niste tufe de brusture, asa ca i-am zis Doinei:
-Asteapta putin cu bandajul. Mi-am pus hanoracul , si cu lanterna in mana, am iesit,sub privirile curioase ale celorlalti. M-am intors curand,cu un brat de brusturi siroind de apa, i-am asezat pe masa,m-am dezbracat de haina uda si am trecut sa o oblojesc pe Monica, asistat de Doina. I-am infasurat piciorul cu foile de brusture iar Doina i le fixa strans in bandajul de tifon. In tot timpul acesta, Monica gemea surd si sacadat patrunsa de durere. -Hai, mai e putin, o sa te lase durerile, mai rabda un moment, o sa fie bine, cauta Doina sa o incurajeze. Afara stihiile naturii se dezlantuisera cu furie asupra muntelui care gemea infundat a neputinta. Atelajul de foc al sf.Ilie, hurducanea zgomotos pe creasta de piatra a uriasului, ba apropiindu-se , ba departandu-se, parand un joc al naturii, necunoscut noua muritorilor de rand si care ne dadea fiori de frica. Picurii mari de ploaie, bateau tam-tamul pe acoperisul de sindrila tinand isonul cantecului dracesc de afara. In incapere aerul devenise irespirabil, o senzatie ciudata puse stapanire pe noi. "O fi datorita presiunii atmosferice" gandeam eu. -Deschide putin usa. In timp ce Mihai a deschis usa,in camera a patruns o pala de racoare si aer proaspat care ne inviora pe toti. -Cine vrea ceai? intreba Mihai, intorcandu-se la masa. -Cred ca toti, raspunse George. Monica nu mai gemea, probabil racoarea plantei cu care o oblojisem, sau substantele calmante pe care le continea, o linistise iar acum cazuse intr-un somn profund. Doina isi facu culcusi in apropierea ei, sa fie la indemana atunci cand va fi nevoie,ceilalti isi intinsera sacii de dormit pe unde putu. Ploaia se mai potolise, tunetele se auzeau din ce in ce mai departe, numai vantul isi mai facea simtita prezenta suierand pe sub stresinile colibei. Discutam cu voce joasa sa nu deranjam somnul Monicai, unul incepea un fir de poveste, nu o ducea pana la capat ca aceasta se pierdea in inceputul alteia care ca si precedenta avea aceasi soarta, pana cand oboseala le rapuse pe toate. Am ramas singur, dar simteam ca si pe mine ma ia Morfeu in imparatia lui. Cand m-am trezit am gasit-o pe Doina la masa trebaluind. Putin surprins de prezenta ei matinala, i-am dat binete si am intrebat-o: -Ce, n-ai avut somn? -Ba da,dar puterea obisnuintei, ca asistenta mai faci si schimbul de noapte. -Asta este adevarat, dar acum esti in vacanta. -Ai uitat ca am un pacient? apoi sagalnic: dar a fost cuminte in noaptea asta. Continuand sa aseze micul dejun, zise: -Nu-mi place deloc cum arata piciorul Monicai,noroc cu brusturele acela, dar mare lucru nu o sa-i faca, doar ii va intarzia infectia, trebuie neaparat sa o vada un doctor. -Tocmai la asta ma gandesc,nu stiu cum sa fac sa iasa mai bine. -Tu cunosti locurile, asa ca nu-ti va fi prea greu sa alegi calea cea buna. -Sant vreo trei posibilitati de transport, una prin Pestera pana la drumul Sirni si de acolo cu o masina de ocazie la Bran sau la Pod dar drumul e rau si de ocol, apoi un altul prin Ciocanul, aproape la fel de complicat ca primul, a mai ramas doar sa cobor la stana sa cer ajutor la ciobani si sa coboram in Brusturet, unde este telefon si cu putin noroc sa gasim un doctor acolo, sau sa-l chemam pe cel de la Dambovicioara. Vezi de aceea spuneam eu aseara ca era mai bine ca sudul Pietri sa fie administrat de Muscel si nu de Brasov. Era o afirmatie nu tocmai potrivita momentului, dar nu puteam sa scap ocazia unui argument al meu la cele spuse cu o seara inainte. Am baut cana cu ceai,m-am imbracat si fara sa mai astept sa se trezeasca si ceilalti am plecat la stana. Afara, ploaia se oprise dar cerul era tot plumburiu. Muntele isi ascunsese culmea in nori, iar din vaile de la poale se ridicau valatuci albi de abur. Am luat-o pe drumul catre izvor macinat de ganduri sumbre. Cam dupa o jumatate de ora am ajuns deasupra stancii de unde tisnea apa,dar nu am coborat ci am tinut poteca ce se lasa in dreapta catre liziera padurii. Am continuat drumul pe poteca, prin padure, am gasit un tars de mesteacan pe care l-am luat cu mine si care avea menirea sa ma apere de cainii stanei - il taram dupa mine iar caini cand se repezeau,nu veneau la mine direct ci la tars, deci la ceea ce taram - si dupa un timp am patruns intr-o alta poiana in care am zarit tarla. M-am oprit in marginea poienii si am dat un chiot la cei din stana: -Bai nea Gheorghe, sant eu bre, Adrianu lui Moise, cheama-ti bre cainii si baga-i la acioala, ca am o vorba cu tale. Deja cainii m-au simtit si incepura sa latre, iar din usa stanii nea Gheorhe ia chemat si i-a inchis in strunga oilor. -Hai ma, baiete acusi vin-o. Am coborat in vale la stana, am dat binete si pana sa spun ceva nea Gheorghe m-a intrebat: -Da cei cu tine prin pustietatea asta? -Pai ce sa fie nea Gheorghe, am plecat in excursie cu Mihai al tatii Veronichi si cu Monica lu'Sutu si cand coboram spre Grindu s-a intamplat de a cazut Monica si s-a lovit destul de rau,are nevoie de doctor. -Hait pe naiba, dar cum ati facut ma, nu v-a intrat in cap povestea cu fata notarului? -Hai, bre si tale acum. -Da ma, stii ca muntele e si dusmanos si isi ia jertfa cand crezi ca ti-e lumea mai draga, nu iarta niciodata. Dar hai zi cu ce sa te ajut? Auzind vorbele mele din coliba isi facu aparitia tata Lixandrina, nevasta-sa, si cei doi feciori ai lui, Naica si Mitu. -Ce-i, maica, ce sa intamplat? -Nu mare lucru bre tata Lixandrino, Monica s-a lovit la un picior si nu prea mai poate umbla, am raspuns eu cautand sa minimalizez cazul, pentru ca stiam cat de panicoasa si alarmista era. -Tulai, doamne, daca nu poate sa mai umble cum nu e lucru grav? -Mai taci, fa muiere si lasa baiatul sa vorbeasca. -Bai nea Gheorghe daca ai vrea tale sa lasi pe unu din baieti cu calul si cu drugii pentru fan sa facem o teleguta si sa o coboram in Brusturet. -Da-pai e vorba? Mitule cata drugii ma,ia chingile alea late si pregateste balanul. Iar tu muiere, hai mai iute si nu te mai mosmondi atat ca fata mare la maritat, tuleste mai degraba si zi-le alora de la cabana sa se pregateasca pentru cand o cobora copii astia. -Ajunge calul bre nea Gheorghe, tata Lix... -Taci ma din gura, de dimineata de la patru zice ca pleaca acasa si iaca-ta nici acu nu e gata. -Ho mai, omule, plec acum. -Tata Lixandrino,am indraznit eu, vrei sa treci putin si pe la noi sa-i transmiti tusii Tinchii o vorba de la mine? -D-apai cum? -Sa-i zici ca o sa vina la noi trei persoane,niste prieteni de ai mei, sa-i duca in camera de oaspeti si sa-i omeneasca cumsecade. -Bine Adriane mama, aveti grija ce faceti, cu biata fata, cum o aduceti devale in Brusturet. -Multumim mult tata Lixandrina, o sa tinem cont de sfaturile tale. Insotit de Mitu si de cal am facut drumul inapoi la refugiu. Pe cal in afara de drugi si de chingi mai atarna o bota de vreo cinci litri, fapt care m-a facut sa-l intreb: -Ce este in bota asta Mitule. -Mi-a zis al'batran sa iau niste jintita, sa beti acu de dimineata, pana tulim devale. I-am multumit si ne-am continuat drumul linistiti. Am ajuns la refugiu,Mitu a priponit calul de stalpul cerdacului, a luat bota si am patruns in incinta, unde i-am gasit pe toti in jurul mesei mai putin Monica. Mitu a dat binete, am facut prezentarile noilor mei prieteni dupa care am intrebat-o pe Monica cum se mai simte. -Mai bine,dar ma arde ingrozitor rana, imi zvicneste continuu. -Lasa Monico, zise Mitu, acu ca am venit cu salvarea care asteapta afara, trei sferturi esti vindecata. -Sunt sigura Mitule, deja ma simt mai bine. Am ras cu totii parca descatusati de o mare apasare. Am mai zabovit un timp in care am facut ordine in refugiu, am stins focul,in vreme ce Mitu aranja teleguta pe cal. Cand totul a fost gata am lut-o pe Monica pe brate si am asezat-o pe chingile dintre drugi,am invelit-o bine si am legat-o de ei, incepand coborarea spre Brusturet. In momentul cand am plecat din Grind cerul incepea sa se lumineze, iar muntele sa-si arate fruntea-i semeata. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate